Tabăra de Sânziene în Deltă
De ce organizez tabere tematice
În fiecare tabără pe care o organizez, undeva în fundal e dorința mea de a-i face pe oameni să fie prezenți, să se bucure și să plece mai conștienți în viața lor. Să asculte vântul. Să vadă cu adevărat ce mișună pe unde merg. Să observe cum se mișcă stuful, să intre în jocul cățeilor, să privească natura așa cum e ea, simplă, fără spectacol. Și, dacă se poate, fără telefonul în mână la fiecare pas.
Ideea de a crea tabere tematice a apărut din nevoia de a aduce bucurie, implicare și o relaxare activă. Activitățile sunt doar pretexte pentru conectare. De câțiva ani, unele tabere au devenit repere fixe în calendarul meu: Tabăra de Sânziene în Deltă, Carnavalul de iarnă (care în 2025 va purta tema „Basme populare românești”), și alte idei care apar din nevoile reale ale oamenilor.
Nu ofer doar un program. Ofer timp și spațiu pentru liniște, joacă, sens și redescoperire. Nimic nu se repetă de la o tabără la alta. Fiecare experiență e vie, adaptată locului, oamenilor, anotimpului. Schimb tema de fiecare dată, inventez, creez și mă reinventez odată cu fiecare val sau pas. Am un Excel undeva, dar de obicei uit de el.
Tabăra de Sânziene în Deltă – povești, ii și bucurie
Anul acesta, de Sânziene, am ajuns în satul Sfântu Gheorghe. La aceeali pensiune la care merg de ani de zile, casa Nuțu. Acolo unde Dunărea și Marea se îmbrățișează, iar timpul curge altfel. Ne-am adunat femei și bărbați din toată țara, cu ii și blugi, cu dor de ceva ce nu se poate pune exact în cuvinte. Unii au venit pentru prima oară, alții pentru a cincea oară. Unii timizi, alții cu bagaj de povești și cu chef de sârbă.
Am început diminețile cu o cafea băută în iarbă, desculți, între două terase acoperite cu stuf. Apoi fiecare și-a spus numele, localitatea și un cuvânt care l-a adus acolo. Le-am pus pe un panou și le-am urmărit sensul pe parcursul întregii tabere. Cuvântul de dimineață, cuvântul de seară. Unele s-au repetat. „Bucurie” a apărut cel mai des. Nimeni n-a spus „wifi”.
Am vorbit despre Sânziene, despre simboluri și rosturi vechi, despre cusături și femei care au brodat ani la rând gânduri, doruri, visuri. Am dansat hore, am învățat pași de sârbă și ne-am împiedicat cu grație. Am pictat semne pe pietre, am făcut fotografii pe plajă și ne-am jucat să fim personaje dintr-un sat imaginar: fata care pleacă în lume cu o ie, femeia cu leacuri, bărbatul cu ceasul fără limbi. Niciunul cu GPS.
Întâlnirea cu răsăritul și cu liniștea
În una din dimineți am ieșit pe apă, cu barca, la răsărit. Era solstițiul de vară. Am văzut pelicani, cocostârci, un codalb care ne-a lăsat fără glas. Apoi am tăcut. Fiecare cu cafeaua în mână și cu soarele ridicându-se încet din valuri. Liniștea aceea n-a fost impusă. A venit singură, ca o recunoaștere a faptului că uneori, tăcerea e cel mai bun ghid.
Am avut și o temă de fotografie: să surprindem partea arhaică a satului. Garduri, ferestre, flori care ies în drum, urme de viață. Chiar și cei care nu au făcut cursul meu de compoziție au primit provocarea. Iar rezultatul a fost peste așteptări. Uneori, o simplă mătură lăsată sub un copac spunea o poveste întreagă. Sau un lighean. Sau un scaun care nu cerea să fie like-uit.
O tabără care rămâne în tine
La final, când oamenii au plecat, a rămas liniștea. Și câteva cuvinte lipite pe o coală mare, cu titlul „Tabăra noastră, în cuvinte”. Bucurie. Recunoștință. Dor. Revedere. Pedală. Cuvinte care au fost mai mult decât simple etichete. Au fost oglinzi. Și poate un pic de bagaj în plus, dar din cel care nu te încurcă.
Știu că mulți cred că o tabără se organizează doar cu Excel și un program bine pus la punct. Adevărul e că ai nevoie și de puțină magie. Și de o salcie. Și de un scaun pus în apă. Și curajul de a sări de pe el, râzând. Și de cineva care să strige „hai, că nu-i adânc!” Și multe activități inventate de mine.
Aici, la capăt de lume, am scris o poveste simplă, românească, între valuri, flori de sânziene și oameni care s-au deschis ca niște păpădii sub soare. E o poveste care nu se repetă, dar care se simte de fiecare dată. Pentru că niciodată taberele nu seamănă între ele. Iar uneori, o trăim cu picioarele în nisip și cu sufletul pe modul „nu mai plec de aici”.
Dacă vrei să știi când e următoarea tabără…
Mai am locuri anul viitor și te pot anunța. Dacă vrei să primești detalii despre viitoarele tabere sau să faci parte din „tribul” meu de oameni curioși și calzi, scrie-mi la dangalia2002@yahoo.com.
Nu trimit spam și nu trimit des. Doar când am ceva cu adevărat de spus.
Până atunci, poate te oprești o clipă.
Să te întrebi care e cuvântul pe care îl porți azi cu tine?
