Satul Viscri și reîntâlnirea

Satul Viscri s-a lipit de sufletul meu așa cum se lipește iubirea unui prieten bun. Am revenit cum mi-am promis acum o lună și ceva. Să dau câte ceva copiilor din sat.
Timp de șase săptămâni am adunat lucruri mari și lucruri mici pentru copii și două bătrâne nevoiașe. Ce-i ce-au avut lucruri de prisos prin casă au lăsat cu drag hăinuțe, dulciuri sau jucării. Totul pentru copii din Viscri.
Aducându-mi aminte de vremea când eram mamă de copil de 10 ani, am sortat și triat lucruri de fetițe și băieți. Am împerecheat papucei și am făcut boccele pentru cele două femei cu destin diferit de ce credem noi că poate fi normal. Dulciuri, alimente și câțiva bănuți.
Pentru mine e încă o mirare ajutorul necondiționat a celor din oraș. Opt sacoșe mari albastre de Ikea, patru saci de rafie și alte patru pungi înghesuite în mașina mea. Îmi vine în minte o vorbă a lui Maica Tereza, cum că Cel de Sus a lăsat pe Pământ suficienți oameni bogați pentru a-i îmbrăca și a-i hrăni pe alții.

Am plecat cu entuziasm chitită să stau și peste noapte. Voiam să iau din aroma satului la ceas de seară. Vremea nu-mi arăta cea mai bună variantă a sa, dar pământul avea nevoie de apă așa că nevoia mea de soare mai putea aștepta.

Satul Viscri, cu bune si rele

Am găsit satul așa cum am sperat. Totul înfrunzit și înverzit, culori potențate de soarele înghesuit de nori și aceeași liniște binecuvântată.
Cum nu știam de unde să încep și unde să termin, am tras mașina lângă singurul magazin din sat. Acolo am aflat că cel mai bine e să merg la centrul „Asociația Viscri Începe”. Mâinile doamnei cu care vorbeam se mișcau rapid într-un dans al papucilor de lână croșetați. Papuci ce prin vânzarea lor ajutau asociația la plata cheltuielilor.
Papuci ce nu au scăpat de atenția hoților. Munca atâtor femei din ultimele luni s-a risipit cât ai clipi. Mai multe detalii aici.

Centrul Viscri Începe este locul unde copii vin după ore să facă lectii. Mulți părinți sunt analfabeți și nu-și pot ajuta copiii la teme. Și atunci două femei inimoase se ocupă de ei. O listă cu cei 14 copii ce vin apropae zilnic la asociație mi-a ușurat munca. Toate lucrurile aduse de la Brăila au fost descărcate și apoi cu răbdare le-am împărțit pe vârste și mărimi.

Au fost momente ce mi-au legat lacrimi în gând ca să nu vadă ochii mici și întrebători ațintiți asupra mea că-mi vine să plâng.

Verde de Viscri

Un loc aparte în povestea mea îl ocupă cazarea. Deși mi-am dorit să stau la Viscri 32 dar nu am găsit nici o cameră în oferta lor, mi-am încercat norocul la Viscri 119. Sau cum se gășește pe google, Verde de Viscri.

Sunt un amestec de visătoare cu accente sporadice de realism. Din când în când subliniate de un pragmatism calculat cât să nu cad de pe norul meu ce plutește deasupra timpului. Un timp în care respir și reușesc să trăiesc. Îmi place să merg singură și să derulez în minte un script al poveștilor ce așteaptă a fi spuse ca și cum ar fi fi existat într-o altă viață a mea.
De aceea locul ales să rămân peste noapte a fost pe măsura trăirilor mele. O cameră cu vederea la iarba cea verde și grasă din curtea simplă și primitoare. O cameră mare ce mi-a trezit a câta oară oare, dorința de a locui pe pământ. O cameră simplă ce mi-a reconfirmat valoarea mea de a locui cu puțin. Două beri, un borcan cu dulceață și o pită de la brutăria din sat au completat setup-ul la masa albastră.

Am ieșit să iau din mirosul de seară pe ulițele satului. Deja lumea știa cine sunt și de ce am venit.

Ca de plecare

Am plecat de acolo cu acea mulțumire a unui om care a primit și a dat. Ca un troc între generații. Eu le-am dus lucuri ce cu siguranță le erau folositoare. Am smuls câte un zâmbet și am primit de la cer vreme bună și emoții născute din amintirile copilăriei mele.
Dacă iubești viața la țară Viscri e un astfel de loc ce vine să-ți dea ce la oraș nu poți avea. Chiar dacă nu vrei să stai peste noapte cazat la vreo pensiune, merită să vezi Biserica Fortificată, să cumperi o pită făcută pe vatră, să dai o tură prin sat și să iei pulsul din sat.