Plecarea
A doua zi pe Camino a debutat în dureri. Știți cum e atunci când te izbește un meteorit ? Eu nu știu. Cred că e ca atunci când faci prima dată 33 de km pe jos cu 10 kg în spate. Turtită de durere m-am trezit la ora 6,00. Fetele au început la Lisabona, erau rodate.
De ce declaratie ? Pentru ca nu imi aduc aminte ca vreodata mama mea sa-mi fi spus ca m-a iubit copil fiind. Nu ca nu ar fi simtit-o , dar nu cred ca a exprimat-o.
E prima zi din anul nou , e zi de sarbatoare , Sfantul Vasile si pentru mine nu o zi oarecare.
Am stat in fata acestui articol cu degetele pe tastatura aproape trei saptamani , nu l-am putut finaliza din prima, ca celelalte.
Anul acesta plimbarile mele si-au atins scopul propus acum doi ani : Transalpina. Doua zile , putin e drept, dar cele doua zile au fost atat de pline ca pot umple cu amintirea lor restul saptamanilor din calendar.
Traim cu niste convingeri,false sau reale si sunt ale noastre mostenite sau induse de generatiile anterioare. Traim cu ele pana la un moment dat.
Si vine o zi cand peste ele cade cortina.
Parca in urechi aud vorbele mamei : „la varsta mea” 🙂 . Acum, de la stadiul de urechi au trecut la stadiul de buze si rostesc : ” la varsta mea ” 🙂 . Atunci nu auzeam,nu rosteam. Acum le ” vad” . Le vad pe toate cu ochii sufletului in loc de ochii mintii.
Am o saptamana de cand stau doar prin spital. Cu mama. Incerc sa fac slalom printre situatii, printre sectii, paturi, telefoane. Privesc. Privesc la ce se intampla. Trec peste povestea cu sistemul sanitar . E o lupta fara sens. Dar ma uit la ele . La cele ce stau in pat.
De ce plimbareli cu mine ? Pentru ca acum patru ani cand am inceput sa scriu in acest blog, ma gandeam la toate drumurile mele fara numar. Ma gandeam ca pot impartasi din expierentele mele si pot arata lumii si alte locuri de care poate unii nu au aflat inca.
Atunci cand m-am nascut am fost precum o samanta si am crescut precum un copac Am crescut si am inflorit si am rodit si toate acestea au fost multumirea mea Aceasta multumire nu a avut de-a face nici cu scoala, nici cu cariera, nici cu familia, nici cu banii ci cu evolu
… sfârşitul lumii, sfârşitul lunii, sfârşitul anului, cert e că pe mine ora 12 m-a prins atârnată de un brad în care cu destoinicie agăţam o stea … mna nu din aia căzătoare ci una „arzătoare” conectată la reţea … şi stând aşa pe scară cocoţată
Plimbăreli cu mine Toate drepturile rezervate