Plimbări prin gânduri Plimbări prin viaţă Plimbări terestre

credinta

Traim cu niste convingeri,false sau reale si  sunt ale noastre mostenite sau induse de generatiile anterioare. Traim cu ele pana la un moment dat.
Si vine o zi cand peste ele cade cortina. Incepe apoi un alt act, un act in care pe scena vietii joaca convingerile pe care ti le-ai format tu personal in urma expierentelor , deloc usoare, dar totusi de suportat. Asa a fost la mine cu credinta. Nu am putut sa ader la convingerilile traditionale, cu sarbatorile in stilul format de generatii anterioare ce nu au stiut ce simt eu fata de un Craciun sau un Pasti.
Azi, pot spune ca ma simt impacata, ma simt cu Cel Ales deasupra mea oriunde m-as afla. Ma pot ruga intr-un parc, cum ma pot ruga intr-un altar din orice satuc de lume uitat. Pot merge la inviere in camera in care dorm de atatia ani , cum pot spune Hristos a inviat ciocnind un ou necolorat. Pot sta la masa cu o farama de urda si o bucata de ceapa, fara sa stau ore intregi la coada la supermarket si sa coc o noapte intreaga. Este credinta mea si sunt la varsta la care nimeni nu mi-o poate zdruncina.
Si nu as fi fost atat de convinsa, daca recent nu as fi avut pentru o ora, doar „biserica mea”, doar pentru mine si credinta mea. Ajunsa la poarta , din dorinta de a o vizita , am primit de la preotul ce singur isi administra parohia, o cheie uriasa si un bilet in valoare de 5 lei. Am plecat  cumva intrigata si gandindu-ma cum ma voi descurca singura printre altare si icoane avand senzatia ca in spatele meu mereu va fi cate cineva. E o senzatie unica, pasind intr-un univers peste care au trecut sute de ani (1202) , sa mergi printre randuri de banci pe care sunt asezate carti deschise la un psalm, sa fii, sa te-nchini , sa plangi si sa spui tot ce ai in suflet, intr-un loc in care cu certitudine esti doar tu si Dumnezeu. Am stat cred in jur de doua ore, am fost in curte, m-am intins pe iarba, de undeva de sub o streasina se leganau agale cateva oua spanzurate de creanga, albinele bazaiau cateva papadii, parintele tundea iarba undeva pe fundal si eu, ma simteam cel mai binecuvantat pamantean. Acum , stau linistita si scriu si beau o cana cu ceai , simt ca undeva inafara usii lumea e alertata si alearga dupa mancare si iepurasi … astept sa vina seara, sa iau camera si sa plec la fotografiat … eu si credinta mea. Hristos a Inviat !

 

Facebook Comments

Scrie un comentariu