Ramasa cu „sechele” din rutina comunismului, uitandu-ma in calendar , constat ca luna asta am incheiat un plan de cincinal in blogul meu. Cinci ani cu bune , foarte bune si cele rele sa se spele, cinci ani in care fizic am imbatranit, spiritual am intinerit. Nu stiu ce as putea asterne pe „hartie” in amintirea zilei in care tastele au inceput sa scrie sub degetele mele.
Mai degraba m-as lega de o intrebare ce mi-a fost adresata ceve vreme in urma si careia nu am gasit timp sa-i raspund decat acum cateva zile.
Cand, cum, de ce si pentru ce am inceput sa blogging ?
As putea raspunde in zeci de feluri pentru ca zilnic ma redescopar si zilnic traiesc alte emotii . Nu exista motive pentru a incepe ceva , desi unele lucruri ne stimuleaza nu tocmai cand avem liniste launtrica, asa ca intr-o zi in care imaginile mele aveau nevoie de cuvinte am pus primul pas in virtual . Iubesc viata cu tot ce are ea. Iubesc plimbarile de orice fel , nu-mi plac carari batatorite si conectarea cu eul meu se face cel mai bine cand ma arunc in necunoscut.
Iubesc citatul din Blaga cu care mi-am inceput primele randuri in blog : ” Viata e o plimbare catre somn „.
Si daca tot  va fi pe veci sa adormim , de ce aici pe pamant unde viata e cat ai clipi , sa nu traim ?
Uneori cuvintele nu vin atat de usor si nici imaginile nu sunt clare, de dupa aburii mintii vedem in ceata uneori , ajungem apoi si-n locuri senine de unde reluam plimbarea spre alte zari. Aici e casa gandurilor mele, e locul unde ele poposesc sa lase loc emotiilor si sa ma reconecteze la ceea ce sunt.
Iubesc sa scriu, iubesc sa dau imaginilor mai multa adancime prin cuvinte, iubesc fotografia , iubesc muzica, iubesc arta in formele ei accesibile mie, iubesc natura si iubesc iubirea.
Toate s-au impletit si au ajuns sa aibe sensuri si legaturi in „plimbareli cu mine” .
La multi ani mie, balance si plimbareli cu tine cat tine universul !