Am o prietenă din copilărie. Avem origini comune. Avem copii de o vârstă. Avem amintiri frumoase. Deci, am o prietenă, nu ştiu dacă e bună sau rea pentru alţii, dar e prietena mea şi e bună pentru mine şi uneori ne(bună) pentru ea.
Pentru mine ( e bună) căci  indiferent de cum ne-a purtat viaţa am rămas legate şi după 40 de ani ( wow, atât a trecut oare de când ne cunoaştem?) şi avem ce ne vorbi şi după atâţia ani fără să ne certăm ( e important).
Pentru ea e ne(bună) căci, indiferent ce ar avea la cap, la mâini şi picioare nu are nimic. Lăsând glumele şi bancurile la o parte, serios vorbind, ajungând în oraşul meu natal şi poposind la ea peste noapte am avut ocazia sa văd un om în carne şi oase (ieşit din spital, nu mai mult de o lună şi vă spun cu mâna pe inimă, operaţia nu a fost de apendicită!!!)…sădind flori şi meşterind în grădină ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Ca un bonus de parcă eu aş fi fost în covalescenţă, am primit gratis o cină şi peste noapte un loc de dormit. ( mint, am spălat vasele!).
Aşa cum spunea Florin Călinescu, ” cu mânuţele astea două ” a făcut un strat de flori, stropit cu apă din nori, care să-i zâmbească, viaţa să-i înveselească!
Din prietenie mi-a ieşit o mică poezie. 🙂

„A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger.” – Nichita Stănescu