Calatorii El Camino Proiecte personale

Prima zi pe Camino, Porto-Vila do Conde, 36 km

Foarte scurt istoric despre Camino Portughez

Calea Portugheză nu este un singur traseu. Traseul principal, central, are 641 km de la Lisabona la Santiago de Compostela. Cei 641 de km se împart în două, Lisabona-Porto de 400 km și Porto-Santiago de 241 km.

Ca să fie treaba puțin complicată din Porto, Camino are trei ramificații : traseul clasic central, traseul de coastă care nu e chiar pe coastă și cel ce îmbracă oceanul, senda litoral. Eu am ales să parcurg traseul central cu o primă etapă pe senda litoral urmând să fac joncțiunea cu centralul a doua zi. Una din bucuriile acestui drum e atmosfera amestecată a celor două țări distincte, Portugalia și Spania. Între Valenca și Tui se află podul ce desparte cele două țări.

Camino Portughez și-a făcut loc în pelerinajul către Santiago la mijlocul secolului al XII-lea după ce țara și-a câștigat independența. Legăturile umane ce s-au creat în urma călătoriilor pe drumurile economice, spirituale și culturale au depășit granițele politicului . Ruta centrală este cea mai tradițională și mai istorică.

Harta

 

 

Prima zi pe Camino; prima zi din viața mea la ocean

Îmi plac diminețile. Diminețile foarte de dimineață, când oamenii încă dorm. Pentru mine înseamnă viață, dinamică, energie și început. Ca și cum fiecare oră a dimineții e preambulul unei noi povești.

Am coborât cu dreptul din pat în povestea mea. Aveam clar în minte hotărârea de a merge pe lângă ocean. Măcar o zi, urmând apoi să fac joncțiunea cu Camino Central. O hotărâre bună de altfel pentru că am petrecut o zi minunată alături de fete. Așa că la ora 7.00 ne-am dat întâlnire la „mine” în gară. Sao Bento cel mai bine poate fi admirată când nu e fluxul mărit de călători. Atunci se pot vedea picturile pe plăcile ceramice ce spun în imagini povestea Portugaliei.

Mi-am luat rămas bun de la hostel, mi-am marcat trecerea mea efemeră în jurnalul de la recepție și am lipit abțibildul cu tricolorul și plimbăreli. Acum când scriu simt același entuziasm de parcă dacă aș ridica ochii din tastatură aș vedea Atlanticul. Am pornit cu acea bucurie care te face să țipi și să sari într-un picior deși rucsacul iți aduce aminte că ești mai „grea”. Am trecut pe lângă Catedrela Se de unde se consideră plecarea în pelerinaj, am făcut o fotografie Palatului Bursei și apoi mi-am săltat rucsacul și l-am prins bine în chingi pentru drum.

Știam din ghid că nu ai cum să ratezi drumul dacă mergi pe lângă Douru. E o porțiune ce nu are marcaje dar nu ai cum să te rătăcești pentru că ții râul mereu pe partea stângă cum mergi spre Matosinhos. La jumătatea drumului spre oceanul Atlantic am oprit pentru câteva cadre cu Ponte da Arrabida în semn de good bay. Nu știu de ce unii iau metroul să sară partea urbană din Porto. De ce aș vrea să sar ceva ce nu am văzut niciodată ? De ce nu aș lua pulsul drumului așa cum e el ?

Ziua a început bine. O zi în care să inspir aerul Portugaliei când nu plouă deși vremea nu ieșise din zona mohorâtă. O zi în care urma să vedem apa cea mare, oceanul.

Am ieșit din Porto și după 6 km am ajuns la Foz do Duoro. Prea mulți pelerini nu am văzut. De fapt nu am văzut decât doi : Andra și Doina . ))) Probabil ceilalți au luat metroul până la Matosinhos așa cum citeam în diverse site-uri pe net. Hotărârea mea era fermă : totul pe jos! Curând palmieri mari și-au făcut apariția și în zare se înălța Fortaleza De Sao Da Foz.  Am fost chiar încântată de drumul ăsta mai puțin aglomerat.

Matosinhos ne-a întâmpinat cu soare și valuri. Cei ce iubesc sporturile pe apă și-au făcut apariția pe plajă și și-au început încălzirea. Plăcile de windsurf colorate, frumos aliniate așteptau contactul cu apa. La Matosinhos am reușit să văd prima săgeată galbenă. Tot acolo am găsit biroul de turism de unde am luat câte o hartă și am profitat să punem o ștampilă pe credențial.

Cei mai mulți pelerini încep traseul pe Camino de la stația de metrou din Matosinhos. Tot de aici solitudinea noastră a luat sfârșit. Am urcat pe podul ce traversează râul Leca și curând am ajuns iar la ocean pe Avenida Liberdade. Mersul pe puntea de lemn și albastrul ce mă înconjura mi-a dat acel prim fior de libertate autentică când te doare la bască. Plajă după plajă, câte o înghețată la o terasă și am ajuns în Labruge. E cumva un loc unde poți înnopta dacă picioarele nu te mai țin.

