„fiind băiet păduri cutreieram” suna un vers vestit din Eminescu, dar cum în oraşul meu natal el nu a trăit ci marele Cezar Petrescu aş putea adapta şi aş spune „fiind copil drumuri băteam prin Roman” şi aş fi mai aproape de adevăr , evetual „Pe drumuri de munte” sau „di munte” că tot suntem în Moldova, scrise de Calistrat Hogaş.
De ce Calistrat Hogaş şi nu Cezar Petrescu sau Garabet Ibrăileanu născut şi el aici sau Otilia Cazimir…
Petru că atunci când eu nici nu eram „în plan” măcar, el era director la ceea ce avea să fie „Liceul Meu”. Despre liceu am mai vorbit. Nu asta e intenţia mea ci pur şi simplu vreau să mă mândresc cu oraşul meu natal pentru că io cred că am cu ce mă mândri.
În primul rând prin vechimea lui, datând din 1392 şi căpătând denumirea de Roman după întemeitorul său, domnul Moldovei: Roman I Muşat.
Apoi prin faptul că ani la rând a fost un oraş important al Moldovei.
Multe personalităţi ale evului mediu românesc sau ale epocii moderne s-au născut, au trăit sau doar au poposit pentru o vreme la Roman.
Cronicarul Miron Costin, a trăit şi a sfârşit tragic în Roman, bustul său fiind amplasat în faţa Hotelului Roman chiar pe locul în care – în anul 1691 – acesta a fost decapitat.
Cel mai de seamă cărturar şi ierarh al Romanului medieval a fost Melchisedec Ştefănescu, episcop al Romanului şi Huşilor între anii 1879 şi 1892.
În plin centru al oraşului se află fosta Şcoală de Muzică şi casa celui ce a fost dirijorul Sergiu Celibidache.
Şi lista poate continua măreţ cu Cezar Petrescu, Otilia Cazimir, Calistrat Hogaş cum v-am mai zis, Garabet Ibrăileanu, Haralamb Zincă, Mihail Jora, Ion Ionescu de la Brad şi ar mai fi dar parcă m-aş opri puţin din a enumera şi mai degrabă aş aminti de Alexandru Cojocaru, profesor emerit ce a predat matematica ani la rând la „liceul meu”.
Un om deosebit cu elevi deosebiţi (asta sunt şi io, mai puţin e drept decât alţi colegi ai mei) ce au ramas cu acelaşi suflet şi inimi ca acum 30 de ani.
Nu are rost să mai continui, emoţia e mare, dar cred că cei ce vor citi vor savura măcar puţin amintirile din fotografiile prezente, amintiri legate de fântâna unde pipam pe ascuns câte o „ţigare”, de parcul unde chiuleam când şi când ( parcă nu pot da tot din „casă”), de Episcopia unde mergeam la înviere în gaşcă şi făceam apoi câte un chef de pomină şi pentru mine, doar pentru mine casa în care am locuit cândva şi eu cu sora mea şi părinţii mei.
Şi nu în ultimul rând, am scris pentru cei din diaspora.
Cu drag, pentru colegii şi „romaşcanii mei”!