Zece zile din viața mea e doar un eșantion ce se poate multiplica până se adună 20 ani. Cam atâti au trecut de când mi-am luat destinul în mâna mea cum poetic se spune.

Zece zile din viața mea vin ca o replică la întrebări ce mi s-au pus pe jumătate sau nu au fost puse decât în gând. Am știut mereu că viața mea e altfel. Altfel au fost și alegerile mele. Zeci de topuri de hârtie și agende s-au consumat cu „to do list”.

Acum 20 de ani alegeam să mă las de job ( un job bun în construcții) și de a porni la drum cu un hobby: croitoria. Am învățat să trag la mașină la 5 ani. Bunica de pe partea tatălui era croitoreasă. Mereu îmi spunea: să înveți să ai o viață mai bună ca a mea! Am învățat. Bine chiar. Dar am ajuns tot ca ea, croitoreasă, în ziua când am ales să fiu pe calea mea.

Anii au trecut. Au fost foarte multe etape, croitorie,tricotat, a doua facultate, magazin de haine, evenimente, magazin de cadouri, cursuri de cofetar-patiser, cursuri de fotografie, ceainărie, blogger, decorator de interioare, etc.

Dar să vedem cum se desfășoară viața în real!

Prima zi (marți)

6.00 ora la care sună ceasul zilnic de când am luat hotarârea acum un an de a pleca pe Camino. E ora la care fac ochi atunci când nu plec undeva. Știu că mă așteaptă în telefon seria de lecții limba engleză cu Dulolingo. 7.00 sunt gata cu lecțiile, cu gânduri de mulțumire și cu câteva haine aranjate în șifonier.

8.00 pot pleca, o oră am avut pentru spălat, îmbrăcat, lista de „to do”, udat florile pe balcon, strâns rufele de pe suport, machiat, o poză pe instagram și în timp ce cobor cu liftul o sun pe mama. 8.30 ( am uitat sus în casă ceva) dau drumul la motor și încep să sune telefoanele.

De când mi-am golit buzunarele cu amenzi pe radare, vorbit la telefon, centură, viteză și linie dublă continuă fac tot posibilul să reduc din ele. Deci telefonul poate aștepta. La drum e altă poveste, acolo rezolv toate problemele pe care le-am amânat.
8.45, ajung la sediu, scot masa, dau cu mătura, pornesc laptopul, muzica și se prăvale peste mine ziua :

Amân plecarea la București că deh, lista e lungă și mă consolez că nu sar din schemă prea mult. Mă uit la ceas, ora 21.00, pun alarma și plec spre casă. Abia aștept momentul din parcare când am inspirația pentru o glumă pe social media sau pur și simplu în liniștea nopții ascult muzică. Știu că urmează rapid un duș, un pahar de vin sau bere ce-o fi prin casă și apoi pregătirea hainelor de drum.

A doua zi (miercuri)

4.30 alarma la ceas, s-o ia naiba, am uita de ea, m-am speriat că a pățit mama ceva (82 de ani), sar în haine, pregătirea durează fix 5 min ( am făcut armată), motorină am și la 5.00 ies din oraș. Buzău, parcare și cafea, lecțiile de engleză și la 8.30 sunt la ușa engros-urilor.

Știu că am la dispoziție doar 5 ore în care am de alergat printre standuri pentru diverse „gigele”. Afară soarele dogorește și curg apele pe șira spinării. Cutiile sunt grele și în același timp telefoanele sună întruna. Le bag pe silent. La 13.00 termin, sunt în grafic cât să beau apă și să verific apelurile. Aleg ce e foarte important. Restul pe drumul de întoarcere.

Simt că foamea e nemulțumită că nu o bag în seamă și-mi zic că 30 de minute cât manânc la turc ceva nu sunt o catastrofă. Traversez orasul cu acea răbdare cu care aștepți să treacă marfarul curând reparat. Urc la F64, îmi iau ce aveam pe listă și îmi fac socoteala dacă să plec pe autostradă.

La 18.00 am o întâlnire ce nu o pot amâna. Mireasa pleacă din țară și mă mai văd la nuntă cu ea.
Mă uit la ceasul din bord, 15.00, dacă zbor am timp să ajung. Pe drum îmi rezolv cele 15 telefoane rămase de la prînz. La 17.45 sunt în față la depozit. Wow am timp să și descarc. Sunt cu ochii pe ceas și da, am reusit la 18.00 sunt în față la ceainarie. Mă sună mireasa și imi spune că mai întârzie câteva minute.

Multumesc cerului că am timp să mă duc până la baie. Am 6 mailuri în așteptare, măcar la două dacă răspund până vine ea. Știu că discuția durează minim 3 ore . Trec și de asta, am bătut palma și după ce pleacă ea ( 21.30 ) strâng lucrurile și aștept cu nerăbdare minutul din parcare. Am devenit dependentă de acel moment de relaxare.

