Nu mai ştiu exact când, dar sigur într-un moment din anul curent am realizat că nu am hobiu…am luat-o de la origini, de pe vremea când colecţionam şerveţele şi mama, tamam de sărbători, descoperea că nu are cu ce decora masa, a timbrelor ce le scoteam din clasoare cu penseta de sprâncene , ba chiar şi a cutiilor de chibrituri, am trecut de era nasturilor şi am ajuns la epoca dopurilor de plută, de la sticlele de vin golite în timpul facultăţii la chefurile romantice de la lumina lumânării pe vremea lui Ceaşcî. ….am trecut apoi la hobiurile timpurilor noastre ; de râma mi-e frică să o pun în cârlig, de patine nu mă mai ating că am stat anul trecut două luni cu mâna în gips, goblen voi coase când nu mă vor mai primi în club, de planorism nu mă apuc că nu vreau să dau nimănui codul pin de la card , vreau să traiesc!…şi atunci, având curajul prostului sau inconştienţa începătorului, am avut tupeul să mă gândesc la cea de a nu ştiu câta artă, arta fotografică. Deci, mi-am ales primul hobiu din celălalt taler al vieţii, foto sau photo dacă dă mai bine.
cat de curand ……si eu
cât mai repede te rog, poate am mai multe şanse să trec de pe automat….cu toate că abia mi-am achiziţionat „monstrul” şi încă ii învăţ butoanele….ăl cu paie, ăl cu fân! 🙂