Îmi place apa. Că e de la canal, că e din sticlă Dorna, că e un râu rece ca gheaţa de la munte, că e apa stătută a unui lac, că e marea cea mare şi chiar şi ploaia binecuvantată din cer. Dacă e apă şi mai e şi soare e bestial. Dar ce te faci când pe langă apă şi soare descoperi cu uimire că undeva, retras de lume, aşa cum probabil au fost descoperite şi gazele, găseşti un rai bine gândit şi organizat. Să prinzi asfinţitul cu soarele oglindit în bazinele limpezi ce le poţi admira de la înăţimea balconului, să prinzi soarele pe faţă prin ochiul geamului de la bazinul cu apă sărată, să savurezi un vin roşu pe terasă în timp ce gândurile parcă sunt ale altcuiva…e atât de demenţial şi ilegal….să poţi să te gândeşti că ai putea trăi aşa! Şi să mai prinzi şi o perioadă când nu e aglomeraţie, când tot bazinul e al tău, când ştii că poţi merge prin apă chiar de nu ştii să-nnoţi, că doar sarea te ţine la suprafaţă. Am avut trei zile de binecuvantare în asemenea rai. Trei zile fără televizor, calculator şi telefoane.