” Ghiţă te-aştept diseară la Portiţă ” … conform melodiei lui Stratan, se poate remixa în   ” Ghiţă arată-mi tu o fată care să nu vrea la mare”, să facă baie în piscină şi topless la 40 de grade !  Cum topless nu fac şi piscina o prefer la iarnă, rămân la cântecul original şi cu dorul de mare constat că de la an la an mă-ndrept cu acelaşi elan spre locul ce mie-mi este atât de drag şi îl prefer întregului litoral … Gura Portiţei. Drumul până la Portiţa, dacă alegi să-l faci trecând cu bacul e bestial … păduri de stejari şi păduri de eoliene , curbe line ale şoselei, bucăţi de munţi şi frânturi de lacuri , totul parcă vrea să-ţi amintească că e bine în vacanţă. Ajunsă la Jurilovca ştiam că singura modalitate de a trece dincolo de ape e să te îmbarci într-o barcă cu motor care să ţină cont că pe ape nu sunt radare. Înarmată cu tot arsenalul din dotare pentru fotografiat mi-am ales nu tocmai cel mai bun mijloc pentru a trage cadre, căci barca care m-a atras avea 200 CP şi singurul lucru ce am putut să-l fac cât am traversat apele, a fost să mă ţin bine să nu cad. Dar ce mai contează când în zare nu vezi decât lacuri şi mare , mare şi canale, nisip şi stuf, căsuţe şi pescăruşi, cormorani şi pelicani, toate în acelaşi „pachet” ,  e drept fără preţ promoţional . Pentru cei ce vor distracţie e clar că trebuie altă destinaţie, căci singura preocupare ce va fi de bază într-o astfel de oază e doar baia în mare , câteva ore pe plajă, berea rece de pe terasă şi eventual o muzică înceată de fundal. Bonus, hidrobicicleta te aşteaptă să dai la pedale pe mare sau pe canale. Sâmbăta, târziu în noapte, câteva lipovence dolofane ţin locul discotecii locale şi preţ de câteva minute acoperă sunetul valurilor cu cântece ale căror cuvinte nimeni nu le înţelege dar care atât de melodios se leagă încât parcă-ţi pare rău că nu ştii să vorbeşti ruseşte. Deci, la prima vedere iţi vine poate să spui „la revedere”, dar dacă te hotărăşti să-ncerci să vezi ce trăiri poţi avea într-un loc unde nu sunt cluburi, discoteci, magazine, piscine, muzică pe plajă, acadele şi gigele, maşini şi claxoane, fără gunoaie şi poluare, fără câini nealocaţi şi castraţi, fără vânzători ambulanţi, fără parcuri de distracţii şi fără tot ce înseamnă maxim de civilizaţie , atunci e posibil să gândeşti că e Portiţa spre un Vis. Un vis ce-l poţi avea într-o zi când esti la muncă şi singura dorinţă a ta ca fiinţă e să stai în linişte cu JB în mână şi picioarele în mare, să asculţi doar clipocitul valurilor, să dai cu tifla la tânţari şi să stai treaz până ce culoarea de fundal te anunţă că răsare soarele. O dată pe an îmi place să visez că poate fi real să arunci cu grijile în mare şi-atunci conştientizez că undeva destul de-aproape se deschide o cale între ape ce duce spre un colţ de rai în care dacă muşti din mărul lui Adam sigur nu-i un mare păcat.