plimbări cu ritm

Mamaia versus Saint-Tropez

E clar că Mamaia nu e Saint-Tropez precum nici eu nu-s miss Brigitte Bardot ce-n anii ’60 venea aici în căutarea celebrităţii. Nici Marea Neagră nu e Mediterana, cum Made în România nu e Made în France. Şi totuşi în weekend, dacă e s-aleg prin contrast cu liniştea ce mi-o doresc la mare, o zi în care să-mi sune başii în stomac aleg Mamaia din întregul litoral. Drept e că nu m-atrage partea dinspre Aqua Parc ci capătul de nord ce duce înspre Năvodari. Avându-l în urechi pe Dj Antoine şi un buget prestabilit în buzunar pornesc pe plaja pretenţios numită Cafe del Mar. Şezlonguri pline, bere rece la pahar, fiţe şi fetiţe, dar nu pot să nu remarc că nu sunt acorduri de manele. În mintea mea marea înseamnă altceva dar pentru moment mi-am asumat dorinţa de a fi în rând cu „lumea” şi n-am mai stat pe gânduri când am găsit un loc neocupat. Închid ochii cu gândul la o bere, înghit în sec ştiindu-mă cu cheia în buzunar şi îmi comand un ceai! ! Muzica răsună tare, başii îmi mută şezlongul prin trepidaţii cât mai aproape de mal şi printr-o portavoce suntem anunţaţi că va apare Botezatu. Fug să prind un loc cât mai aproape de podiumul improvizat şi aştept cu aparatul foto în braţe parada costumelor de baie. După paradă ( faină, nu am ce contesta ) mi-am luat prosopul şi am plecat spre Scoica,  un loc ce mie îmi este drag, chiar daca în timp s-a „dezvoltat” asemeni întregului litoral. Măcar aici e linişte şi se aude discret sunetul mării în fundal în timp ce sorb dintr-o cafea. Mă-ntreb în sinea mea de ce nu m-am născut altundeva şi poate azi îmi savuram cocktailul preferat pe Coasta de Azur şi nu pe plajă la Mamaia. Mi-aduc aminte ce-nseamnă legile lui Murphy, cer nota, dau muzica la maxim, şi ….zâmbesc…dar dacă oare mâine ar putea să fie şi mai rau ?

Facebook Comments

Comments (2)

  • N-am mai fost acolo de cel putin 15 ani.Da’ cred c-ai fost asta vara,desi acum ai postat.
    Poate nu esti B.B. da’ esti putin Catherine Deneuve 😉 (tot Balanta ,de altfel )

    Răspunde
  • da, am fost in august intr-un wekeend…a fost chiar ok…dar sigur nu as fi rezistat o sapatmana!!!

    Răspunde

Scrie un comentariu