plimbări foto

gândirea foto-pozitivă

Conform Secretului gândirii pozitive, din momentul în care mi-am propus să devin o începătoare „blondă” în ale fotografiei au urmat, firesc dealtfel, să se manifeste Legile atracţiei. Prima lege, a fost atracţia spre achiziţionarea unui instrument adevărat de fotografiat, căci „săpuniera” pe care o aveam, cel mult poza, nu făcea fotografii. După lungi căutari pe net, aproape două luni, prin forumuri, bloguri, magazine online am decis că pot începe noua mea pasiune cu un D90. Comentarii despre el au fost şi pro şi contra.
Că e aproape depăşit !?( pentru cine, că nu doar nu pentru mine, în cazul meu nu se pune, el mă depăşeste cu mult), că doar ce au apărut altele mai performante, care pot mai mult, care dau mai mult…da, şi?… ce-mi pasă, până voi ajunge eu la balans de alb şi sensibilitate ISO s-ar putea să treacă timp cât pentru un masterat!
A doua lege, a fost atracţia către un curs specializat. L-am găsit online. L-am început când nu aveam aparat. Un curs bun, îl recomand, pentru cei ce nu au aparat. Că ai o scuză…nu am făcut tema bună că nu am avut aparat. Abia spre ultimele lecţii m-am sincronizat curs-aparat. Azi mi-a venit şi diploma. Si io de abia am învăţat să scot capacul la aparat. Dar gândesc pozitiv şi spun în fiecare zi : fotograf, vreau să fiu fotograf, sunt deja fotograf…vreau să găsesc o facultate care să mă înveţe să umblu cu aparatul de fotografiat!

 

Facebook Comments

Comments (2)

  • ..m-ai facut sa rad cu lacrimi…

    Răspunde

Scrie un comentariu