Privind soarele în față este titlul unei cărți al cărei autor este Irvin D. Yalom. Am găsit-o într-o perioadă când căutam răspunsuri la ceva ce știam deja și nu puteam accepta, la moartea mamei. Am recitit-o de câteva ori în alte situații asemănătoare.

Mi-a plăcut mult asocierea morții cu soarele. O abordare optimistă dar deloc nepotrivită știind că soarele e lumină și moartea întuneric și oricât am dori în direcția lor nu putem privi. Vrem nu vrem, ocolim gândurile ce ne duc către finalul vieții. Noi tot acolo ajungem deși ne ferim să vorbim de lucruri ce le considerăm neplăcute.

Am pierdut mulți oameni dragi în ultimii trei ani.

Pe unii la fel ca mama, pe unii altfel, dar sentimentele de pierdere au fost la fel. Ultima pierdere a venit în timp ce aveam un grup întreg după mine și trebuia să gestionez activitățile ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Ce vină aveau oamenii pentru pierderea mea să le stric cheful.

La moartea tatei aveam o nuntă și m-am achitat de ea. Apoi a fost înmormântarea. O zi în plus la morgă tata nu simțea. La moartea mamei nunta era imediat după înmormântare. Am făcut și acolo față la fel de bine ca și la tata. De dat asta a fost în timp ce plecam spre Harghita.

Nu am putut să plâng, durerea era prea mare deși eu fizic jucam, dansam și roata emoțiilor se-nvârtea amețitor. Știam că va veni și momentul când eu cu mine voi sta de vorbă la o cană cu ceai.

Am ajuns să privesc iar soarele în față. Deși afară-i nor așez gânduri strat cu strat în sipetul amintirilor. Sunt oameni ce-ți marchează existența într-un alt mod decât familia sau prietenii apropiați. Sunt cei cu karma. Cei cărora o perioadă din viața ta le dăruiești din ce ai, dăruiești frânturi din tine, le dăruiești picături de energie. Relațiile karmice se dezvoltă în moduri diferite și fiecare persoană karmică lasă o amprentă în viața fiecăruia.

Privind soarele în față

este o dovada de curaj cu care psihoterapeutul Irvin Yalom abordeaza tema mortii.
El spune la un moment dat:
„“Nu vreau ca aceasta să fie o carte sumbră. Dimpotrivă, sper ca înțelegând, dar înțelegând cu adevărat condiția umană – finitudinea noastră, timpul scurt pe care-l avem de petrecut în lumină – vom ajunge nu numai să savurăm bogăția fiecărui moment și simpla plăcere de a exista dar și să avem mai multă compasiune față de noi înșine și față de toate celelalte ființe umane.”

Am ajuns a câta oară, oare, la cum ne bucurăm de frumuseațea vieții, la cât de mult riscăm pentru a fi împliniți. La cum dăm sens clipelor și când suntem hotărâți să începem să trăim prezent și asumat. La cât de mult suntem dispuși să scoatem maxim din toate experiețele vieții. La faptul că viața se întâmplă și nu ne așteaptă să ieșim la pensie, să termine copii școala, să crească salata sau să vină momentul potrivit pentru a iubi.

Nu cred că este nevoie să știm către ce  mergem. Nu este nevoie sa stim de ce mergem. Totul e să mergem cu bucuria de a fi. Oamenii au nevoie de un vis ca să supravețuiască. Dar de multe ori visele sunt concretizate în lucruri materiale, în vise hrănitoare de orgolii, în vise ce te urcă pe scara puterii și mai puțin în vise interioare spirituale.

Viața de zi cu zi este de multe ori este o rutină și fiecare zi seamănă tot mai mult cu cealaltă zi. Dar viața interioară este greu de descris; parcă ți-ar fi rușine un pic și e chiar dificil să vorbim despre ea! Dar uneori poate fi singurul lucru care contează cu adevărat.

Privind soarele în față

nu aduce prea multe răspunsuri la întrebări ce mi le pun de câțiva ani. Nici fricile și angoasele nu mi le-a spulberat.
În schimb mă face să conștientizez de câte ori o răsfoiesc că viața nu-i altceva decât miracolul continuu de a exista. Că fiecare dimineață ar fi bine să o privim ca și cum atunci începem să trăim.

Azi, data la care am scris e data la care am deschis ceainăria Anotimpuri și data la care las aceste rânduri pentru care a fost „ultimul clasic în viață trecut în neființă”. Drum lin către stele Gabi!

„Nu-mi pare rău dacă unele vise nu s-au împlinit… îmi parea rău dacă nu visam deloc…”

citat ditr-un clasic trecut în neființă