Am lăsat în urmă 2020 cu greu. Poate pentru că a fost de o intensitate emoțională puternică, dând dependență. Poate pentru că în paralel am simțit o mare liniște dată de suferință. Habar nu am, dar 2021 vine ca un „început de an NOU”.
Tag / Dobrogea
Orizonturi pe malul lacului Razelm
E o adevărată provocare să definesc de fiecare dată structura următorului Atelier și mai ales tematica. Tematica vine după ce aleg locația.
2020 la drum s-a așternut.
Ați simțit când anul precedent s-a dus? Eu nu și zău că mă cuprinde panica. Doamne, mai am atâtea de făcut!
Cu gândurile proptite pe volan nu am avut răbdare să treacă măcar o zi din noul an.
O zi în Dobrogea
poate fi o alternativă la un weekend pentru cei ce vor să se întoarcă acasă până seara. Să fim înteleși, nu vorbim de cei ce stau la Bistrița! Rar pot pleca pe termen lung. Câte o escapadă îmi dă motivația să continui munca.
Casa Teo din Mahmudia
Casa Teo din Mahmudia este sora mai mică a Casei Teo din Sinaia. Doar că Sinaia nu e în Dobrogea și nici pește nu are. Sau poate are, dar la Sinaia nu am mai fost de ceva timp.
Nomadă în Dobrogea, pe drumuri mereu e o consecință directă a modului în care am apărut pe lume! Nomadă am fost mereu, de la vârsta când nici măcar pe vârfuri la chiuvetă să mă spăl pe dinți nu ajungeam singură ci luată în brațe de mama.
Crama Delta Dunării sau vinurile La Sapata mi-au dat ocazia să aflu că vinurile organice nu sunt un mit. Că întoarcerea la natură se poate cu muncă și dragoste.
Crama Delta Dunării
Am spus mereu că Dobrogea înainte de fotografie era pentru mine doar drumul ce duce la mare.
Dobrogea în haine noi de primăvară și noi cu ea odată ne-am înnoit în suflet !
Am început o nouă serie ale Atelierelor de Dezvoltare personală îmbinate cu activitatea fotografică.
Tatiana ne-a adus teste și jocuri noi.
Toamna în Dobrogea cu noi a venit din dorința participanților de a continua ce-am început împreună în primăvară.
Primul capitol s-a scris în Bucovina și cel de-al doilea la Moeciu. A venit rândul ținutului de peste Dunăre fară de care eu nu aș fi evoluat în fotografie.
Jocul cifrelor si al anilor. Sase sta sa plece si vine 7… de la cei „7 magnifici” sau „7 frati pentru 7 mirese” sau de ce nu, cele 7 zile ale saptamanii.