O zi în Dobrogea

poate fi o alternativă la un weekend pentru cei ce vor să se întoarcă acasă până seara. Să fim înteleși, nu vorbim de cei ce stau la Bistrița! Rar pot pleca pe termen lung. Câte o escapadă îmi dă motivația să continui munca. Mai ales o plimbare de o zi, fără complicații de cazare și consum sporit de combustibil.
O zi în Dobrogea de multe ori e mai mult decât mi-aș putea dori. E drept că pentru mine nu mai sunt locuri nescotocite. Și totuși Dobrogea e suprinzătoare în fiecare anotimp.

O zi în Dobrogea începe cu bacul. Te asiguri că știi programul. Primul bac trece la ora șase sau pentru cei mai grăbiți sunt curse de noapte speciale, cu un cost mai ridicat. Mi se întâmplă să fiu așa de matinală când vreau musai să prind un răsărit și atunci pot pleca cu cel de ora patru și mai pun 20 de lei în plus la bilet. Altfel îl iau pe cel de ora șase la prețul de 23 lei, mașina și șoferul.

Cum pun roata în județul Tulcea simt că las în spate peste Dunăre toate problemele și gândurile urmăresc sinusoida șoselei.

Primul lucru pe care îl fac cînd ajung în Măcin trag mașina pe dreapta la benzinărie și-mi cumpăr cafea după care la patiseria din oraș bag o pungă de carbohidrați, adică vreo câțiva covrigi. Alături e musai chefir. Cu micul dejun asigurat (voi puteți să-l luați de acasă) plec spre Isaccea.

Primul popas

cum mergi către Tulcea e o livadă. După cum e norocul sezonului dai peste cineva la poartă care îți vinde fructe. Am prins sezonul cireșelor. Am abuzat de ora matinală și am cerut să fac câteva fotografii în livadă. Abia așteptam să aud de la poartă: puteți mânca cireșe direct din copac!! Plec mai departe cu două kile de fructe roșii în brațe. Să am la drum !

A doua oprire e la Mânăstirea Cocoș. Situată în zona viticolă Niculițel, legenda spune că pe-un deal cocoșul ce-a dat vestirea de dimineață a fost ridicat la rang de nume de Mânăstire. Chilii albe curate și alei îngrijite dau o notă prea perfectă așezământului monahal. E drept că poate mă irită și geamurile termopan și balustrada de inox la intrare. Dar aerul, liniștea și toată vegetația din curte îmi abat gândul de cârcotașă.

Județul Tulcea e binecuvântat cu trei Mânăstiri mari și frumoase: Mânăstirea Cocoș, Mânăstirea Celic-Dere și Mânăstirea Saon, preferata mea.

Deci a treia oprire la Celic-Dere. Așezământ de măicuțe, cu drag revin aici de câte ori am drum. E ca și cum ai fi într-o mare gospodărie și de nicăieri aștepți să iasă sătenii la munca câmpului. Florile îngrijite te conduc sus către Biserică. Chilii îngrijite și o moară de vânt te întimpină la intrare.

Saon e al patrulea popas. Aici stau mai mult pentru că Mânăstirea Saon e preferata mea. E locul unde aleg să aprind lumânări la Vii și la Morți, apoi traversez curtea din spate cu gândul la balta de jos. Au de vânzare și un vin roșu mânăstiresc bun făcut din rodul viilor de primprejur.

A cincea oprire

E ora zece. Îmi dau seama că de la ora șase am tot bătut drumurile pe la mânăstiri. Pentru mine urmează acum o parte faină a zilei. Fotografii la Crama Delta Dunării cu vinurile ei La Sapata. Am scris un articol despre vinurile lor aici si acum nu-mi rămâne decât sa completez că au scos ceva vinuri de vară, cum s-ar spune frizzante. Oricând sunteți bineveniți să le degustați. Sunați eventual cu ceva timp înainte. Dar chiar și așa merită să faceți un popas să vedeți cum arată o podgorie bio.

