Ceainăria Anotimpuri este un vis al meu. Mică, fără pretenții de bussines, e locul unde îmi desfășor o bună parte din viață. Asta când nu sunt plecată.
Cu ceva timp în urmă, am fost asaltată de liceeni pentru un proiect antreprenorial. Când spun asaltată, spun că s-au perindat cam 20 de echipe, de la diferite licee pentru întrebări legate de activitatea mea.
Nu că nu ar fi faină, pentru că ce fac eu chiar e, dar m-am simțit cumva asaltată pe nedrept. Pentru că nu sunt vreo mare antreprenoare, nu, nu, nici pe departe nu am vreo cifră de afaceri demnă de menționat. Ba din contră, uneori îmi vine să mă angajez la bugetari.

Ceainăria Anotimpuri e unică în peisajul Brăilean și locul unde mulți adolescenți își petrec serile. Posibil ăsta să fie un motiv sau știu io, poate farmecul personal? Sau poate energia locului.
La început, cu răbdare, am răspuns la chestionarul standard din proiect. Pe la a noua echipă mă gândeam să printez răspunsurile și să le las într-un cârlig până trece semestrul școlar.
Timpul a trecut, eu m-am luat cu altele și am uitat cu totul de copii și de proiectele lor.
Până săptămâna asta, când una din eleve studentă fiind acum, a revenit în ceainărie. Cum limba mea e dezlegată mereu, din vorbă în vorbă, am ajuns și la materialul ce-l voi publica mai jos.

Cu o bucurie nedisimulată mi-a trimis proiectul echipei din care a făcut parte, proiect câștigător în liceul ei.
L-am citit de câteva ori. Uneori nu ne dăm seama cât de minunați sunt copiii noștri (nici ca părinți, nici ca dascăli). Și cred că noi oamenii, uneori, suntem superficiali când vine vorba de adolescenți. Doar acolo unde avem interes aprofundăm ceva mai mult, adică în familie.