Scrisoare către Rai sau scrisoare către mamă
Dragă mamă,
nu știu încă nimic despre tine, nu știu dacă ai ajuns cu bine acolo, în Rai. Nu am primit în vis nicio veste de la tine, deși așa cum te știu eu descurcăreață, ai nimerit sigur adresa.
Tag / iubire
De ziua mea, în septembrie, Universul m-a îmbrățișat numai așa cum el a știut! M-a înălțat pe aripile prieteniei de culoarea topazului! M-a învârtit și m-a dansat în pași ce parcă-i uitasem de curând! Sunete de Vamă Veche și nouă în acelasi timp, stropite cu glasuri cunoscute de
Dragă VSLO,
aș fi vrut să nu-ți scriu niciodată scrisoarea asta. E mai rău ca la o despărțire de cineva. Pentru că oamenii vin și pleacă, se rotesc cumva în viața noastră. Dar tu nu poți fi înlocuit cu altceva. Ești ca un drog ce nu are o secție de dezintoxicare.
Cu mine mi-e bine.
Uitam de simplu.
In dorinta de a uita lucrurile majore, uitam sa ne amintim de lucrurile simple. Simple pentru mine sau simple pentru tine. Fiecare are lumea lui „simpla” pe care si-o poate complica cat vrea.
De ce femeia babă ? De ce nu ?
De ce baba nu ar fi femeie și nu ar avea dreptul la 8 martie ? Acum nu am precizat ce fel de babă să fie.
O babă de 1 martie sau una de 9 martie. Sau o babă intermediară 🙂 . Și Baba Cloanța , Baba Hâda , Baba Dochia tot femei sunt .
Am o saptamana de cand stau doar prin spital. Cu mama. Incerc sa fac slalom printre situatii, printre sectii, paturi, telefoane. Privesc. Privesc la ce se intampla. Trec peste povestea cu sistemul sanitar . E o lupta fara sens. Dar ma uit la ele . La cele ce stau in pat.
Se spune ca iubirea e ca o floare. Daca nu o uzi mereu, ea se ofileste. Eu cred altfel. Iubirea ca si floarea, rasare, infloreste, creste si apoi moare. Doar ca pana sa moara, daca pui apa prea multa o napadesc balariile.
Stiu ca dragostea si in aceeasi masura libertatea sunt nevoi fundamentale. Multi oameni decid ca nu exista decat un singur fel de necesitate si asociaza libertatea cu non-iubirea. Dar cred ca atunci cand iubesti nu trebuie sa renunti la libertate.
Cu multi ani in urma, sau poate asa par , credeam ca am gasit calea lactee din care nu aveam sa mai cobor vreodata.