plimbări prin iubire

empty

Uneori se întâmplă mai curând şi mai repede decât poţi să gândeşti că cineva pleacă din viaţa ta. Plecările sunt plecări. Dar golul lăsat de ele le poate clasifica. Plecările pot fi scurte, lungi şi definitive. Când cineva pleacă definitiv din viaţa ta şi nici măcar nu apuci să iţi dai seama că îl vei vedea ultima oară, golul rămas e mai gol decât alte goluri.
Sunt oameni care atât timp cât sunt în viaţă îi ştii acolo dintotdeauna, ştii că îi poţi suna, ştii că îi poţi saluta, ştii că există…că poţi întinde mâna să-i atingi. Sunt oameni care după ce pleacă te trezesc la viaţă şi te fac să te gandeşti la cine eşti…
Apoi vine o zi oarecare când abia te dezmeticeşti că nu ai apucat să-ţi iei la revedere, că n-ai ştiut ce loc ocupă în viaţa ta.
Mă tot gândesc cum să păstrez mai aproape amintirea…cum să fiu eu…cum să simt…
Ştiu că trebuie să pun un punct, un punct mic fără dimensiune, care să traseze limita între a fost şi va fi.

 PUNCT  pentru mătuşa mea .

Lecţie inutilă de logică

Aşa se-ntâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim
unde-am vrut,
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva totul e logic,
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri ?

Octavian Paler

Facebook Comments

Comments (1)

  • ” a accepta”….greu de acceptat

    Răspunde

Scrie un comentariu