Etapa Labruge-Apulia (36km) a fost o etapă combinată. Dacă ar fi fost să mă iau după ghid, ar fi trebui să fac popas la Povoa de Varzim. Mi-am propus să merg mai departe. Citisem undeva că-i fain apusul la Apulia. Am plecat din Labruge târziu. O dată pentru că urma să parcurg mulți km și o dată dată pentru faptul că nu agreez soarele puternic. Astfel că o  porțiune de drum m-am jucat de-a v-ați ascunselea cu soarele căutând umbra.

Drumul urmează șerpuind pe aceleași pasarele din lemn între plaje, movile stâncoase și zone de dune. Plajele lungi te ademenesc să-ți lași încălțările deoparte și să te plimbi pe lângă țărm. Să-ți dai cu stângu-n dreptul printre valuri. Face bine la picioare dar și la minte, uiți tot ce nu-ți convine.

Cu ochii după valuri, stânci și scoici am ajuns la Vila Chã, oraș sau sat, nu știu exact, important era că ochii mei au fost bucuroși. Căsuțe multicolore de pescari ca într-un joc de lego se înșirau de-a lungul plajelor.

Mergătorii mei, deși recomandați pentru trekking, adidași de la Hoka, nu prea prietenoși la drum lung, lucrau cu sârg. Meștereau ei ceva, „bucuria” picioarelor, bășicuțe mici cu apă. Acele minuscule sau cu majuscule Vezicule ce devin dușmanul pelerinului, se arătau timid la degetele mici.

M-am uitat pe hartă și doar 2 km mai erau până la Vila d0 Conde. Cu cinci ani în urmă, aici m-am despărțit de Andra și Doina la o fântână unde ne-am savurat cafeua prieteniei la prima oră. Eu am plecat pe camino portughez central, ele au plecat pe camino de coastă.

Orașul Vila do Conde

este dominat de Mânăstirea Santa Clara , o interesantă biserică gotică din secolul al XIV-lea. O vezi de cum ajungi la podul peste râul Ave. Săgețile arătau drumul spre stânga pe lângă fântâna cu pricina, amintire vie și acum când scriu, de la primul camino. Popas de schimbat outfitt, din varianta adidași am trecut la combinația sandale de trekking Teva cu șosete negre a la tataia.

O să fac aici o precizare referitoare la sandalele Teva Hurricane: bestiale! Asta a fost precizarea, în rest e chestie de ce ți se potrivește. Poți trece și muții cu ele dacă ai șosete și ești atent.

Nu știu pe unde mi-au fost ochii, după Vila do Conde, am pierdut urma săgeților galbene. Senda litoral înseamnă să adulmeci oceanul, m-am descurcat și-am dat iar de apa cea mare cum spune Andra.

Am ajuns la Apulia la un alberg nou. Aducea mai mult a hotel. Dar după un traseu cu nori, ploaie și soare am căzut lată pe pat. În cădere am rostit tare în limbajul meu original de pe camino: „I like the soleil but mi piace the wind. I like ploaia but un poco the cloud este ok, ja, ja, it’s ok. Obrigada!”. Dacă ați înțeles, mă bucur, înseamnă că nu-s singura de pe tot mapamondul care știe câte puțin din toate limbile dar de fapt nu știe nimic.

Mușchii de la picioare pulsau într-un dans numai de ei știut. Eu fiind antrenoru le-am șoptit că nu-mi pasă de ritmul lor nebunesc. Nu știam dacă e marți sau luni, undeva în minte îmi rămăsese că senda litoral e o terasă cu mâncare bună. Cu ultimele eforturi mentale m-am repus pe picioare și m-am dus spre ocean.

Îmi aduc aminte bine momentul apusului.

Mi-a rămas întipărit pe retina amintirilor pentru că acolo am văzut-o pentru prima dată pe Johana. Scria la o masă ceva într-un caiet. Așa cum era aplecată peste masă, soarele îi amplifica culoarea părului buclat și bătea ușor spre roșu. Pistruii de pe față i-am văzut mai târziu când am descoperit că urma să dorm în aceeași cameră cu ea.

Nu știam atunci că ea și Julia, ce-a de a treia colegă din cameră vor fi o perioadă partenerele mele la drum de seară. Johana și Julia erau din Germania și aveau ca și mine același scop comun: Santiago de Compostela. E drept, aveam traseu diferit, totuși o perioadă ne-am bucurat să ciocnim câte un pahar cu vin la final de seară. La drum fiecare a mers în ritmul personal pentru că orele de plecare erau diferite și pentru faptul că aveau același principiu ca mine: drumul e solitudine.

Apusul la ocean e ceva ce măcar o dată merită să vezi în viață. Obișnuită cu Marea Neagră și soarele ce răsare din ea, e greu să-ți desprinzi ochii de la globul strălucitor care se lasă ademenit de neant. Știu că aceeași senzație am avut-o și în Sardinia. Oceanul are o forță de atracție mare. Un vuiet care te atrage spre necunoscut. Trebuie să stai bine la căpuț să nu te ia elanul să te arunci.

Am fost sceptică cu ruta pe lângă apă. Acum privind înapoi îmi este foarte clar că voi mai merge încă o dată pe camino de coastă alternând cu senda litoral. Am zis eu bine că Oceanul atlantic te cheamă!

A fost etapa Labruge-Apulia. Urmează Apulia-Anha.