Calatorii Pe harta Romaniei

Viscri, satul românesc vechi (1)

Viscri, puțină istorie

Despre Viscri e plin Google de articole. Chiar și așa, am simțit nevoia să fac câteva precizări istorice.
Retras de la șoseaua principală, sat vechi săsesc cu nimic mai special decât alte sate săsești, atrage ca un magnet turiștii. Aproape de Sighișoara, cu o abatere mică de la drumul ce trece pe lângă cetatea Rupea, nu-l poți ocoli dacă nu ai fițe de asfalt.

Sat atestat documentar la 1449, liber, de sine stătător fără apartenență la vreo proprietate nobiliară, nu are azi mai mult de 600-700 locuitori. Nici în trecut nu era prea mare, doar vreo 51 de gospodării, trei păstori, un dascăl și doi săraci.
Ce atrage la Viscri ?
În primul rând Biserica Fortificată, adevărată mărturie a arhitecturii medievale. Înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, se spune că e printre cele mai faine Biserici din Transilvania.
Apoi atrag casele săsești, vechi de 200 de ani. Câteva din ele au fost renovate și transformate în pensiuni.
Pentru iubitorul de cycling o adevărată aventură îl așteaptă pe colinele din jur.
Apoi ceva mâncare bună la Restaurantul din Șură. Și o plimbare de seară printre vacile satului.

Viscri așa cum l-am văzut eu

Viscri e ca o amintire dragă de care nu te poți desprinde. Nu o poți arunca la gunoi. O amintire de la bunica ce o ții pe o policioară să-ți aduci aminte de unde te tragi. Cândva drumul spre sat era o provocare. Azi e refăcut până în buza satului. Și așa sper să rămână. Altfel se duce mai tare de râpă dacă e invadat de turiști.

Intrarea în Viscri e marcată de o piatră ce te anunță că ai ajuns în satul cu pricina. Un mic podeț peste un pârâiaș te face să cauți frâna.
Casele ce odată erau viu colorate în albastru, verde și galben, mai păstrează farmecul cromaticii străbune.
Ochii lor, ferestrele, au obosit de atâta plâns. Te uiți la geamuri și bănuiești că odată erau limpezi, pline de iubire și atrăgătoare, ca fata mare bună de luat. Azi doar o operație de cataractă i-ar mai putea face ochi zâmbitori.

Satul nu-i mare. Vreo câteva ulițe și două biserici. Cea a lui Viscri și cea Fortificată.  De câte ori am fost n-am nimerit vreo ușă deschisă. E drept că ajung mereu într-un fel de extrasezon.

 Viscri și sufletele lui

Cum treci podul, din scurt primăria e pe dreapta. La stânga o uliță scurtă ce se înfundă dupa câteva case. Anul trecut am găsit în poartă o bătrână ce m-a lasat să-i fac o fotografie. Din instinct am ajuns pe strada ei să o caut cu privirea. De data asta venea din sat cu o desagă în mână și un băț cu care se ajuta la mers.

– Ești singură mamaie, nu te ajută nimeni ?
– Apoi omul meu e la pat și băiatul a murit când avea 50 de ani. A rămas nora mea cu doi copii departe de mine.
– Aș vrea să iți ofer niște bănuți dacă-i primești. Și am în portbagaj câteva haine din întâmplare.
– Apoi dacă-i dai cu sufletul curat de ce să nu-i primesc în dar ?

În barbă se-nnoadă două lacrimi amare. Are vârsta mamei, trăiesc amândouă. Pe loc iau hotărârea să revin când plec la Sibiu în aprilie. Cu ceva alimente, haine și bănuți.
Fac un selfie cu ea amintire și plec spre vatra satului. Să poposesc măcar o oră pe ulițele pline de colb și noroaie ce mă trimit fix în mijlocul copilariei mele din jurul Iașului. Pe drum îmi dau seama că nu am întrebat cum o cheamă, dar acum știu exact casa în care stă.

