Acum 5 ani cumpăram bilet pentru Porto, locul de unde urma să plec spre Santiago pe jos, traversând o parte din Portugalia și o parte din Spania. Apoi mi-am dorit al doilea pelerinaj, pe camino francez dar nu a fost să fie. Starea precară de sănătate a mamei și apoi pandemia mi-au deturnat intențiile. Apoi am avut de acceptat moartea ei și a câtorva prieteni. Deasemeni războiul din Ucraina, mi-a arătat că unele lucruri s-ar putea să nu le mai prind vreodată.
Dacă prima dată am făcut portughezul central, a doua oară am ales drumul pe lângă ocean, adică calea de coastă. Nu asta mi-a fost intenția, mi-am dorit mult francezul, de 900 de km, dar mi-ar fi trebuit 45 de zile… așa că-s buni și 400 de km. Ciudat e că și anul ăsta am vrut să fac Camino francez dar cum mi-am rupt mâna în Toscana, na, că nici anul ăsta nu-mi iese pasența și plec pe altul mai scurt.
La primul Camino
am plecat înarmată până-n „dinți” cu reportofon, 2 telefoane, un Olympus și zeci de foi printate. La final, cele mai utile amintiri au fost cele din telefon. Am conștientizat că făcâd postări zilnice, constant și având un mic caiet dictando în care mi-am notat impresii ca un fel de jurnal a fost mult mai eficient. Acum pot să scriu despre drum fără sentimentul că am uitat ce era important.
Am zburat cu Blue Air pentru prima dată, cursă directă, deși cam târziu ca oră și am avut ceva noduri în stomac, patru ore juma’ de zbor din care 40% cu turbulențe. Mi s-au amestecat toate amintirile din ieșirea cu gașca în Sardinia. A compensat priveliștea și sentimentul că sunt Icar în momentele când mă trezeam din ațipeală. Față de Wizz și Ryanair, loc mai mult la picioare, încărcător pentru telefon și scaune mai confortabile. Și o „colegă” de zbor simpatică, o profă cu un grup de copii cu nevoi speciale, dintr-un program Erasmus. Anul ăsta nu mai sunt curse directe către Porto.
În aeroportul Francisco Sá Carneiro din Porto
totul a mers rapid, am prins metroul dorit și toate temerile nocturne de a merge prin Porto la miezul nopții s-au risipit. Viața de noapte din Porto s-a terminat când eu deja dormeam de câteva ore bune. Acum cinci ani am dormit în hostel cu două asiatice. Am nimerit la fel. O fi fost vreun semn?
Un globtrotter probabil dă roată la tot mapamondul, eu mă mulțumesc cu sferturi. Am descoperit călătoria în regim de hostel, acum vreo 14 ani, când am fost cu familia la Sensation White la Budapesta. Nu se potrivește oricui stilul ăsta, cu atât mai puțin românilor. Camino mi-a confirmat că totul e posibil și că astfel de experiențe îmi plac. Împart camera cu 2 asiatice și o englezoaică…cred. Micul dejun e o chestie interculturală unde auzi toate limbile, încât pot face față cu succes dând din mâini și din ochi.
Am regăsit Porto
mai aglomerat ca prima dată. Prima vizită a fost la gara Saõ Bento care mi-a cucerit inima, nu doar pe-a mea, sunt sigură de asta. Azi am făcut 24 km. E încălzirea, deși am început-o în Sardinia. Și ca lucrurile să fie așa, de neuitat, era anunțată ploaie în cele două zile cât am luat decizia de a sta în Porto. Nu că acum cinci ani ar fi fost altcumva, dar nah, la reload nu am sperat. Dar cum nu-mi place canicula, prefer să cadă de sus apă. E curat, e muzică bună, în mijlocul orașului e wi-fi . Sentimentul de libertate e total.
Catedrala Se do Porto e locul de unde am hotărât să plec punând prima ștampilă pe credențial, acel mic carnețel unde se adună km parcurși. Un amestec de stil roman, gotic, baroc, catedrala se află în inima orașului. Dar despre ea se poate citi pe google. Eu vreau să spun despre ea că e o minunăție care reflectă arta veche despre care știm că azi nu se mai practică. Au reușit atât de bine să îmbine cele trei stiluri, încât un arhitect nu s-ar plictisi admirând coloanele, arcele, fațada, turnurile și ceramica!
Cântăreții stradali completează atmosfera magică care te cuprinde când ajungi față-n față cu ea. Celulele retinei s-au umplut de culoare. Mușchiul pleoapei e-nțepenit și nu vrea să coboare pentru câte ar mai fi de văzut. Pupila pulsează zeci de nuanțe și nervul optic e-mbătat de spectacolul clădirilor de pe malul drept al răului Duoro din cartierul Ribeira.
Acum, înainte de a detalia tot traseul, ca o retrospectivă pot spune că viața dintr-un rucsac timp de 25 de zile, ca rezumat e așa:
- traseu: Camino Portughez del Costa ( senda litoral de multe ori) + Espiritual Variant
- timp și km: 28mai-30 mai -Porto (41km)
31mai-13iun-Porto-Santiago (380km)
14 iun-21iun- Muxia 3 nopți, Finisterre 2 nopți, Santiago 2 nopți ( 100 km)
total= 520 km în 24 de zile - mi-am propus 1000 eur cu tot cu bilete și m-am încadrat dar fără bilete de avion
- zbor: dus: OTP- Porto, retur: Santiago- Bruxelles- București
- lucrurile necesare am scris aici.
- încălțările sunt „viața” ta, sandale pentru aerisire sau schimb un must, rucsacul de „aur” să fie, spatele tău știe + borsetă + un rucsac mic și ușor ce-l goleam și îl luam prin oraș sau sate după ce mă schimbam
- pelerină și sac de dormit ușoare, haine doar două schimburi + ceva pentru dormit, pentru igienă basic + prosop ușor
- accesorii foarte importante: triplă, baterie exterioară, încărcător, ac, ace siguranță, pungi cu fermoar
- ceva medicamente + cremă de picioare + plasturi comped + cremă protecție solară
- card, cash, pix, caiet, ghidul (l-am folosit rar)
- nu mi-au trebuit: aparat foto, fimipalm, geaca prea groasă, eșarfa, frontala, prosop mic.Alte nimicuri importante:
- aeroport – metrou, ticketul se validează pe peron, stațiile sunt anunțate
- TRINDADE stația unde se coboară și mergi putin pe jos spre centru sau se schimba o statie pt Sao Bento
- de neratat croaziera pe Duoro
- de vizitat cramele
- funicularul merita atentia și experiența
- muzeul de fotografie este închis lunea
- la librăria Leilo se stă la coadă și ticketul se cumpără online
- când sunt slujbe nu se pot vizita bisericile
Al doilea pelerinaj pe Camino portughez mi-a completat imaginea despre tot ce înseamnă oceanul Atalntic, apusuri și răsărituri. Aș relua? DA!
