Plimbări cu arome plimbări prin iubire

fashion eggs

Nu ştiu dacă există o „modă” pentru ouă dar ştiu că încă de la prima dezlegare la peşte mintea mi-a dat de veste că anul ăsta portocaliul e în vogă.
Şi nu orice fel de portocaliu, ci acel portocaliu ce duce spre un apus de soare cu reflexe de roşu sângeriu : tangerine tango ( de unde îi vine denumirea oare?) . Astfel m-am decis ca anul acesta pe masa de Paşte să aduc culoarea vedetă a carei denumire parcă se desprinde din hitul cu „sofisticată-mă”. Oooo, aha, aha, da de unde să iau atâtea pe masa mea ce să semene cu un roşu-oranj sofisticat ce aminteşte de nuanţele calde şi luminoase ale unui apus de soare?
Printre resturi de materiale am căutat ceva ce să semene a faţă de masă; apoi m-am gândit la câteva şerveţele care să se asorteze. Am răsturnat zecile de cutii cu „nebunii” până am dat de câţiva iepuraşi ce din întâmplare aveau aceeaşi culoare de portocaliu travestit de modă într-o altă culoare ce dă bine în poză. Oricum, după câteva zile terminasem de adunat cam tot ce gândeam eu că o să dea bine pentru un „fashion ou”.
Toate ca toate dar la aranjamente îi dau înainte dar la făcut mâncare înapoi … cine nu are o Bekă ( asta e mama)  să şi-o cumpere, vă spun io că toată salvarea şi savoarea la ea în mâini stă. Bucate pe alese cu o tentă de delicatese ( asta ca să fac poftă la diaspora) doar au traversat strada să poposească şi să se odihneasca la mine pe masă!   Obosită după atata muncă de  „creaţie” un singur lucru am uitat : că nu am vopsit nici măcar un ou!…. un ou ce trebuia să fie erou , eroul principal. Ştiam din copilăria mea că trei lucruri sunt esenţiale: vopseaua, ciorapul şi leuşteanul să le decorez într-un mare fel.
Ciorap şi leuştean aveam iar vopsea speram să mai găsesc la Billa de care mă desparte doar o parcare. Într-o oră aveam materia primă şi nu-mi mai rămanea decât să-mi încerc măiestria. Din 20 de ouă m-am gândit să vopses 9 să nu crească prea mult colesterolul.Din cele 9 ouă vreo două au avut coaja subţire :-)) şi din cele 7 rămase unul l-am scăpat şi astfel am rezolvat rapid şi ultima problemă.
Dar important era că aveam ce poza şi nu ce mânca! Ce-a ieşit la final din toate adunate şi combinate … aştept să vă daţi voi cu părerea!
În ceea ce priveşte mâncarea cât trăieşte Beka e rezolvată dilema!

Hristos a înviat!

 

Facebook Comments

Comments (8)

  • Frumos decor, si mai frumoasa doamna!

    Răspunde
    • la decorul asta mergea bine maiestria ta culinara!!!

      Răspunde
  • Adevarat a inviat!
    Cum mai,ca prin toate horoscoapele zice ca Balantele au inclinatie spre bucatareala :D. Cel putin spre prajituri,as zice eu.Da¨e adevarat ca si daca are cine sa ti le faca,mai bine asa 😉
    Frumoase poze.

    Răspunde
    • Irina asta cu bucatareala ce sa zic … io zic ca daca o faci cu pasiune nu are cum sa nu iasa bine ca orice lucru facut cu pasiune! :-)) Da la dulciuri recunosc ca nu am rabdare , ca muncesti o zi si maninci rapid !

      Răspunde
  • Superbe pozele….

    Răspunde
    • multam Manu …ma bucur ca ti-au placut …!

      Răspunde
  • frumos, doamna! Se pare ca ati petrecut bine:) Sa va fie de bine!

    Răspunde
    • da … am mancat poze pe paine …pardon , pe cozonac ! :-))

      Răspunde

Lasă un răspuns la Sanda Anulează răspunsul