Viața mea în vreme de COVID-19

„Dragostea în vremea holerei” de Garcia Marquez m-a inspirat ca titlu. E bine să-mi aduc aminte de perioada asta. Să nu uit că pot schimba câte ceva, că din orice pot învăța.

Am o soră în Italia, singura de fapt, în regiunea Lombardia. De 15 ani ea trăiește acolo. De aceea am încredere în informațiile ei, mai ales că e mult mai echilibrată și mai puțin pătimașă decât mine.

Nu e fan media, e atentă la informații și le rumegă până le lansează în mesageria mea. Din data de 20 februarie sunt la curent, zilnic, cu situația din Italia. Mi-a fost clar că e doar o chestie de timp până va lua amploare și la noi.

Nu cred în conspirații malefice la nivel global, dar zău că nici panseluțe, nu sunt puterile ce dețin frâiele. Și nici pe toți oamenii nu-i cred responsabili. Asta e părerea mea. Acum că avem în vocabular Corona, mai puțin contează cine e vinovat. Poate era important până când a intrat pe ușa României și în online.

Caterinca nu-i punctul meu forte dar nici panica. Cu informațiile de la sora mea, din media, trecute prin filtrul meu și din paginile unor oameni pe care-i respect pentru conținut, mi-am format o opinie personală despre coronița asta venită cu primăvara.

Zic eu așa:

– nu e vorba de o gripă banală, am avut în ianuarie, cu 39 de grade, 5 zile la pat și nu m-a intubat nimeni la spital
– se răspândește repede și dacă nu te gândești puțin la asta, curând poți umbla pe la pompe funebre pentru cineva apropiat
– o aiureală preferința virusului pentru o anume categorie de vârstă atât timp cât în Italia sunt și tineri intubați
– panica e nocivă, dar frica reprezintă o emoție fundamentală atât la oameni cât și la animale
– nu poți cere rațiune atunci când omul are o stare emoțională exacerbată, la fel ca și îndrăgostirea
– pentru unii va fi un moment de reflecție, de reașezare a valorilor în cumpătare, grijă față de ce ne-nconjoară, față de natură, de familie si prieteni; oare?
– e bine să nu ai toate ouăle într-un coș și dacă ai nevoi mai modeste, poate nu suferi atât de mult la schimbare
– dacă te plângi că nu ai timp vine o vreme când ai ce ți-ai dorit și primești 14 zile gratis

Astea toate fiind rumegate am zis să văd ce pot face eu preventiv.

În primul rând nu am cumpărat nimic. Am în congelator câte ceva de vreo 4 luni. E momentul să scap de ele. Oare oi păți ceva?
Și chiar de mă voi avânta la cumpărături, paste fără gluten, semințe chia, avocado și lapte de cocos vor fi pe raft. Cu siguranță nu le cumpără nimeni.

Viața mea în vreme de COVID-19, administrativ,  arată în agendă așa:

Am după mine în mașină o mască de zugrav și mănușile de ski. Nu, nu schiez dar dă bine iarna când ești cu ele în mâini pe volan.
Într-un pulverizator am pus soluție de șters geamuri. Am observat că și gândacii mor de la ea. Și pe mine nimeni nu mă convinge că dragul de Convid e mai longeviv decât gândacii.

La muncă

–  dezinfectant pentru pardoseli să le frec până la șapă
– cloramină pentru veselă, suficientă, cât să dezinfectez zilnic vesela mea și a vecinilor de pe scară
–  dezinfectant de mâini și la baie am pus un text funny într-o ramă, referitor la spălatul mâinilor
–  două pulverizatoare cu spirt să ștergem scaunele, mânerele uşilor, oglinzile și telefoanele (am înțeles de pe net că virusul poate veni și online))))
– avem pregătite mănușile și măștile pentru când va fi cazul să duc gunoiul în spate, să nu ia pisicile din tomberoane virusul să-l ducă prin alte case
– am luat pentru mine și angajata mea vitamina C și bem limonade mai ceva ca pe litoral; oricum luam înainte de a face turism Convid, Asia-România via Italia
– ne-am propus, în caz de carantină totală, să facem tot ce nu am reușit de câțiva ani: sortat, triat lucruri inutile, ordine în acte
–  voi face curat în calculator, pe hardurile externe și poate chiar mai aștern pe blog câte ceva
– să mai spun de cărțile ce le tot cumpăr și așteaptă vraf?

Viața mea în vreme de COVID-19

nu diferă prea mult față de cea de ieri. Dar cu cât se va prelungi din nesăbuința oamenilor, cu atât visteria va scădea. Dacă nu alergăm bezmetici ca o găină cu capul tăiat și suntem calmi avem mai multe șanse să nu fim afectați.

Nu am fost niciodată prietenă cu creditele și am avut răbdare să cresc sau să cobor în ani. E drept că și nevoile mele sunt simple. Catargele mele sunt sfâșiate de multe furtuni și am ajuns la concluzia că dacă ai o plută sigură nu te scufunzi precum Titanic.

Important pentru mine e să fiu sănătoasă. Să pot să fac cumpărături pentru mama mea și să-mi pun la punct nefăcutele. Să-mi rămână amintirea cum că viața e cu încercări. Că roata nu se-nvârte mereu după cum suntem obișnuiți de câțiva ani.

Sănătate multă, cumpătare în gânduri  și triați informația. Dacă-i nevoie la un moment dat,uitați-vă câteva zile pe fereastră la cer fără să ieșiți din casă. Nu de alta, dar e singura cale de a scurta agonia.