Gravina în Puglia. Sora mai mică a Materei, care nu prea se înghesuie să fie celebră

La câteva minute de mers cu trenul de Altamura, unde am stat în a doua parte a călătoriei prin Puglia, se află Gravina. Iar ceva mai departe, dincolo de granița cu Basilicata, este Matera. Ea este sora ei mai mare și celebră, fotografiată din toate unghiurile și vizitată de turiști din toată lumea.

Gravina pare să fi ales alt drum sau cine știe, poate lumea încă n-a descoperit-o suficient.

La început de octombrie, când am ajuns acolo, orașul era atât de liniștit. Pe unele străzi aveam impresia că locuitorii primiseră un mesaj să rămână acasă până termin eu de fotografiat. Nu știu cum arată în plin sezon turistic. Mie mi-a plăcut tocmai așa, cu obloanele trase, cu străzile aproape pustii. Timpul părea să fi uitat să se uite la ceas.

De la gară spre orașul vechi, un drum cu copaci și multă istorie

Drumul de la gară spre centrul Gravinei nu anunță imediat spectacolul de piatră pe care îl vei descoperi mai târziu. Am ajuns mai întâi în Piazza Arcangelo Scacchi. Apoi am continuat pe Corso Vittorio Emanuele, un bulevard larg, mărginit de copaci, care mi-a plăcut din prima. În plus, era un reper ușor de ținut minte pentru întoarcerea la gară. Ceea ce, când urmează să revii cu un grup, nu-i deloc de neglijat.

Și, bineînțeles, Vittorio Emanuele! Nici aici n-am scăpat de el. În Italia, numele lui se ține de tine ca râia: ba o stradă, ba o piață, ba un bulevard. Oriunde ajungi, dai peste el. E drept, fiind primul rege al Italiei unificate, omul are și o explicație pentru atâta popularitate.

Dar drumul cu copaci ascunde și o poveste mai veche. Grădinile publice au fost amenajate în zona fostului șanț medieval de apărare, odată cu transformările orașului din secolul al XIX-lea. Practic, te plimbi pe lângă o fostă limită a cetății. Te plimbi fără să bănuiești câte secole de istorie se află sub pașii tăi.

Porta San Tommaso și Gravina de dincolo de poartă

După Piazza Scacchi, când se termină Vittorio Emanuele, se află Porta San Tommaso. Aceasta era cunoscută odinioară ca Porta San Michele, fiind una dintre porțile istorice ale Gravinei. Mi se pare interesant cum orașele vechi își păstrează asemenea intrări, chiar și după ce zidurile de apărare și-au pierdut rostul. O poartă care odinioară controla cine intră și cine iese ajunge, după câteva secole, să fie fotografiată.

Dincolo de arterele largi ale orașului mai nou, Gravina începe să-și schimbe înfățișarea. Străzile devin mai înguste, apar arcade, trepte și ziduri roase de vreme. Casele par să se sprijine unele pe altele, ca niște vecine bătrâne care au prea multe amintiri comune ca să se mai despartă.

Aici începe partea care îmi place cel mai mult când descopăr un oraș. Nu știu exact ce te așteaptă după colț. Fiecare străduță pare să-ți facă semn să te abați puțin de la drum. Pentru un fotograf, asemenea invitații sunt greu de refuzat.

Gravina în Puglia. Un oraș construit în straturi.

Gravina are rădăcini foarte vechi, teritoriul era locuit cu mult înainte de romani. Așezarea antică Silvium a fost un punct important pe traseele care traversau această parte a Italiei. Au venit apoi alte vremuri, alți stăpâni, alte construcții. Fiecare generație a folosit ce găsea, a adăugat ceva și a lăsat mai departe un oraș construit în straturi.

Și la propriu, nu doar la figurat, pentru că sub Gravina există o altă Gravina.

Gravina Sotterranea. Un oraș sub alt oraș

Gravina Sotterranea este lumea subterană a orașului, cu galerii, cisterne, încăperi și spații săpate în calcar. De-a lungul timpului, oamenii au folosit aceste locuri pentru depozitare, colectarea apei și diferite activități gospodărești.

Imaginează-ți că mergi pe o stradă liniștită, cu ferestre închise și ziduri vechi. Sub picioarele tale există alte încăperi, alte drumuri, alte urme ale vieții de odinioară. În această parte a Italiei, piatra nu a fost doar material de construcție. Oamenii au săpat în ea, au locuit în ea și s-au rugat în ea. Au folosit-o inclusiv pentru a-și păstra hrana și apa.

Matera a devenit celebră pentru locuințele sale rupestre, dar Gravina are și ea această lume ascunsă, mai puțin cunoscută.

