plimbări prin iubire

timpul îngheţului…sau atât pot azi

Soare. Io mă gândesc la zăpadă. Nu la iarnă, ci pur şi simplu la zăpadă. La zăpada ca stare sufletească. Şi apoi de la zăpadă mă gândesc la gheaţă. Lacrimile sunt gheaţa sufletului care se topeşte, spunea cineva.  E atât de mult soare şi el nu reşeşte să topească zăpada şi gheaţa din sufletul meu. Dar cine ştie, până la zăpada din iarna viitoare, se vor aprinde iar flăcări în sufletul meu.

Final       ( Boris Ioachim )

… Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Chiar dacă-n suflet port doar ninsoare
Şi-n inimă sloiuri de vânătă gheaţă –
Dar merge-nainte banala mea viaţă.

Ştiu: profeţesc doar iluzii şi vise –
De-oricine dorite – de nimeni atinse.
Iubirea e ţelul spre care ţintim
Dar cel mai adesea în ură sfârşim.

Cad stele din ceruri, comete se sting,
Tristeţi şi depresii într-una mă ning.
Urzit-am iluzii, fără vreun rost
Începuse bine – s-a sfârşit prost.

Când unul iubeşte şi altul mimează
Iubirea… în suflet nimic nu vibrează.
Şi asta se simte din vorbe, din fapte
Şi false sunt, astăzi, suavele-ţi şoapte.

… Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Ninsoare-i pe tâmple – în suflet ninsoare;
În ochi port tristeţe şi-o umedă ceaţă
Şi inima-i toată o vânătă gheaţă…

Facebook Comments

Scrie un comentariu