Orizonturi pe malul lacului Razelm

E o adevărată provocare să definesc de fiecare dată structura următorului Atelier și mai ales tematica. Tematica vine după ce aleg locația. Sunt locații verificate de mine sau dacă-s noi, plec înainte să văd cu ochii mei ce și cum se întâmplă pe acolo. Chestie de pitici pe creier sau perfecțiune ar spune chiar piticii.
Sarichioi e o foarte veche cunoștință. Satul de pe malul lacului Razelm e un loc de meditat și de privit lung către orizont. Dimineța te cuprinde în brațele ei, te ține legat cu energii nebănuite de mal. Tu privești năuc în gol și nu știi de ce înoți bezmetic prin viață. E atât de simplu de stat la o șuetă cu tine privind în albastrul din fața ta!

Îmi place să aduc bucurie oamenilor și să-i provoc la hore cu gândurile lor. Astfel, îmi pun și eu creativitatea la lucru. Repartizarea pe camere, lansarea bărcuțelor scrise cu perespectivele noi, traseele călătoriilor, temele foto, surprizele până la cele mai mici detalii toate au un numitor comun, tematica.

Orizonturi pe malul lacului Razelm a debutat la pensiunea Cupric.

E a șasea oară când intru în curte la Cornel și Felicia și a treia oară cu Atelierele de Călătorie și Fotografie. Oameni faini și primitori, de fiecare dată mă bucur să-i revăd!

Am plecat din Brăila la prima oră să mă alint în lumina răsăritului la bac și în același timp să ajung înaintea tuturor. De fiecare dată plec cu mașina burdușită și descărcatul îmi ia ceva timp. De data asta pregătirile au însemnat bărcuțe cu bombonele, mesaje motivaționale și o frânghie cu repartizarea pe camere. Racordarea laptopului la televizor, apa cu lămâie, cafeaua și verificarea mapelor, completează partea de intro.

Există o rutină constantă la fiecare întâlnire: primirea participanților, alocarea camerelor, cuvinte despre noi și gânduri despre așteptări. Cina vine să completeze atmosfera și vinul dezleagă vorbele. Oricâte cuvinte magice aș avea în minte acum, înșiruirea lor nu pot reda bucuria revederii reale din sufletul nostru.
Tabloul primei zile: apusul la Cetatea Enisala cu fotografii, vorbe de duh, câteva ziceri serioase despre ce înseamnă viața AZI. Final de seară udat cu roze de Sapata și bomboane agricole.

Vineri dimineața

ne-a prins la răsărit. Cu ochii cârpiți dar cu mâinile după cafea am plecat în vestitul port pescăresc de la Sarichioi. Momentele sunt de poveste. Culori ce sfidează paleta unui pictor, lumina ce învăluie mintea ușor, ușor și te ciupești ca să vezi dacă-i real momentul. Loc de meditat și de umplut golul interior cu energie, culoare și frumusețe!

Povestea răsăritului se termină o dată cu soarele ce urcă la ora 8.30, când e micul dejun. Pe ordinea de zi, avem Capul Doloșman și Cetatea Argamum cu o pauză de măr gustos și briză de lac. Continuăm pauza la Jurilovca, cu bere și înghețată la o terasă. În plan avem Cheile Dobrogei. Ele nu ne au pe noi la ordinea de zi, așa că prindem o ploaie zdravănă cu ferestre de lumină faină printre eoliene. Suficient cât să facem câteva fotografii și să mâncăm câte o eugenie.

Sâmbătă

dimineața, lacul, ne-a răsplătit cu un răsărit regal. Clipe ce nu vrei să se termine. Clipe ce te fac să rostești: eu nu vreau să plec de aici! Și totuși la un moment dat aroma de cafea te face să-ți aduci aminte că ești om și-ai vrea să papi ceva. Programul de sâmbătă avea inclus un test de determinare a valorilor personale ce ne-a dat ceva bătăi de cap. Ba chiar au fost mici suprize pe alocuri la unii din noi.

La mijlocul zilei am plecat spre Crama Delta Dunării la o mică degustare, dar cu ocol pe la Mânăstirea Saon și Mânăstirea Celic Dere. Sunt destul de aproape una de alta și preferata mea e Mânăstirea Saon. Mânăstire de măicuțe, oază de verdeață și liniște pe malul lacurilor ce fac parte din Delta Dunării, mi-a rămas la suflet de prima dată.

Crama Delta Dunării e următorul popas pe lista noastră. Dintr-o degustare mică am ajuns la o degustare mai mare, cu platouri tradiționale și scrumbii la grătar. O stare bahică s-a instalat printre noi având acces direct la Băbească Neagră, Aligote, Fetească Regală, Frizante roze și  Fetească Neagră. Greu ne-am urnit către baza noastră.

Seara s-a terminat cu veselie, cum ar fi putut altfel să fie de la degustare, cu concursul de fotografie și premii date la cei câștigători.

Duminica

e ziua în care de la prima oră ne pare rău că plecăm. Până la decazare e suficient timp să lansăm bărcuțele noastre la apă. Cu o zi înainte am  scris pe o coală de carton câte 5 perspective ținând cont că în contextul actual, orizonturile vieții noastre s-au mai schimbat. Moment emoționant, încărcat de bucuria copilărească uitată undeva într-un sertar al trecutului, a adus acel final dulce-amărui a despărțirii nostre.

Fiecare atelier pare de fiecare dată și mai frumos decât cel ce a fost înainte. Dar doar pare, pentru că de fapt bucuria întâlnirilor noastre e atât de mare, încât totul se amplifică exponențial. De fiecare dată plecăm mai dornici să vină următoarea întâlnire, să avem alte activități, să reîntregim „la familia” să ne bucurăm de noi.

Finalul e de fiecare dată la fel: pe curând dragii mei!! ( curând la o lună de zile, pe 16 iulie, tot în Dobrogea dar în Munții Măcin).