Nimic nu e intamplator si daca nu e intamplator, atunci cum e , coincidenta ? Einstein spunea ca e un mod in care se pastreaza anonimatul lui Dumnezeu.
O zi de Duminica poate mai calduroasa decat am fost obisnuiti in ultimul timp ,  la care se adauga un gand despre o plimbare in Dobrogea combinata cu o mica sedinta foto. Rucsacul foto in portbagaj, echipa completa si demarat catre bac . Si totusi stop , frana si  „recalculare” traseu : azi nu Dobrogea si schimbare de decor, azi Tudor Vladimirescu, Manastire.
Un tur de recunoastere a locurilor ce mie imi sunt familiare, sa-mi trasez cadrele mental si apoi cateva lumanari pentru vii si morti la plecare.  Dar uite ca gps-ul meu interior mi-a spus sa intru in vorba cu o maicuta ce tocmai scutura un covor in pridvor. Povesti despre manastire, despre Maica Veronica, despre oameni cu credinta in Dumnezeu si dintr-o data, pe nepusa masa, am fost chemate sa mancam alaturi de ele in sala de mese a calugaritelor.
Mi-au trebuit cateva secunde sa pot sa inteleg ce mi se intampla si am pornit teleghidata in urma ei , pasind intr-un univers ce mie nici macar in vis nu mi se aratase. O sala mare imaculata … suvite de lumina ce din dreapta picau pe siruri de mese cu banci, farfurii si tacamuri ordonat asezate, pahare si carafe cu apa in asteptare, maicute preocupate de pranzul lor … un sentiment ce greu am putut sa-l conserv in interiorul meu. O rugaciune mica, plina de armonie si apoi un bol mare cu ciorba de perisoare si alaturi mamaliga cu branza si smantana, MBS pentru cunoscatori.  Desertul a venit si el, sub forma a cinci bomboane la numar , o vizita in partea administrativa si schimburi de adrese si numere de telefon. Bonus, cateva minute petrecute printre colectia de lucruri ale maicii Veronica .
Si totusi, coincidenta sau nu … printre icoanele vechi si frumoase din chilia maicii Veronica, am dat cu ochii de Infinitul lui Brancusi, sub forma unei mici reproduceri ,  azi 19 februarie, de ziua lui . 🙂