Din păcate, nu toate locurile pot fi descoperite când ai tu chef. Unele se vizitează numai cu ghid, altele au programe limitate. În orașele italiene există acel interval al zilei când ai impresia că cineva a dat ordin să se închidă tot. Nici papa, nici bere, nici market, nimic, nimic.

Gravina în Puglia, Biblioteca Finia și poveștile păstrate între ziduri

Printre clădirile care mi-au atras atenția se numără Biblioteca Capitolare Finia, una dintre vechile biblioteci importante ale Pugliei. Clădirea actuală a fost ridicată în secolul al XVIII-lea, cu sprijinul cardinalului Francesco Antonio Finy, și adăpostește un patrimoniu de carte veche. Într-o vreme în care volumele erau obiecte prețioase, asemenea biblioteci reprezentau adevărate centre ale cunoașterii.

Îmi place să-mi imaginez foșnetul paginilor și mirosul hârtiei. Mă gândesc la oamenii care, cu secole în urmă, răsfoiau cărți pe care noi le privim astăzi aproape ca pe niște obiecte de muzeu.

Gravina are și o legătură interesantă cu familia Orsini. Un membru al acesteia, Pietro Francesco Orsini, avea să devină papa Benedict al XIII-lea în 1724. Așa că, pe lângă poduri, biserici și case săpate în piatră, orașul are și un papă în povestea lui. Ah e papa p etimpul căruia s-au construit treptele Spaniole în Roma.

Biserica Purgatoriului. O întâlnire cu cei care au fost înaintea noastră

În Italia, după un timp, ai impresia că ai văzut suficiente biserici cât pentru două vieți. Numai că mereu apare una care îți schimbă părerea. În Gravina, aceasta a fost pentru mine Chiesa del Purgatorio, Biserica Purgatoriului. Ea a fost construită în secolul al XVII-lea și este legată de familia Orsini.

La intrare, simbolurile morții nu sunt ascunse discret într-un colț. Scheletele și craniile fac parte din decorul exterior, iar mesajul lor este cât se poate de direct: Eu am fost ceea ce ești tu. Tu vei fi ceea ce sunt eu.
Mno ….nu-i tocmai genul de urare pe care ai vrea s-o primești dimineața, la cafea.

Și totuși, oamenii de altădată aveau un fel foarte limpede de a vorbi despre moarte. Nu încercau să o scoată din peisaj, ci o așezau în fața celor vii, ca pe un memento. Mie mi se pare că asemenea inscripții nu vorbesc doar despre sfârșit. Ele vorbesc și despre felul în care ne folosim timpul până atunci.

Cola Cola. Pasărea colorată care fluieră prin istoria Gravinei

După o întâlnire atât de serioasă cu trecerea timpului, Gravina îți oferă și un motiv de zâmbet: o pasăre colorată din ceramică. Se numește Cola Cola și este unul dintre simbolurile orașului. Inspirată de coțofană, este un fluier tradițional din teracotă, pictat în culori vii, cu o istorie legată de meșteșugarii locului. Nu este doar un suvenir pentru turiști. Ea reprezintă o mică parte din identitatea Gravinei, transmisă prin generații de artizani. Muzeul din Gravina e de vizitat.

Mi se pare minunat contrastul. Un oraș cu ziduri cenușii, biserici vechi și străzi tăcute își alege drept simbol o pasăre veselă, care mai și fluieră. Probabil că oamenii de aici au înțeles de mult că istoria trebuie luată în serios, dar nu neapărat cu o figură posomorâtă.

Străzile Gravinei, unde liniștea intră și ea în fotografie

Pe măsură ce mă apropiam de marginea orașului vechi, străzile deveneau tot mai interesante pentru mine. Uși vechi, trepte, ziduri roase de vreme, ferestre închise și câte o pată de lumină care cădea exact unde trebuia. Uneori nu aveam nevoie decât să fac doi pași într-o parte și imaginea se așeza singură fără prea mult efort de încadrare.

Iar lipsa oamenilor, care într-un alt oraș poate m-ar fi deranjat, aici devenea parte din poveste. Nu trebuia să aștept să iasă cineva din cadru, mai degrabă așteptam să intre.

Gravina părea un oraș închis între două momente ale zilei. Obloanele trase, ușile încuiate și liniștea de pe străzi îmi dădeau senzația că trec printr-un decor în care actorii încă nu sosiseră. Doar că decorul era adevărat, iar zidurile acelea aveau câteva sute de ani. Și apoi, aproape fără avertisment, orașul se deschide când te duci spre ….

Ponte Acquedotto. Podul care aducea apa în Gravina

În fața mea a apărut râpa, adâncă și spectaculoasă. Am văzut versanții de calcar, vechile locuințe și biserici săpate în piatră, dar și podul care unește cele două maluri.

