Avatar Photo Magazine: O revistă de fotografie și educație vizuală

Avatar. Sună bine pentru o revistă de fotografie și educație vizuală, nu? Avatar Photo Magazine. O revistă în carne și oase, printată, cu tot ce îi trebuie – pagini răsfoite pline de interviuri și printuri, adică o mică nebunie a lui Alin Panaite. Apărută în 2022, revista a avut patru ediții și urmează ca pe 13 iunie să vină al cincilea număr.

E ciudat să am chef să scriu după atât de mult timp pe blog. Recunosc, este un pic de ipocrizie din partea mea, pentru că mi-am spus mereu că nu am timp să mă ocup de scris. Dar acum, când în numărul 5 al Avatar Photo Magazine apare și un interviu cu mine, iată-mă, am deschis laptopul și am început să scriu. Mai bine zis, am transcris, pentru că voi lăsa aici interviul scris pentru Avatar Photo Magazine.

Pasiunea pentru fotografie: o călătorie de 13 ani

Am participat la numeroase interviuri, vorbind despre pasiunea mea pentru imagine, în toate formele sale. Am fost speaker motivațional în diverse situații, care mi-au testat încrederea în sine și abilitatea de a captiva audiența.

Când m-a sunat Alin să scriu pentru revista sa, primul gând care mi-a trecut prin minte, fără să-l ascult prea bine, a fost: „Ce naiba să mai povestesc despre mine? Ce nu am spus deja despre modul în care văd eu fotografia?”

Reflectând mai bine, nu sunt chiar atât de mulți ani de când țin camera în mână sau telefonul, deoarece acesta din urmă a devenit și el un instrument pentru mine.

Sunt deja 13 ani plini de experiențe în acest domeniu, care crește exponențial odată cu evoluția tehnologiei. Nu pot să nu zâmbesc gândindu-mă că încă lucrez cu un DSLR și că nu mă doare spatele sau mâna de la el. Atât timp cât nu urmăresc premii sau vânzări de echipament, sunt mulțumită cu ce am în rucsac.

Fotografia: un mod de viață

Aș putea trăi fără fotografie? Da, dacă ar veni sfârșitul lumii și ar dispărea totul. Altfel, nu cred. Mă văd cu aparatul sau telefonul pe trepied, când mâna îmi va tremura de bătrânețe.

Nu că aș fi vreo tinerică. Bat anul acesta spre 63 de ani. Îmi vine greu să-i scriu, dar să-i rostesc. Dar nici nu mă dau bătută, pentru că până la urmă am învățat să fotografiez la 50 de ani. La acel moment zero pentru mine, când eram la pământ din punct de vedere al stimei de sine și psihic.

Cine spune că vârsta vine adesea cu o ușoară sau chiar grea depresie, are perfectă dreptate. Atunci te agăți de orice te poate scoate din acea stare, o stare care pentru cineva dinamic, activ și mereu zâmbitor, e greu de crezut că poate exista.

Eu m-am agățat de fotografie, după ce în prealabil am consultat un psihoterapeut trei ani. Îmi aduc aminte că în anul 2009, odată cu apariția rețelelor sociale, nu existau cursuri și nu găseai informații în acest domeniu. Tot ce puteai găsi era în engleză pe internet.

Începuturile fotografiei: de la cursuri online la Școala Populară de Artă

La un moment dat, am găsit un curs online oferit de Dan Dinu. Nu voi uita ziua când am trimis câteva fotografii, conform regulamentului. Am adoptat și eu această regulă în cursul meu online de compoziție în fotografie.

Erau câteva imagini din Brașov și Galați, realizate cu un aparat Fuji. Le am și acum în arhivă. Dar mi s-a părut că informațiile erau insuficiente și, continuând să caut, am descoperit Școala Populară de Artă „Vespasian Lungu”, unde am studiat fotografia timp de doi ani.

Am pornit cu fotografia de peisaj și nu pot uita cum într-o zi doi tineri mi-au spus: “Heii, îmi plac fotografiile tale cu Dobrogea, nu vrei să ne faci poze la logodnă?” Au urmat mulți ani de fotografie de eveniment.

Fotografia de eveniment și succesul financiar

Nu mi-am pus problema niciodată să fotografiez pentru bani, dar ei au venit oricum. Nu mi-am pus niciodată ouăle în același coș și deviza mea a fost: vrei echipament, atunci fă ceva să câștigi bani din fotografie, nu să-i aduci din celălalt business.

Sunt pasionată de fotografie din liceu. Atunci am cochetat cu camera pentru prima dată. Nu existau camere digitale, aveam cadou de la tata un Fed3. L-am pierdut la mare în facultate și aia a fost. Altul nu am mai văzut. Au trecut anii, am intrat în viață, am mai avut câteva încercări însoțite de developări în baie și gata. Încă o dată, aia a fost.

În anii digitalului și ai platformelor de socializare, viața m-a prins antreprenoare și fotografia a fost un must-have pentru business să-mi prezint activitatea. Din acel punct, de la 50 de ani, nu am mai dat camera din mână. Nu dorm cu ea în pat, dar e undeva pe lângă. Habar nu am dacă e o profesie pentru mine, pentru că toată viața m-am ghidat să fac ce îmi place și mă bucură. Pot spune că deja fac asta de ani buni câștigând și bani.

 Vârsta maturității

Vârsta nu a fost o provocare, dar nici un fapt obișnuit pentru cei din jurul meu. Am început să fotografiez evenimente la vârsta la care alții ies la pensie în domeniul ăsta, dar nu pot spune că mi-a fost de ajutor sau că a contat în vreun fel sau altul. Până acum nu am simțit nicio problemă la nivel profesional, de comunicare cu oamenii sau clienții.

Mai bine zis, fiecare provocare, dacă provocare înseamnă ceva nou, o iau ca pe o cale de creștere și de învățare. Poate că cele mai grele momente au fost când am vorbit ca speaker motivațional la conferințele fotografilor, în fața la sute de oameni, despre cum e să ai peste 50 de ani și încredere în tine că poți să începi o activitate nouă. Cum e să fii vulnerabil și să vorbești despre asta fără teama de a fi judecat sau, dacă totuși ești, să poți accepta.

Bucuria și diversitatea fotografică

Ce-mi place cel mai mult la fotografie e că pot jongla cu ea. De la peisaje, la fotografie de eveniment, apoi branding personal, încercări de food, apoi fotografia de călătorie, conținutul pe care îl creez pentru câțiva clienți din social media, cursul meu online de compoziție în fotografie cu telefonul – iată câte chestii atât de faine mi-a adus pentru suflet pasiunea asta.

Poate par o struțocămilă făcând atât de multe lucruri, dar fac ceea ce îmi dă echilibru, pentru că până la urmă despre asta e vorba. Nu caut să conving clienții. Nu mi-am făcut un business dedicat în întregime fotografiei și atunci nu depind de alegerile lor. Dacă cererea lor se intersectează cu felul meu de a fi, de a fotografia, de a cere un tarif, atunci situația e mai mult decât simplă. Niciodată, indiferent de ceea ce am lucrat, nu am căutat să conving pe nimeni că știu să fac acel lucru. Nu complic lucrurile.

Lecția de viață din fotografie?

Este “less is more.
Elecție care se aplică și în viață.
O fotografie bună e fotografia pe care o ții minte. Care atinge sufletele și nu neapărat arată cât de mult stăpânești tehnica, nu că nu ar conta. Iubesc fotografia minimalistă. Cea mai mare bucurie a mea a fost vernisajul colecției “ECHILIBRU”. Am primic premiul la secția “Shot and Win”,  la Phototrends Festival.