De ziua mea, în septembrie, Universul m-a îmbrățișat numai așa cum el a știut! M-a înălțat pe aripile prieteniei de culoarea topazului! M-a învârtit și m-a dansat în pași ce parcă-i uitasem de curând! Sunete de Vamă Veche și nouă în acelasi timp, stropite cu glasuri cunoscute de
A treia zi pe Camino-plecarea
„Am eu cocoș? Sunt eu Alice? Pe lângă faptul că sunt blondă, am descoperit abia azi că nu am legat rucsacul bine. Mă tot întrebam de ce mă dor umerii. Și doar mi-a zis Andra #ceacusoareazi că nu prind centura bine.
Concept Anotimpuri
Anotimpuri e casa mea. Mi-am dorit întotdeauna să am un „loc de suflet”. Un loc unde să pot să depăn vrute și nevrute cu oamenii. Prin definiție sunt o persoană sociabilă. Vorbesc mult. Uneori mult și fără rost. Alteori mult și bun.
Plecarea
A doua zi pe Camino a debutat în dureri. Știți cum e atunci când te izbește un meteorit ? Eu nu știu. Cred că e ca atunci când faci prima dată 33 de km pe jos cu 10 kg în spate. Turtită de durere m-am trezit la ora 6,00. Fetele au început la Lisabona, erau rodate.
De ce declaratie ? Pentru ca nu imi aduc aminte ca vreodata mama mea sa-mi fi spus ca m-a iubit copil fiind. Nu ca nu ar fi simtit-o , dar nu cred ca a exprimat-o.
E prima zi din anul nou , e zi de sarbatoare , Sfantul Vasile si pentru mine nu o zi oarecare.
Am stat in fata acestui articol cu degetele pe tastatura aproape trei saptamani , nu l-am putut finaliza din prima, ca celelalte.
Anul acesta plimbarile mele si-au atins scopul propus acum doi ani : Transalpina. Doua zile , putin e drept, dar cele doua zile au fost atat de pline ca pot umple cu amintirea lor restul saptamanilor din calendar.
Traim cu niste convingeri,false sau reale si sunt ale noastre mostenite sau induse de generatiile anterioare. Traim cu ele pana la un moment dat.
Si vine o zi cand peste ele cade cortina.
Parca in urechi aud vorbele mamei : „la varsta mea” 🙂 . Acum, de la stadiul de urechi au trecut la stadiul de buze si rostesc : ” la varsta mea ” 🙂 . Atunci nu auzeam,nu rosteam. Acum le ” vad” . Le vad pe toate cu ochii sufletului in loc de ochii mintii.
Am o saptamana de cand stau doar prin spital. Cu mama. Incerc sa fac slalom printre situatii, printre sectii, paturi, telefoane. Privesc. Privesc la ce se intampla. Trec peste povestea cu sistemul sanitar . E o lupta fara sens. Dar ma uit la ele . La cele ce stau in pat.
Plimbăreli cu mine Toate drepturile rezervate