După un weekend încărcat de arome, savoare ( zic io) şi culoare ( poate ziceţi voi ) m-am hotărât de la fotografia de produs să ies în teren la fotografia de „surâs”.
Alături de încă câţiva foto-amatori-începători-doritori de evadat din cotidian am plecat să colindăm, locuri să căutăm pentru cum îi zice dom’le în limbaj profesional ?…a da, shutting foto cu două fete model doritoare şi ele de experienţe noi. Mai întâi am căutat un vechi conac, dărăpănat ce s-ar fi dorit a fi cadru pentru fotografiat şi l-am salutat din mers, nu că nu ar fi prezentat interes dar între el şi noi era o mare de noroi ce numai soarele Ra l-ar fi transformat într-un covor uscat să putem păşi fără a ne murdări ( a se citi mocirli) .
Am pornit mai departe, cu soarele pe cer, bucuroşi de lumina caldă ce se profila şi am oprit la un pod peste Siret să gasim acel quelque choz ce ne-ar fi ajutat în fotografiat.
Faţă de conac, aici am experimentat călcatul apăsat în noroi şi vântul ce sufla în noi , fetele erau „supraexpuse ” la frig şi la soarele cu dinţi, nouă ne clănţăneau maxilarele în gură dar lor le spuneam să zâmbească cu căldura. După câteva „sute” de cadre şi apă la picioare am pornit să facem un popas la o cafenea unde să ne reîncărcăm bateriile noastre şi nu ale aparatelor pentru următoarea locaţie. Un popas bine venit căci la o cană fierbinte de ceai inspiraţia parcă s-a dezgheţat şi ca în paparazzi blizurile luminau tot ce prindeau. După ce oasele se încălziră pornirăm iar pe „arătură” să facem poze cu modele şi arhitectură, dar din cauza frigului surâsul lui Mona Lisa rămânea doar o speranţă pentru la vară.
Şi totuşi cel de sus ţinu cu noi ( moamă ce face gândirea pozitivă) , soarele râdea la noi şi ajunşi la mal am pozat care cum a apucat : ba un câine, ba un vapor, ba o fată râzând, ba un sloi de gheaţă astfel încât să nu plecăm cu mâna „goală” acasă, chiar dacă portretul nostru a rămas undeva un ideal cu o fată la un mal , un surâs ca dintr-un tablou şi o melodie cu Nat King Cole!