Etapa Porto-Labruge (29 km) am parcurs-o când am început Camino portughez central. E o etapă comună. La primul camino am mers 35 de km, mare greșeală pentru prima zi, mi-am ostoit tălpile și am făcut bășici, după care am înoptat la Vila do Conde. Mi-am învățat lecția și am redus din kilometri pentru ziua de acomodare.

După o noapte semidormită, dat fiind vacarmul vieții de noapte din Porto, am pornit la drum. Vremea așa cum îi șade bine călătorului: fără soare, da’ ce bine, cu nori ce strănutau din când în când. Am avut o grămadă de treabă cu pelerina: îmbracă-te, dezbracă-te și tot așa până când am devenit maestră ca un magician. Dintr-o singură mișcare apărea și dispărea instant pelerina mea.

Plecarea din Porto am făcut-o chiar din fața catedralei neținând cont de săgețile care indică cumva calea centrală. Pur și simplu am avut râul pe stânga și nu am greșit. Mi-am pus ștampila cu o zi înainte la actedrală ca să pot pleca la prima oră.

După 10 km norii s-au înfrățit și au dansat până am ajuns la Labruge. Dar revin, mai bine ploaie, ochelari aburiți, fleoșca-fleoșca la picioare decât soare. Nu-mi place căldura în exces. Când ceilalți pun un pulouver eu sunt cu mânecă scurtă.

Am avut oceanul cu mine, pe mine și sub mine, apă peste tot cât vedeam cu ochii. Prima parte a drumului s-a desfășurat pe asfalt până la  ieșirea din Porto de-a lungul râului Douro, apoi am dat de ocean și au început plajele.

Pe lângă

plajele și dunele acestora, traseul trece pe lângă un far, mai multe puncte de belvedere și două clădiri ale marelui arhitect portughez Álvaro Siza Vieira : Bazinul Tidal, care este umplut cu apă de mare, și restaurantul Boa Nova.  La sfârșit ajungem la fortul São Francisco Xavier, de unde începe marea plajă Matosinhos, foarte frecventată de surferi. De aici este probabil să găsim o săgeată galbenă, dar nu trebuie să fim copleșiți căutându-le pentru că traseul este intuitiv.

Traversăm podul mobil peste portul Leixões care, deși poate nu pare, este și gura de vărsare a râului Leça. Pe rampă sau pe scările care urcă spre pod –și tot la traversarea acestuia– vom găsi săgeți pictate.

Dacă în prima parte a drumul crezi că ai greșit drumul și ești pe faleză la Mamaia, cealaltă parte te duce cu gândul la Rai dacă acolo și-au tras și ei plaje cu dune, valuri spumoase și nisip fin precum cel din deșert. Tot drumul șerpuiește pe podețe de lemn având oceanul pe stânga de sunt șanse la un moment dat să nu mai poți răsuci capul la dreapta.

Am luat

decizia să pun capăt primei zile, etapa Porto-Labruge, după 29 de km. Pe hartă Albergue São Tiago de Labruge e notat ca fiind la o distanță de 900 de m de cale, situat în centrul orașului. Oraș mic și liniștit, Labruge, are un cămin de pelerini în școala veche, lângă Junta da Freguesia (administrația locală). Simplu, modest și curat. La câțiva metri distanță există o cafenea – unde puteți lua prânzul sau cina – și o cafenea cu patiserie.

Ajunsă la cazare primul lucru făcut a fost…descălțareeaaa! Mi-am luat patul în primire la rând ( înaintea mea două surori din Olanda trecute de 70 de ani, cred), și-am desfăcut rucsacul cu gândul la apa caldă șiroaie pe mine că de aia rece de sus eram plictisită. După rutina sacră peste care un pelerin e imposibil să treacă m-am dus să caut ceva pentru golul din stomac.

Am ajuns la singurul (cred) restaurant apropiat și m-am așezat la masă cerând meniul pelerinului. Un pahar de vin rosè la mâncarea bună tare dar care nu știu exact ce era, îmi aducea aminte de cantina din facultate, un pește alb cu orez și varză. Nu mă-ntrebați ce gust avea, când ți-e foame zici că mănânci mâncarea lui Adi Hădean.

Știți vorba aia, la picioare n-am nimic, dar capul după vin îl simt așa că mi-am hodinit mergătoarele după masă și când ploaia s-a oprit, am plecat spre ocean. Să fii la 900 de m cu Atlanticul la picioare și să stai lată în pat, nu e posibil.

Aveam

hainele alandala pe mine, pantaloni scurți cu o rochiță, cu o bluziță, cu pelerina atârnată, dar pe Camino, it doesn’t matter, e ceva firesc, privirile nu se opreau asupra mea.

Am cules două scoici să le ofer celor două surori, cu gândul la soră-mea. Plajele sunt generoase dar dacă bagi talpa în apă îți cade unghia pe loc, atât de rece e. Am cules mai multe scoici apoi, pentru toți cei din cameră. Să le duc sunetul apei ce se izbește de stânci, locuri perfecte pentru cei ce fac surf.

La final mi-am dat un bonus așteptând apusul, o bere și ceva carbohidrați. Obrigado!

După etapa Porto-Labruge urmează etapa Labruge – Apulia.