Am ajuns la cel mai înalt loc al plajei, rocile de la Sao Paio, de unde am admirat tot oceanul în splendoarea lui. Deja în picioare simțeam ace. Știam că în prima zi nu trebuie să fac abuz de mers pe jos. Dar ce să fac dacă prima etapă era atât de lungă și nu voiam să o întrerup ? Dunele și vegetația din Rezervația Ornitologică de lângă Vila do Conde mi-a distras atenția de la dureri și bășicile urâcioase ce mă avertizau că nu scap.

Vila do Conde

La un moment dat litoralul ne-a dat semn că se desparte de noi și că altă alternativă nu avem decât cea de a intra în „civilizație. Nu îmi aduc aminte cum arăta podul din Vila do Conde dar îmi aduc aminte perfect clădirea pe dreapta ce domină intrarea, Mosteiro de Santa Clara. Câteva sute de metri și am ajuns la Albergue de Peregrinos Santa Clara.

Primul meu alberghe în care urma să dorm. Primul contact cu ceea ce citisem despre Camino. Și prima impresie : WOW !! Dacă așa vor arăta toate vai de viața mea, lux voi avea. Nu a fost chiar așa în alte etape.

Să revenim la Alberghe Santa Clara. O clădire foarte frumoasă, modernă, nouă și cu camere separate pentru femei și bărbați. Dușurile impecabile, sala de mese sus la etaj și o terasă unde puteai să-ți întinzi rufele și să stai tolănit la soare. Mi-am luat patul în primire, 7.5 euro, mi-am pus ștampila mândră de prima noapte și cu ultimile puteri, târșâind tălpile m-am dus la duș. Încă nu aveam curaj să-mi privesc picioarele. Simțeam că nu sunt în regulă și nu voiam să le bag prea mult în seamă.

Și astfel a început rutina mea pe Camino : desfăcut sacul de dormit, pregătit pijamale, pus telefoanele la încărcat, bateria de la aparat, dușul, spălat hainele, cremuit picioarele, spart bășicile și cusute cu ață și ac, îmbrăcat rochița ușoară ( Eta să-ți dea Dumnezeu sănătate pentru sfat) și apoi să mergem să înghițim ceva. Fetele erau mai sprintene ca mine, aveau deja anduranță. Am rămas cu energie cât să merg să mănânc … după colț ! În planul de acasă era vizita orașului, cu obiectivele înșirate pe o hârtiuță….vax… am vizitat doar patul.

Gânduri după prima zi pe Camino

Mi-a plăcut întâlnirea cu oceanul. A fost exact așa cum mi l-am imaginat. Albastru și infinit ca-n refrenul lui Angela Similea. Am încercat sentimentul că sunt azvârlită în univers și că ăsta îmi e destinul. Doar să merg! E ceva incredibil această libertate : câteva boarfe, câțiva bănuți în centura de sub haine, un rucsac și câteva accesorii să-ți ușurezi viața. Nu tu farduri, nu tu pantofi, nu zbârnâit de telefoane, nu tu vase de spălat, nu, nu, nu, …nimic din ceea ce faci în viața de zi cu zi. Credeți-mă, aș putea face asta toată viața dacă picioarele nu ar dezerta.

Am avut dureri de: genunchi, de tălpi, de gleznă, de bășici apărute în ghetele bengoase de firmă și duerri de umeri. Dar am avut și o fericire deplină la fiecare pas rulat. O fericire ce nu o cunoscusem până atunci : fericirea de a fi singură pe jos într-o țară necunoscută, cu o limbă pe care nu o înțelegeam și mintea liberă de orice fel de stress. Fericirea de a mă descurca doar eu și cu mine. Gânduri neatinse decât de Univers !

Buen Camino !

Va urma … 😉

 

 

 

 

 

Comments (6)

  • Ca de obicei, fotografiile tale sunt o incantare pentru ochi si suflet! Buen Camino, Galia! ❤

    Răspunde
    • Multam Andra ! Buen Camino si tie !!

      Răspunde
  • Fain, l am citit in graba dar daca vreodata am sa fac vreun Camino am sa vin sigur pe pagina ta!!!

    Răspunde
    • Eu zic sa se intample acel „vreodata”.

      Răspunde
  • 36 in prima zi?!! Foarte tare!!! Stii, ma bate gandul sa reiau traseul asta vara viitoare! 🙂 Ma provoci! :))

    Răspunde
    • Asa s-au aliniat astrele. Nu am vrut sa sar peste etapa cu Matohintos. Cei mai multi sar peste partea urbana din Porto. E o portiune placuta si e pacat sa mergi cu metroul asa cum fac cei mai multi. 🙂
      Si mi-a trecut si mie prin cap sa refac drumul asta daca voi avea timp la cate sunt de „facut”.

      Răspunde

Lasă un răspuns