pelerinaj către Camino
El Camino Proiecte personale

Pelerinaj către Santiago. Episodul pilot.

De ce pelerinaj către Santiago de Compostela ?

Viaţa mea după 50 de ani a luat alt curs! Mental şi sufleteşte s-a mişcat mai mult spre 30 de ani, cu acea îndârjire cu care nu vrei să te mai uiţi la CNP-ul personal. Să vedem ce se mai poate întâmpla la anii când auzi tradiţionala replică, “ce-ţi mai trebuie la vârsta ta ?”

* se poate întâmpla să vreau să-mi iau lumea în cap şi la propriu şi la figurat
* ori poate vreau să explorez pământul cu inima și atunci literar spun: am simțit chemarea
* sau poate îmi doresc să-mi testez limitele și voința
* iar dacă trecutul nu-mi dă pace să ard amintirile în Galicia
* și de ce nu, poate vreau să slăbesc câteva kilograme

Motivația noastră primară de viață este să facem ceva ce considerăm că este plin de sens. Nevoile și dorințele noastre se ivesc adesea din subconștient. Poate că am prins din zbor ideea. Poate că în timpul meditației de dimineață (în care negreșit adorm la loc) mi-a ajuns un gând din subconștient la suprafață ca o completare firească la dezvoltarea mea. Pot afirma din proprie experiență că uneori călătoria este ca o terapie.

Portugalia e o dorință veche și nevinovată a mea.
Într-un joc copilăresc de cuvinte am făcut asocieri, Porto+Galia = Portugalia! Mi-am dorit mereu să ajung în țara al cărei nume conține ceva din „mine”. Și ce să vezi, pe monitor în TAP Air Portugal tastez numele Galia Dan. Este episodul meu pilot asemeni serialelor, unde faceți cunoștință cu personajele : Galia spre Galicia plecând din Portugalia și al ei rucsac ce cântăreşte 7 kg.

E prima pagină scrisă în destinul meu ca pelerin. Cu minimul de bagaj în spate și cu inima plină de temeri, bucurii și dor de aventură, voi pleca pe jos din Porto către Santiago. Ce va urma? Doar universul știe .

Și totuși dacă aș primi acum întrebarea, ce-ți mai trebuie la vârsta ta , aș răspunde rotund :
eu sunt mereu pregătită să plec undeva !

 

Comments (11)

  • Să-ți fie drumul cu împlinire, Galia!

    Răspunde
    • Multam Liv …am prins parca mai mult curaj !

      Răspunde
  • […] Pelerinajul pe Camino are negreșit o perioadă de pregătire, aia de visezi cu ochii deschiși în tavan. Prima, căutat pe Google, citit cărți apărute sau stat cu nasul în videoclipuri până simți că nu mai ai răbdare să aștepți ziua de decolare. A doua parte trierea bagajului și completarea echipamentului, cu calcule și dorințe. […]

    Răspunde
  • […] la gât de dimineață la ora 6 până seara după apus. Între 25 -30 km pe zi, antrenament pentru Camino , așa mi-am spus la plecare. Nu am luat nici Roma Pass (card cu reduceri) , nici bilet de intrare […]

    Răspunde
  • De cand cu Camino asta, esti deja inclusa in rugaciunile mele de seara 🙂 …sa-ti iasa pelerinajul asa cum il visezi, astept cu sufletul la gura sa ni-l povestesti (aici pe blog), dar mai ales astept fotografii 🙂 …nu te cunosc personal, desi mi-as fi dorit! Drum bun, Galia !

    Răspunde
    • Heiuuu, ah , imi aduc aminte cum baietii numarau zilele pana sa se termine armata ! Asa si eu, acolo in subconstient stiu ca abia astept dar imi vad de ale mele! Si mie mi-ar fi placut sa ne cunoastem in real !! 🙂

      Răspunde
      • Da,da, …un fel de amr …eu zic ca nu e mare efortul…stabilim o intalnire si viu la tine )))

        Răspunde
    • Uite ca mi-a iesit !!! Multumesc pentru toate gandurile bune !!!

      Răspunde
  • […] ora la care sună ceasul zilnic de când am luat hotarârea acum un an de a pleca pe Camino. E ora la care fac ochi atunci când nu plec undeva. Știu că mă așteaptă în telefon seria de […]

    Răspunde
  • […] am început primul episod pilot acum patru ani când am plecat din Porto pe Camino. Nici că-mi vine în taste să scriu […]

    Răspunde
  • […] titlu mai bun nu aș fi putut găsi. Am fost în 2018. Am fost acum doi ani. Am fost anul trecut. Iată-mă acum pregătindu-mă de al patrulea traseu, […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: