În Târgu Mureş, lângă cetatea medievală, pe o stradă-n deal e aşezată o mică  florarie ce nu are vad. Când mă gândesc la vad, mă gândesc la străzile comerciale cu chioşcuri, tarabe, „cel mai ieftin produs”, pietoni fară „serviciu” ce umblă bezmetici pe străzi , geamuri la maşini lăsate din care răzbate „muzica”, covrigi, Orange Store … etc.
Floraria asta care nu e tocmai o florărie sadea, e singura ce colorează strada. E singurul „spaţiu comercial” dintr-o zonă ce nu are vad. Când merg la Gastropan nu se poate să nu merg la ea să nu cumpăr un flecuşteţ sau o „gigea” după cum spune prietena mea din Canada. Treaba cu cumpărătura e aşa, o cacialma, că de fapt io îmi fac cumva intrarea ca să pot poza. E o lume care îmi aduce aminte de anii în care şi eu făceam aşa ceva … nu cu flori dar cu diverse cadouri, când schimbam marfa în prăvălie dup cum soseau sărbătorile în calendar. Mi-ar fi plăcut să-mi iau un scăunel şi să mă aşez pe el şi stau aşa gură-cască privind în jur la tot ce se agaţă pe pereţi, tavane sau cu migală în rafturi aşezate mici sau mai puţin mici obiecte cu aer vechi, vintage sau cochete … o lume ca într-un basm sau ca într-o carte de colorat în care fiecare îşi aduce aportul. Le-am întrebat pe vânzătoare cum de au vânzare într-un loc aşa de izolat … răspunsul a fost simplu : calitatea, originalitatea, seriozitatea . Simplu sau complicat ?
Oricum am plecat de acolo cu sufletul plin de viaţă şi culoare şi cu un obiect „preferat” , un ceas medalion ce va fi obiectul de studiu pentru fotografiat.