Pentru mine oprirea e de lungă durată dar nu și pentru voi. Eu mai am și ceva treabă, cum ar fi câteva fotografii pentru pagina lor. Așa că puțeți porni la drum. Probabil ora 12 vă va prinde la Tulcea. Unde sigur va fi al șaselea loc de pe listă. Eu de obicei mănânc la Ivan Pescar. Pentru că îmi place peștele. Dar cu siguranță mai au și altceva. Tulcea e un oraș cochet unde timp de o oră, două vă lăsați din program dacă și păpați ceva.

Mă uit la ceas, s-a făcut ora două. Mai sunt șase locuri de bifat. Până la următoarea oprire, cea de a șaptea, nu sunt mai mult de 30 de km. Adică la Sarichioi. Si dacă vreau și dacă nu vreau nu am cum să ocolesc lacul Razelm. E un must pe harta mea pentru că e locul unde mă încarc cel mai bine cu energie. Și apoi nici prea departe nu e. Vă va place liniștea și aerul boem al satului lipovenesc.

Spre a opta locație

La câțiva km de Sarichioi, se află Enisala. Chiar de ați văzut-o cu altă ocazie, mergeți de salutați bătrâna cetate. Pentru un bilet de lei 5 lei pășiți în evul mediu. Panorama asupra ținutului nu se uită așa ușor. Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419-1420, în cetate s-a instalat o garnizoană militară otomană.
Cum pleci de la Enisala, spre stânga e satul Jurilovca. Pentru mine e locul de plecare către Gura Portiței. Și daca ar mai încăpea în program, drumul către Capul Doloșman. Dar sigur o las pentru altădată. Pot opri pentru o cafea și un tur la debarcaderul din vale. Pentru mine ar fi a noua oprire.

Știu că de aici timp de o oră rulez pe asfalt. Până la cea de-al zecelea obiectiv, Mânăstirea Cerbu, ascult muzică și casc pur și simplu ochii la peisaj. Mânăstirea Cerbu nu-i chiar la vedere dar o poartă mare din piatră pe stânga te anunță că ești în apropiere. Așezământul descrie drumul Golgotei făcut de Isus cu cele nouă opriri. Un proiect îndrăzneț ce nu e finalizat momentan.

Lacul Iacobdeal e la locul lui. Adică la numărul unsprezece și mă așteaptă cu apa culorii de smarald.
Situat în apropierea localități Turcoaia, județul Tulcea, lacul Iacobdeal, un lac antropic, s-a format într-o veche carieră de granit exploatată în urmă cu zeci de ani. Dinamitarea uneia dintre galerii, a facut ca apa din pânza freatică să inunde locul și astfel s-a creat lacul.

Culoarea de smarald a lacului și limpezimea apei, forma de căldare, creează o imagine inedită, semănând cu un lac glaciar, lucru ce face ca acest loc să fie unic. Este inconjurat de pereți smălțuiți de granit, maluri abrupte și se spune că in dâncimile sale ar trăi pești mari.

Ultimul lucru de văzut

De la Iacobdeal mai sunt doar câțiva km până la Munții Măcin. Deși nu am mașină de offroad, m-a susținut de câte ori i-am șoptit că am nevoie de ea. Am dat zor să fac rapid cei 17 km să mai apuc o dâră de lumină la orizont. Și am prins. Priveliștea e uimitoare. Mă simt ca și cum aș fi teleportată într-un univers paralel. E locul în care îmi promit solemn de fiecare dată că voi veni să stau o zi întreagă la un picnic. Și deși nu-mi vine șă accept că ziua s-a încheiat tai cu o linie și obiectivul al doisprazecelea.

O zi în Dobrogea, pentru mine e o zi obișnuită în care reușesc să mă detașez de oraș pentru că plec singură la fotografiat. Dar tot atât de bine traseul poate fi făcut pe bucăți în două zile. Mai prost e cu cazarea, de preferință făcută la Tulcea. Cumva orașul e la mijlocul traseului.

Drum bun și de v-am fost de folos aștept păreri și întrebări.