De cand ne nastem vedem culori. Uneori visam colorat. Uneori dam cu capul de pereti si tot colorat vedem. Gandim la povesti si sigur nu sunt povesti alb-negru in visele noastre. Pictam colorat, vorbim mai „colorat” si ne imbracam la fel . Si atunci , de ce nu putem fi mai optimisti si vedem viata doar alb-negru ? De ce in zilele pline de culoare ne este sufletul gri, de ce cand soarele rasare in mii de tonuri rosii-aurii tragem obloane sa ramanem in tonuri fumurii , de ce cand luna rasare si lumina calda a serii ce vine peste noi, vedem doar urme fara culori ?