Zi de zi

io, Ştefan Bănică Jr. şi Bacovia

De ce io, de ce Bănică şi de ce Bacovia? Ce avem noi în comun atât timp cât ultimul e decedat de mult şi Bănică Jr. cântă mult mai bine decât mine? Păi io ştiu ce ne leagă…dar am mai aflat între timp că …de Banică mă leaga zodia fiind balanţă ca şi mine iar Bacovia e năcut în septembrie ca autoarea. Că Bacovia e din Bacău şi io sunt cu 40 de km mai sus, din Roman, Roman care e oraşul natal al Andreei Marin care a fost vecină cu mine în copilărie şi e nevasta lui Bănică Jr.  ( trec peste faptul că tata e „vecin” cu mama Andreei la cimitir). Că unul a scris poezie, că unul cântă şi io m-am apucat de blog.
Şi cred că dacă aş insista s-ar mai găsi…şi tot nu e atât de relevant ca singurul cuvânt ce atârnă greu în mintea mea, ca un Plumb ( apropo de Bacovia) , deci singurul cuvânt e LICEU. Un singur cuvânt cu rezonanţă în mintea oricărui adult.  Bacovia l-a „înrădăcinat” în mintea mea ( ciudat, mereu Bacovia m-a binedispus), Bănică l-a revitalizat, iar io l-am revăzut acu un an la revederea de 30 de ani şi de curând când am putut fi pregătită să fac poze cu mâna mea. A, şi ar mai fi ceva…că B…e de la Bacovia, de la Bănică sau de la Braşoveanu ( cum îl chema pe tata, care tata v-am mai spus, e „vecin” cu mama Andreei Marin, că tot vorbim despre Bacovia). Mă mâncă degetele să scriu mai mult despre liceu şi sigur o voi face într-o zi…dar mai e timp şi tocmai mi-am amintit că am ceva în comun şi cu Sorin Ovidiu Vântu care mi-a fost coleg de liceu…numai că nu-i cu litera B…aşa că adio!
Voi mai reveni…cu anii de liceu, dar până atunci pentru cei din ţară şi cei din diaspora … ANI DE LICEU… aş vrea să reveniţi!

Comments (12)

  • Super!

    Răspunde
    • Multumesc ingrid, mai ales ca aprecierea vine de la tine!

      Răspunde
  • superba poza(tu mica) …….nici nu stiam de ea…….am furat o

    Răspunde
  • buna,abia am descoperit blogul asta da-mi place 😉
    Mi s-a facut dor de filmul asta.
    Si mai descopar ca am fost vecine (eu din Piatra),ca si mie imi place Stefan Banica care e Balanta ca si tine si ca si mine 😉
    si daca tot avem atatea in comun,o sa ma intorc sa te mai citesc 😉
    si eu am inceput de curand sa mai scriu cate una,alta : http ://silving.wordpress.com
    pe curand!

    Răspunde
  • …nimic nu e intamplator!, nu-i asa?…in curand voi veni in Piatra Neamt si mai vad ca faci si margele ca si http://lolafactory.wordpress.com/ pe care o indragesc tare mult…cred ca atunci e cazul sa ne si cunoastem si cine stie….sa ne plimbam impreuna!

    Răspunde
    • revin Iren, am rasfoit rapid acum de dimineata..avem mai multe in comun…chiar si ciocolata…numa ca am crezut pt putin timp ca esti inca in Piatra…dar sigur ne vom cunoaste…chiar si virtual si cine stie…e timp pt toate!

      Răspunde
    • Da,pe Lola am descoperit-o si eu anul trecut,intre timp am si intalnit-o la Cascais (unde am fost anul trecut in vacanta,iar, pt.ca e un loc unde de multi ani speram si visam sa ne mutam intr-o zi). Si eu o indragesc,nu stiu cine n-ar face-o.
      Mi-ar fi placut sa ne plimbam impreuna,insa nu mai stau de multi ani la Piatra si nici macar in tara.
      Dar hej,niciodata sa nu spui niciodata,nu? 😉 o sa ne plimbam macar virtual pe aici pe la tine -sau pe la mine.
      Si mai fac si papusele,nu doar margele,dar e adevarat ca vara nu-ti prea arde de tricotat (si uite si o mica poezioara ;))

      O zi frumoasa si plimbareata !

      Răspunde
      • i-am scris sa-mi faca anul asta si mie niste margele pt fatidica suma de 50 de ani…dar trebuie sa-i vorbesc despre mine si inca nu mi se leaga cuvintele…dar cred sigur ca va fi ceva legat de balanta si talerele ei , cand sus , cand jos, vesnic in cautare de echilibru si vesnic romantica si indragostita de dragoste!

        Răspunde
  • haha! scriem in acelasi timp. Deja ne intelegem 😉
    foarte bine,ma bucur cand descopar pe cineva ca mine,deci cu siguranta ne vom mai plimba si vom manca ciocolata

    Răspunde
    • legat de ciocolata…totul a pornit de la filmul cu Johny Deep…nu stiu sa o prepar dar mi-a intrat in cap sa fac ceva legat de ea…am eu ceva in cap…mai vedem!

      Răspunde
  • :))) am schimbat si eu header-ul la blogul meu -chocolat- si ghici ce am pus 😉
    filmul ala iti rascoleste toate simturile 😉

    Răspunde
    • mie mai mult Johny imi rascoleste simturile!..:-)

      Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: