Cinci zile în Apuseni pot fi cinci zile fără semnal și net dacă ai sânge în instalație. Pot fi cinci zile de iarbă grasă, de albastru sus pe cer și de ape cu păstrăvi. De asemenea pot fi cinci dimineți pline de rouă și cinci asfințituri cu fân rubiniu. Dar oricum le-aș alinta, ele au fost cinci zile de conectare absolută cu natura. Fără semnal și fără internet. Așa cum trăiam odată.

Drumul

De la Brăila la cătunul Casa de Piatră sunt 630 de km. Cum mi s-a întâmplat să fac și 900 km într-o zi am știut că dacă plec la ora 5 voi prinde liber pe Valea Prahovei. Îmi place să plec dimineața. Pe lângă faptul că prind soarele ce se trezește după mine, traficul e mai destins și nu pierd tot timpul din ziua respectivă cu deplasarea. Și așa a și fost.

La ora zece eram în zona Roșia Montană.
La Presaca Ampoiului am făcut un popas. Citisem câte ceva despre confruntarea română-maghiară și am fost curioasă să văd dacă pot identifica mormanul cu oseminte. Furată de peisajul verde am petrecut mai mult de jumătate de oră încercând puncte de stație pentru șirul căpițelor de fân.

Pentru că eram în avans cu timpul am zis să dau o raită și sus, la cariera cu bucluc. Dar m-am ales cu un drum fain și câteva cadre cu cai. Cerberul de la poartă ne-a refuzat politicos și ne-a zis să facem drumul întors.
Cei 60 de km până la cătunul Casa de Piatră au fost în ritmul valsului. Cu geamurile lăsate, cu părul vâlvoi și ochii mai mult pe sus decât la volan. Verdele de Apuseni diferă de Verdele de Brașov și Verdele de Bucovina. Sau așa îl simt eu. Așa cum aerul din mine s-a lăsat cuprins de nemărginitul albastru cer. Pentru cei ce nu au fost niciodată în zonă, ca sfat, luați-vă răgaz de drum. Să opriți măcar la 5 km să vă clătiți ochii. E drept că șase km nu poți merge decât cel mult în viteza a doua, fiind neasfaltat și cu ceva bolovăniș.

Cătunul Casa de Piatră

Cătunul Casa de Piatră este ceea ce visezi când stai la bloc în zilele toride. E o binecuvântare să petreci câteva zile aici. Te pierzi în verde, aburi de ceață, ferigi și flori de câmp.  Raze de soare, margarete, ecou de cățel, cai, gălbenele, coada șoricelului și pot continua până termin toată Botanica de a cincea.
Cătunul Casa de Piatră are 12 gospodării. Inițial ar fi fost 4 familii. În total sunt 40 de localnici din care trei copilași de 2, 3 și 6 ani. Au un preot ce vine o dată pe lună la Biserica din Lemn făcută de localnici. Medicul de familie e tocmai la 20 de km, la Arieșeni.

Trecem peste faptul că la pensiune curent a fost abia din anul 2005. Lampa cu petrol a fost baza.
Despre școli numai de bine, la câțiva km de sat. Copiii stau la internat și doar în weekend vin acasă.
Am fost curioasă să aflu cum se trăiește într-un loc unde semnalul la telefon se prinde într-un colț de casă cocoțat pe un scaun dacă ai noroc să nu bată vântul. Răspunsul a venit instant: ne-am obișnuit aici și nici că am pleca.

A vară se simte mai ales în iulie și august. De aceea agricultura e simbolică aici: fân, cartofi, sfeclă furajeră, ceapă, usturoi, fasole verde, prune și uneori mere. Restul se cumpără de la „oraș”. Adică de la Cîmpeni sau Gârda.
Cu toate astea nimic nu am simțit să lipsească de pe masă.
Toamna, ciupercile, afinele și murele întregesc bugetul. Animalele sunt baza și turismul.

Pensiunea Casa de Piatră înseamnă Letiția și Ioan. Însemnă familia Gligor ce are rădăcini dintr-o veșnicie. Cu oameni ce păstrează și acum din obiceiurile satului ardelean. Înseamnă omenie, respect și ospitalitate.

Traseele

Mi-am trăit copilăria la țară, în partea Iașului. Gospodăriile pentru mine nu sunt o necunoscută. Diminețile m-au prins desculță în rouă făcând fotografii. Iubesc să fiu printre oameni simpli și mai cred că traiul la oraș nu e un must pentru toată viața.
Ioan și Letiția sunt un exemplu pentru ceea ce înseamnă omul gospodar. Au decis să rămână în satul natal și să facă ce știu ei mai bine pentru turiști. Ioan să-i ducă pe toate coclaurile și Letiția să-i aștepte cu mâncarea caldă pe masă.

Am aflat de la Ioan că acum zece ani turiștii dormeau și-n podul casei pe jos, și-n grajd pe fân. Turiști străini pentru care confortul casei nu avea rost pentru că ei astfel de experiențe-și doreau să trăiască. De vrei să rămâi la Casa de Piatră pentru un pat și două mese calde ai nevoie de 100 lei buget pe zi.

De-l vrei și pe Ioan de ghid un 60eur/zi pentru cei ce se încumetă să-l urmeze. Și zău că-i cel mai tare ghid. Pe lângă faptul că are în spate un rucsac cu tot ce ar fi nevoie la drum și turistul nu are, mai are și multă răbdare.

Casa de Piatră – Poiana Călineasa – Casa de Piatră

Un prim traseu ar fi Platoul Călineasa. Au fost 16,6 km total în acea zi. Urcuș mediu în prima parte. Cu mici opriri și apoi cu un popas mai lung cu balmoș și plăcinte cu brânză pe masă. Bonus o afinată și o palincă aromată. ( 25 lei) Traseul te poartă prin păduri dese de brazi, prin curțile oamenilor, pe la izvoare cu apă rece. Și dacă tot ajungi sus la Călineasa te poți reculege în curtea bisericii.

Casa de Piatră – Ghețarul Vârtop – Coiba Mică – Coiba mare

Un alt traseu, mult mai ușor de data asta și nu mai mult de 8 km de mers pe jos este cel în care poți vedea Ghețarul de la Vârtop. Este locul în care s-a găsit cea mai veche urmă a omului de Neanderthal din Romania. Peștera este declarată monument al naturii din anul 1957 și rezervație speologică din anul 1969.
Are o lungime de 300 de metri ; intrarea de 15 m lungime și 5 m înălțime, duce  în mod descendent spre mai multe săli.

Coiba Mare și Coiba Mică sunt două peșteri accesibile speologilor. Coiba Mică are o cascadă frumoasă la câțiva pași și un lac la intrarea în peșteră. Coiba Mare are un portal de 74 de m. Apele ce intră în subteran ies la suprafață mai jos câțiva km în aval prin Izbucul Tăuz.

Casa de Piatră – Satul Hodobana- Izbucul Tăuz – Casa de Piatră

A treia zi am bătut iar spre 15 km. Satul Hodobana ne-a purtat prin locuri ce păreau desprinse din Jurassik Park. Doar verde și cer albastru, doar flori și vânt răcoros să poți duce căldura soarelui. Nici țipenie de om pe drum, doar iarbă până-n brâu și fluturași. Cură de aer și de gânduri curate.

Izbucul Tăuz a fost smaraldul așezat pe coroana de cetini a pădurii.
Izbucul este cea mai adâncă peșteră scufundată din România și este greu de explorat datorită pasajelor înguste și adâncimii. Aici și-a pierdut viața unul dintre exploratorii săi cei mai tenace,  speologul polonez Rafal Garski la 4 octombrie 2002.

Oamenii

Despre oamenii de aici numai de bine. De bine și de bună ziua oriunde te afli. Sunt obișnuiți cu turiștii din iunie până-n octombrie, dar mai obișnuiți sunt cu viața aspră. Unii turiști vin și-n prag de sărbători. Zăpada astupă gropile pe ultima porțiune neasfaltată și rulezi mai ușor.
E drept prea mulți localnici nu am văzut. Mă întrebam dacă au început cositul, dar am aflat de la Ioan că până nu se scutură clocotișul nu-i rost de ieșit la câmp.
Sunt mulți bătrâni rămași prin sat și-i mai ajută  cei tineri ce nu au plecat.

Cele cinci zile în cătunul Casa de Piatră au fost mai mult decât conectarea cu natura. Au fost cinci zile vii, cu energie în care bătăile inimii erau în tandem cu pașii apăsați prin iarba grasă. Deși la prima vedere ai spune că viața e izolată, străinii știu mai multe despre locurile noastre decât știm noi din experiențele noastre.

De vrei să ajungi în zonă doar câteva lucruri sunt de reținut :

• 6 km sunt cu drum de piatră
• pensiunea Casa de Piatră poate oferi cazare și două-trei mese pe zi
• Ioan Gligor poate fi ghidul și am de la el încuviințare numărul de telefon 0766 016 482
• semnal și net mai greu, deci dacă ai un business mergi sus pe deal vreo 15 km și de nu bate vântul rezolvi ce-i mai important
• magazine nu sunt, doar cei de la pensiune au un mic chioșc cu bere și înghețată de-i vară
• mâncare rău de bună ce e, cântarul de evitat la întoarcere
• locuri faine de vizitat și trasee de trekking pentru toate puterile

Drum bun de vă veți încumeta și salutări din partea mea Letiției și lui Ioan !