 Viscri și bisericile lui

Undeva în deal se află Biserica Fortificată. Urc deși știu din start că e închisă la timpul ăsta. Nu-i bai, îmi place curtea și sentimentul ce-l am când mângâi zidurile vechi. Voi găsi eu cândva și persoana ce ține cheia trecutului.
Din curte se văd țiglele vechi de pe case din care fuioare de fum ies ridicându-se către cer. Parcă ar fi niște gânduri trimise către univers. Cobor pe uliță si mă opresc la Cealaltă Biserică. O biserică simplă, cu un monument sub formă de cruce spâzurată. Probabil o formă de artă spre amintirea jertfei lui Iisus.
Îmi confirmă doi localnici ce duc în mâini câte o pâine și ceva cumpărături mărunte.
– Au vrut ei să facă ceva, dar nu le-a ieșit !
Îi salut și-mi zic în gând că știu ei mai bine.

Viscri și copiii lui

Trei băieți la două biciclete fac cu schimbul, prin rotație. De data asta Vasile-i pe jos și dau să-l prind în cadru. Cu genunchii ieșiți prin pantaloni Vasile râde la mine.

– Un leu poza tanti !
– Dar unde ai învățat să ceri bani pe poze măi ? Nu-i frumos, tu nu știi asta? Cum te cheama?
– Vasile și de fapt glumeam, am zis și eu așa.
– N-ai zis doar așa Vasile dar tot iți dau un leu că oricum iți dădeam. Ce biserică e asta ?
– A lui Viscri !!
– Păi și aia fortificată din deal a cui e ?
– Păi aia e sașilor. Asta-i a noastră făcută de Ceaușescu.
Ceva mă lovește în plexul amintirilor pentru că eu clar nu am fost prietenă cu personajul citat.
– Dar ce are biserica asta dacă-i făcută de el ?
– Păi e mai bună că-i românească.

Îi dau leul și plec cumva dată peste cap. Ce să-i explic eu lui Vasile de 10 ani care e în clasa pregătitoare cum stă treaba cu istoria.
Le dau și celorlalți doi copii câte un leu. Fir-ar al naibii de card ! Fac un selfie cu Vasile, Costică și Marian. Deja am dat de știre la oamenii ce-i cunosc să-mi aducă lucrurile de prisos.

Viscri și pâinea lui cea de toate zilele

Cum cobori de la Biserica Fortificată pe dreapta e o brutărie. Deși pare că nu-i nimeni trebuie să intri în adâncimea curții. Dacă te afli la ora potrivită, după miros, ești sigur că painea-i gata în raft.
Intru în curte să văd dacă mă lipesc de o pită.
Dau bună ziua și ochii se opresc pe o pâine zdrențuită, arsă la coajă așa cum îmi place mie. Omul jenat îmi spune că nu poate să-mi vândă așa ceva sau dacă insist mi-o dă pe bani mai puțini.
Mă uit la mâinile lui arse de jarul din cuptor și mai cer două. Să-i fac vânzare că-i prea bucuros că am venit să cumpăr pâinea lui. Am pâine până la Paști.
Cer să-mi arate cuptorul unde stau aliniate vreo 30 de pâini uriașe. Crusta neagră de la suprafață aflu că-i dată jos prin baterea ei cu un ciomag. Pâinea pleacă spre Sighișoara. O pâine densă, cu maia, ce poate ține o săptămână în traista de pânză la loc răcoros.

Viscri cu drag revin

Plec din Viscri cu gândul de a reveni. Am pierdut spectacolul șosetelor de lână. Tocmai ce aflasem la știri că fuseseră furate. Oameni smintiți. Sau nesimțiți.
Vreau să revin când satul începe să forfotească cu puțini turiști. Când e deschis și la Viscri 32, când pot poposi măcar o noapte în mijlocul tradițiilor.
Deja mi-am făcut o listă cu ce-i de făcut:
* Biserica Fortificată deschisă și-al ei muzeu cu obiecte populare din zonă
* Viscri 32 și Restaurantul din Șură
* Biserica Fortificată din Bunești
* Artizanii șosetelor de lână
* Și nu în ultimul rând câte ceva pentru copiii din zonă și o desagă pentru mamaie

Viscri, deși vacanțele de copil mi le-am făcut la țară pe lângă Iași, ai un ceva aparte ce mă atrage! Pe curând !

 

 

 

 

 

Comments (1)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: