Etapa Apulia-Anha, 30 km
Am plecat tarziu, după ora 8.00. Am rămas doar eu și Giulia să luăm micul dejun în liniște. M-am logat pentru webinarul de la ora 10.00 cu Irimia Daniela. Mi-am pus căștile și am plecat la drum cu bucurie. Prima parte a drumului mi-a mers la suflet. Lumina cădea așa cum îmi place mie, ca o mângâiere caldă și oceanul avea un aer prietenos.
Drumul revine la aleele din lemn peste plaje. Acestea nu au fost construite pentru pelerini, ci pentru a canaliza trecerea tuturor utilizatorilor săi. Se evită astfel deteriorarea dunelor și a vegetației acestora, care constituie un ecosistem protejat.
La un moment dat m-am rătăcit printre hotelurile de pe faleză. Am pierdut semnele din raza vizuală când mi-a venit rândul să vorbesc în webinar. Un nene m-a bătut pe umăr, m-a răsucit ca pe un roboțel și mi-a arătat direcția bună. Am adăugat încă 4 km la traseu, dar ăsta e Camino.
Picioarele mi-au dat semnale că ceva urât urma să se întâmple. Piciorul drept era puțin beteag, un tendon răsucit în Sardinia și anunța o bășică în talpă. Piciorul stâng prevestea două bășici nedorite și nesuferite la degete.
Mi-am dorit să urmez coasta cât mai mult. Oceanul are ceva care dă dependență. După multe încercări de a ajunge la el mi-a fost clar că faleza nu e disponibilă pentru trasee. M-am uitat în ghid și am văzut că mai am puțin până le o intersecție.
M-am oprit sub semnul care arată spre Albergue S. Michel, am scos acul și ața. Am trecut cu acul de două ori prin bășică, am făcut un nod. Astfel lichidul drenează și nu se face bășică iar. Am pus un plasture cu silicon și la drum. La scurt timp am dat nas în nas cu răcoarea pădurii. A venit la pachet cu urcușul aferent. Umbra zidurilor pe măsură ce timpul trecea devenea tot mai mică, au apărut regrete că nu am plecat mult mai dimineață.
Casele satelor
nu mă adăposteau la vremea prânzului de soarele dogoritor. Pe drum am făcut multe opriri, unde era o ciușmea hop și eu cu picioarele, fața și mâinile. Am ajuns la un mic bar și am făcut o pauză mai lungă, cu cafea și pastel de nata. Am stat cam 15-20 min cu picioarele la aerisit si o postare pe facebook.
Restul drumului au alternat pădure cu sat. Zonele de pădure, o binecuvântare, doar eucalipt, ferigi, plante superbe și susurul râului Neiva. Trecerea râului Neiva , în general destul de puternică, se realizează pe un pod de granit, fără balustradă, așa cum trebuia să se facă deja în epoca romană și medievală. Urcare a fost grea, cu suflu, dar atât de răcoros aerul. Pe drum, un localnic, cu fructe proaspete la poartă te îmbie contra cost să alegi ceva din coș. Pui bănuți cât te lasă inima să scoți din buzunar. Am ales o felie de pepene.
Când ajungi
la cazare și dai de un pat, apă la duș, mai vezi și-un hamac în curte uiți toată durerea de picioare. Dacă poți cumpăra de acolo o bere se adaugă un bonus. Mi-am făcut rezervare pentru pat la Casa Carolina cu o zi înainte. Atât pentru mine cât și pentru nemțoaice. La scurt timp, pe rând, au apărut și ele.
Nu pot explica starea care te cuprinde când ajungi să ai acces la minimum de confort: apă, un pat, liniște și mâncare cât să poți să te miști ușor a doua zi. Cred că pe camino am experimentat fastingul cel mai ușor. Eu dulciuri nu mănânc multe. Rămâne pe listă un croissant la cafea uneori. În rest doar meniul pelerinului sau gătesc dacă am chef și cu ce.
La Casa Carolina am mers la un mic bar în apropiere și-am făcut cinste cu câte un phar cu vin. Era ziua fiului meu și i-am cântat toate la mulți ani.
Dincolo de toți km făcuți, stau multe trăiri și momente pe care numai aici poți să le simți. E mult mai mult decât pot exprima prin fotografii și cuvinte. Libertate totală, da, e totală, de a fi, a te purta, a exista, a conversa așa cum ești tu și nu cum au așteptări alții. Nu-i pasă nimănui că ai chiloții atârnați de rucsac să se usuce pentru că azi noapte a plouat și i-ai uitat pe frânghie.
A fost etapa Apulia-Anha. Urmează etapa Anha-Caraccao.
.