Viață fără mamă
Până miercuri am avut o viață cu mamă. Apoi a început o viață fără mamă, viața fără EA.
Simt nevoia să scriu poate mai mult decât nevoia de a plânge-n neștire. Plânsul se duce. Scrisul rămâne. Pentru mine, pentru ea, pentru eternitate.
De ziua mea, în septembrie, Universul m-a îmbrățișat numai așa cum el a știut! M-a înălțat pe aripile prieteniei de culoarea topazului! M-a învârtit și m-a dansat în pași ce parcă-i uitasem de curând! Sunete de Vamă Veche și nouă în acelasi timp, stropite cu glasuri cunoscute de
De ce declaratie ? Pentru ca nu imi aduc aminte ca vreodata mama mea sa-mi fi spus ca m-a iubit copil fiind. Nu ca nu ar fi simtit-o , dar nu cred ca a exprimat-o.
Un soare avem noi toti si soarele, simt ca ma alege in fiecare zi pe mine sa ii gasec un rost. Oricat de greu mi-ar fi sa scot capul din confort , din perna ce-mi sustine gandurile, iubesc sa fac efortul de-a darui un zambet portocaliu sau rosu celui ce se arata mereu la orizont.
O zi ca oricare alta , o zi pe care o trăim, o zi ce începe ca orice altă zi … dar în care uităm să ne trăim viaţa. O zi pe care dacă am şti cum să o începem ar fi ca şi cum am trăi în ea o mică viaţă.
Plimbăreli cu mine Toate drepturile rezervate