De fapt aş putea spune noi şi Lola…sau Lola şi cu mine …şi câte o Lolă mică în fiecare din noi…şi de fapt toate suntem „lole”…dar unde începe povestea ? :-))
Povestea începe de aici :
citesc de un an blogul tău, recomandat de cineva, când mă aflam într-un impas. Nu am ştiut unde să iţi scriu şi eventual să comand şi nişte mărgele. Dar culmea e că, îndrăgostită fiind de blogul tău şi dându-mi seama că şi eu simt nevoia să exprim frânturi din trăirile sufletului meu, mi-am făcut şi eu unul….Admir curajul tau şi dorinţa de a fi tu însuţi…uneori imi iese şi mie, alteori nu. Nu ştiu altă cale de legătură cu tine şi ţi-am scris aici…eu sunt Balance din http//:plimbărelicumine.wordpress.com…cumva, tu m-ai inspirat….
Mărgelele au fost făcute din mica „schiţă” încropită dintr-un şirag de cuvinte aiurite trimise într-un mail ce ar fi trebuit să reprezinte un fel de autoportret la 100:2=50 ani.
Am lăsat la voia sorţii momentul când şiragul ar fi ajuns la gâtul meu…şi momentul a vrut ca Lola să-mi înmâneze personal biluţele viu colorate…şi tot momentul şi-a dorit să întâlnesc alte „lole” minunate venite la întâlnirea de la Readers Cafe.
Nume, vârste, ocupaţii? …habar nu am…cui mai păsa atâta timp cât legătura dintre noi era un punct comun pe nume Lola şi din acel punct în alte puncte se ridicau punţi de trăiri şi de emoţii ce urmau să se transforme în amintiri de neuitat.
Eram acolo la un loc, o „lolă începătoare”, o „lolă călăuză”, o „lolă siameză cu mine”, o „lolă prietenă”, o „lolă admiratoare”, o „lolă eco şi alte „lole” legate între ele prin şiragurile de mărgele. Cu siguranţă ăsta e începutul colecţiei mele made in Lola…cu siguranţă ăsta e începutul unor noi pritenii….cu siguranţă povestea nu se va opri…
Lăsând în urmă plimbarea mea cu arome de „lole” am venit a doua zi acasă cu bilele preţioase şi mi-am dorit din suflet să le acord un moment special, ca unor „vedete” pe covorul roşu, cu aparate foto şi blizuri şi paparazzi. Covor roşu atât de lung ca la Hollywood de unde să iau?… dar în schimb am alergat după un decor natural, aparat foto în dotare aveam şi în loc de paparazzi m-am mulţumit cu câţiva câini şi două vaci. Prin mărăcini, băltoace şi noroi m-am strecurat către ruinele unui conac să caut nişte trepte impozante de pe care, io să cobor plină de „fiţe şi de aere” purtând la gât colierul din bile colorate.
Trepte erau, dar „fiţele şi aerele” uitasem să le iau din parcare de la mall şi-atunci m-am adaptat şi m-am strâmbat în fel şi chip la aparat cu gândul că măcar o „fiţă” o să pun în photoshop.
Şi astfel am încheiat şedinţa foto cu mulţumirea că pot şi eu să dau în dar „o zi „din viaţa mea cadou lui LOLA.
Lola mulţam pentru bilele colorate făcute de mâna ta în Portugalia ! :-))
P.S. De Lola nu v-am spus mai nimic pentru a vă lăsa să o descoperiţi!
Comments (12)
si totusi unde ai gasit ruinele alea? :))
undeva la 30 km de oras…un vechi conac care la un moment dat fusese sediu C.A.P. ( daca mai stie careva ce inseamna…:-))
hm, mi-am schimbat adresa si nu stiu cum sa apara adresa cea noua automat…
hm, cred ca am reusit. Ma gandeam acu la cutia cu cele 6 coliere pe care mi le-a facut Lola, cand am deschis-o si straluceau in soare cu toate culorile 😉 Imi plac pozele, cred ca blogurile astea deschid apetitul pt.fotografie 😉
pai deja mi-am lansat comanda urmatoare, mai am pana te ajung din urma!
frumoase margele, frumoasa doamna le poarta! sa fiti fericite impreuna:)
is tare incantata de ele!
Lola, Lola, dar tu ce mai faci?:)))
revin: Lola, Lola, dar tu ce mai faci?:)))
astept sa mi se dezghete creierul…! :-))
Multumesc ca existi!
🙂 te imbratisez Lola !