Ponte Acquedotto este probabil cea mai cunoscută imagine a Gravinei. Gândit inițial în secolul al XVII-lea ca un punct strategic de legătură, primul pod s-a prăbușit în urma cutremurelor din 1686 și 1722. Structura spectaculoasă pe care o vedem astăzi a fost reconstruită de celebra familie nobiliară Orsini. Inginerii vremii au ridicat un monument de arhitectură hidraulică, transformându-l într-un apeduct masiv care aducea apa izvoarelor Sant’Angelo direct sub zidurile cetății. Ulterior, această cale de acces a facilitat și trecerea pelerinilor spre sanctuarul Madonna della Stella, însă scopul principal a fost cel utilitar, o realizare inginerească impresionantă pentru secolul al XVIII-lea.

Și aici apare un detaliu pe care, dacă nu-l știi, îl poți trece cu vederea. Cele două parapete ale podului nu au aceeași înălțime. Cel din partea sudică ajunge la aproximativ trei metri, fiind de două ori mai înalt decât celălalt. Iar diferența nu este întâmplătoare. În interiorul zidului mai înalt era ascuns canalul prin care apa de la izvoarele Sant’Angelo traversa râpa, ajungea în oraș și alimenta fântânile publice.

Așadar, în timp ce oamenii treceau podul, apa își vedea de drum chiar pe lângă ei, ascunsă în zidărie. O soluție inginerească pe care o apreciezi și mai mult când te gândești că a fost realizată acum aproape trei secole.

Are ceva impresionant prin simplitatea lui. Arcadele mari, ritmul pietrei și felul în care se sprijină pe marginile râpei te cuceresc. Mai ales te uimește faptul că a rămas acolo, înfruntând atâtea generații de ploi, vânturi și oameni.

Când James Bond a sărit de pe podul Gravinei

Și, ca și cum toate acestea nu erau suficiente, podul a ajuns și la Hollywood, în filmul No Time to Die, cu James Bond. Într-una dintre scene, Bond aleargă pe pod și sare în gol. Bineînțeles, Daniel Craig n-a fost chiar atât de curajos. 😄 Săritura a fost executată de cascadorul său, asigurat cu cabluri.

Pentru filmări au fost montate cabluri și blocuri din polistiren pictat să semene cu piatra, iar efectele digitale au făcut restul. Podul din Gravina a fost integrat în imaginile filmate la Matera. În același timp, panorama celebrilor Sassi din Matera a fost adăugată în fundalul secvențelor realizate aici.

Așa se face că, pe ecran, cele două orașe par unul singur, deși în realitate le despart aproximativ 30 de kilometri. Până și la Hollywood, se pare că sora mai mică a trebuit să-i împrumute ceva surorii celebre. 😄

Madonna della Stella și priveliștea de peste râpă

Dincolo de pod se află zona sanctuarului Madonna della Stella, iar de pe malul opus priveliștea asupra orașului este extraordinară. Acolo îți dai seama cât de strânsă este legătura dintre Gravina și relieful pe care s-a construit. Casele, bisericile și zidurile par să crească direct din stâncă. Și mai este turnul acela de pe marginea râpei, care domină peisajul și parcă veghează asupra tuturor.

Din asemenea locuri îmi place să privesc înapoi spre oraș. Nu mai vezi fiecare stradă în parte, ci felul în care toate se leagă. Vezi cum se schimbă lumina pe piatră și cum umbrele încep să umple treptat adânciturile. Așifici putut rămâne multă vreme acolo, numai să urmăresc lumina.

Gravina nu mi s-a părut un oraș care încearcă să impresioneze cu orice preț. Dimpotrivă, ai uneori senzația că trebuie să-l cauți puțin. Trebuie să te abați de la strada principală, să te uiți dincolo de câte o poartă și să te apropii de marginea râpei ca să înțelegi ce ascunde.

Merită să vizitezi Gravina în Puglia?

Poate că, pentru cineva care vine cu o listă de obiective turistice și cu ceasul în mână, orașul ar putea părea prea liniștit. Pentru mine, care mă bucur la fel de mult de o ușă frumoasă ca de un monument celebru, a fost o surpriză. Una este să citești despre un pod, o biserică sau o stradă și alta să ajungi acolo. Este diferit să auzi pașii pe piatră, să simți vântul dinspre râpă și să vezi cum lumina schimbă totul de la un minut la altul.

Matera va continua, probabil, să atragă mulțimile. Și pe bună dreptate, este extraordinară.

Dar dacă ajungeți vreodată în această parte a Pugliei, faceți loc în program și pentru Gravina. Nu vă grăbiți direct spre sora mai mare. S-ar putea ca sora mai mică, mai tăcută și ceva mai puțin aranjată pentru musafiri, să vă spună o poveste la care nu vă așteptați.