De curând am cumpărat trei volume de Neale Donald Walsch şi anume Conversaţii cu Dumnezeu … încă nu le-am început, mai amân din lipsă de timp, din lipsă de determinare , din lipsă de chef sau poate din lipsă de curaj … recenzii la ea am citit …autorul îl cunosc şi ştiu ce-i poate „pana” … dar cred că mai degrabă înainte de a o începe am simţit nevoia să am Conversaţii cu Mine. Calea dezvoltării personale nu-i uşoară şi cine a pornit pe drumul ăsta ştie ce spun şi ştie că eşti tentat să abandonezi , sa mai stai niţel pe o bancă imaginară, să-ţi tragi sufletul şi apoi să mai păşeşti . Pas cu Pas am mers pe drumul ăsta şi uitându-mă în urmă mă întreb de ce nu am luat startul cu mult mai devreme căci da, uneori poate fi prea târziu pentru „decât niciodată” … Am ani de când citesc şi caut , de când mă autoeduc şi tot scormonesc de unde începe şi unde se termină iubirea… că e iubirea de sine, că e iubirea de alţii, că e iubirea de natură , că e iubirea de Dumnezeu … orice numai iubire să fie … şi pe cât de SIMPLU pare parcă cu atît e mai complicat … Uneori am vrut să abandonez , alteori am devenit mai însetată de cunoaştere … eforturile sunt uriaşe dar pe parcurs am descoperit că merită …. că merită să laşi eul la o parte , că merită să pui armele în cui , să laşi buzduganul sub masă şi cu mâinile şi picioarele goale să păşeşti nu neapărat în faţa lui Dumnezeu ci să te aşezi cumva cu faţa la oglindă şi să-ţi priveşti chipul fără masca pusă de educaţie, societate şi necesitate. Pas cu Pas merg către mine însămi şi poate într-o zi voi atinge acea stare de împăcare care şi-o doreşte fiecare ca fiind un dat din născare si nu un efort susţinut de autocunoaştere.