Nu sunt fan PSD. De fapt nu sunt fan nici un partid. Dar sunt fan flori de toate felurile, deci şi fan trandafiri. Nu trandafirii crescuţi în seră, nu tradafirii de Olanda pe care-i importăm cu tirurile şi a căror miros e inexistent. Ci acei trandafiri ce cresc în grădinile oamenilor.   Cei pe care ii cultivi cu dragoste şi îi ingrijeşti necondiţionat. Cei din parcuri pe care din când în când îi fură ţiganii să-i vândă cu un leu. Cei pe care îi oferim şi pe care cu drag îi primim.Şi mai ales cei care cu parfumul lor te fac să-ţi aminteşti de farfurioara cu dulceaţă de la bunica de acasă sau de Dl Goe. Cândva, la mama acasă ştiam şi eu să fac dulceaţă. E drept că atunci nu-mi pasa că zahărul rafinat e un praf alb pe care mai bine îl ocoleşti. Eram copil şi nu cred că îmi păsa de diete. Acum aş face 100 de ore la sală pentru un borcan de dulceaţă „naturală” de trandafiri. Şi pentru ca dorul de dulceaţă să se potolească, am tras o fugă la Galaţi la Gradina Botanică ce adăposteşte o mulţime de soiuri de trandafiri.   Explozie de culoare, de verde, de viaţă, de iasomie…într-un cuvânt, mama natură.( nu aia de la Cârcotaşi…). Atât de mulţi încât nu poţi să nu te gândeşti că ţi-ai dori să primeşti si tu un buchet mare de trandafiri, chiar de ar fi să fie o singură dată în viaţă!