Sfârşitul începutului pe Camino a venit firesc ca titlu pentru ce urma să scriu la întoarcerea acasă. Pe stânci la Finistere așteptând să apună soarele în ocean, am realizat că nimic nu s-a terminat și e primul pas către drogul instalat subtil în viața mea.
Emoțiile țâșnesc cu nerăbdare fără a ține cont că sar etapele parcurse. Voi scrie și despre ele. Acum e acel amestec de stări contradictorii. Să plec, să stau, să iau bilet de avion pentru la anul doar, doar voi liniști demonul interior.
Apare un foc în suflet ce doar Oceanul Atlantic îl poate stinge încetișor atunci când piciorul pune un ultim pas în Finistere sau în Muxia.

Sfârșitul începutului pe Camino și ce am simțit.

Am trecut prin toate stările ce iți aduc aminte că ești om, adică TOT ce poți simți într-o viață :

• am simțit durere atunci când bășicile mă făceau să-mi aduc aminte că sunt din carne și rucsacul apasa parcă și mai tare
• am simțit disperare când eram udă până la piele cu 10 kg în spate și orice foșnet pe cărare mă făcea să cred că vin barbarii
• am simțit cum cresc aripi când am ajuns la granița dintre Portugalia și Spania și am privit răsăritul din Fortaleza Valenca
• am simțit că iubesc necondiționat orice întâmplare bună sau rea ce contribuia la evoluția mea
• am simțit cum cresc în mine emoții noi, necunoscute până atunci și le-am acceptat cu drag
• am simțit că am încredere în mine si că nimic nu mă poate opri din acest drum
• am simtit că sunt cea mai mică problemă a universului și nu îl încurc cu nimic
• am simțit că sunt vulnerabilă atunci când am început să plâng că mă despart de oameni ce-i cunoșteam doar de o zi
• am simțit că mă pot îndrăgosti din nou de viața de nomad
• am simțit că viața mă poate îmbrățișa așa cum mama mă lua în brațe atunci când mă loveam
• am simțit că natura e crucea mea și trebuie să mi-o duc până la capăt chiar dacă trăiesc în urban momentan
• și am simțit că sunt cea adevărată așa cum societatea nu ne vrea

  

  

  

  

Sfârșitul începutului pe Camino și ce am învățat

• să îmi iubesc corpul și să-l ascult când spune STOP
• să fiu tolerantă cu cei ce nu pot face ce pot eu și nu pot ține ritmul meu
• să am curaj să mă încred în instinctul meu atunci când calea nu se arată deslușit
• să am răbdare cu ploaia
• să nu mă tem mereu și să dau credit celor din jurul meu
• sa mă mulțumesc cu puțin sau cu cât e nevoia mea
• să accept că nu iese mereu așa cum îmi doresc
• să renunț atunci când semnele sunt clare că nu e ceea ce e destinat să fie pentru mine
• să mă deconectez de la media dacă vreau să înțeleg ceva din călătoria mea
• să înțeleg că sunt cel mai bun prieten al meu
• am învățat să dorm cu zeci de oameni la un loc
• am învățat sa umblu tiptil să nu îi deranjez pe alții
• și … cel mai important e că am învățat engleza )))

Ce schimb, pentru că da, e vorba și de schimbare

Schimbările în viața mea au venit cu mulți ani înainte de Camino. Mi-am dat seama pe drum că mai pot corecta pe ici pe colo câte ceva. Schimbări mici ce pot răsturna schimbările mari.
Și mi-am făcut eu o listă mica în timp ce decolam din Santiago: aleg să cumpăr doar ce îmi trebuie cu adevărat și voi elimina lucrurile inutile din viața mea, triez plăcerile și voi aloca timp celor benefice, aloc mai mult timp sportului și cel mai important voi adăuga cuvântul NU în vocabular.

Sentimentele sunt amestecate. Aștept serile cu acea nerăbdare cu care așteptam diminețile să plec. Aștept serile pentru că mă plimb în gând pe cărările cu săgeți galbene, mă plimb prin pădurile cu eucalipt și cale, mă plimb cu ploaia și soarele pe față pe podurile medievale…mă plimb…. pentru că nu ? …viața e o plimbare către somn ! 🙂

Cu siguranță voi relua pe blog etapele, dar ce simt acum când scriu… e peste puteri să mă pot opri… să nu bat pe taste. Ca și dorința de a ști exact (înainte de a ajunge acasă) unde va fi drumul următor. Acum că știu că voi pleca și la anul viitor,  sunt împăcată și mulțumită că mă pot gândi la traseul următor.

Buen Camino tuturor în viața asta „anormală” cum spune Andra !!