A treia zi (joi)

6.00, engleza, câteva mișcari, mă doare spatele de ieri, ceva în stomac să nu mor de foame până diseară. Azi e ziua de flori. Mă sună mama să o duc la dentist ! Pfff , asta nu era în program … ce mă fac ? Îl rog pe Bunuțu să așeze lucrurile în favoarea mea și plec să o iau pe mama. Vorbesc la telefon cu fetele să le spun ce au de făcut și sper până mă duc să-mi iau comanda de flori să rezolv cu mama.

Ora 11.00 , pfff, se dă peste cap programul. Știu că numai mâine pot lucra florile pentru că sâmbătă la 5 dimineața plec la București să fac fotografii la starea civilă anunțată de o lună și ceva. Cât o aștept pe mama îmi aduc aminte de proiectul personal de care nu m-am apucat. Știu că până plec pe Camino nu reușesc să programez ședințele foto. Gata și mama, o reped acasă și mă uit pe biletul din geantă că am de luat câte ceva pentru ceainărie și aaaa … la librărie mi-au venit capsatoarele fluturaș.

Ok, într-o oră sigur voi rezolva toate comisioanele, să nu uit să trec să plătesc baloanele, să trag o fuga la Selgros să iau bomboanele și apoi la flori. Aaa și să umplu bidoanele cu apă ( ah ce n-aș da să am un loc unde sa fie și apă și un loc mic, mic unde să fac pipi, nu la borcan ). Aproximez o oră juma’ să ridic florile și să le car la depozit. Ah am uitat să schimb mașina, mă întorc să iau dubița.

Urc cantele cu flori ( 5-6 kg fiecare) și mă gândesc cu groaza că le dau iar jos și le urc în depozit. Durează 4-5 ore să le tai cozile, să le triez, să le pun în apă proapătă. 20,30 fuga la ceainărie să-mi strâng laptopul și apoi spre casă să am timp pentru un duș și să pregătesc aparatura foto. Rămâne Nicoleta să pună alarma și să strângă la mine în birou. Parcare, muzică, o poză sus pe instragram, duș, un pahar cu bere și câteva nuci să-mi țină de foame, pat … hai să mă uit puțin și pe facebook.

A patra zi (vineri)

6.00, engleza ( ce ghinion să fiu la o școală cu limba franceză și germană în programa școlară), dinții și mufa la spălat, dau un ruj să nu par moartă și la depozit în spate să fac buchetele și aranjamentele. Trebuie să la las totul făcut , fetele mele ( angajatele) după atâția ani nu au furat de la mine jocul cu florile.

Undeva pe la ora două îmi aduc aminte că trebuia să ridic un album foto de la Galați … pfff… parcă cât îmi ia dus-întors, 30 de minute. Dacă tot am întrerupt munca când mă întorc de la Galați trec și pe la ceainărie să văd dacă a venit înghețata și dacă mai trebuie de cărat ceva. Seara mă prinde lucrând la flori cu mulțumirea că pot pleca liniștă să îmi fac jobul de fotograf.

Am chiar timp să fac un duș, să verific acumulatorii la aparat și la blitz, să șterg lentilele, să formatez cardurile, chiar am timp să citesc câteva pagini din cărțile de lângă pat să îmi limpezesc mințile.

A cincea zi (sâmbătă)

5.00, na că m-am trezit înaintea ta ceas nebun … am timp totuși să-mi aranjez mufa să nu apar așa ca un fotograf consumat. Strea civilă începe la 11.30, am timp deci să studiez locația. Drumul îmi ordonează gândurile. Pun playlistul meu de un an și rulez cu gândul la lista pentru Camino.

Mi-e dor de zilele când sâmbăta dimineața puneam oala cu borș de zarzavat pe aragaz. Scoteam revista Unica și citeam articolele din ea. Două cafele și câteva rufe pe frânghie. Acum toate hainele mele sunt alese în așa fel să nu le mai calc. Când aș mai face-o și pe asta? Și totuși iubesc ce fac , iubesc viața mea. Când mă apucă văicărealea( din ce în ce mai rar) îmi aduc aminte că eu mi-am dorit așa ceva.

Mă uit la borna de kilometraj și văd că până la Afumați mai sunt 10 km. Brusc la semafor fac stânga aducându-mi aminte că nu mai am când sa iau din en gros trandafiirii roșii pentru invitațiile nunții de la Conac. Am timp destul. Sunt deja la primăria sectorului unu și mai sunt 3 perechi de miri înaintea mea.

E cald și frumos afară, am timp să vad unde îi voi fotografia. Gata și asta, a mers repede și acum pot pleca să mă întâlnesc cu Mihaela. Am de luat blitzul și să stăm de vorbă puțin ca fetele. Minunat ! Dupa o tură la Ikea și o înghețată în mall iau direcția Brăila. Voi face un ocol pe la Conacul Manasia. Voi avea acolo un eveniment și e bine să știu ce dotări au.

Ghinion, la Manasia totul e ferecat. Portarul mă anunță că abia mâine e deschis că au un eveniment. Alt drum mâine de 280 km dus-întors. Și eu care speram o fugă la mare. O iau pe un drum de țară cu multe fântâni. Apune soarele prietenos, dau muzica tare și mă las condusă de drum și de viață. Chiar e frumoasa !

Trag mașina pe dreapta si iau un cadru cu rapită și cu soare și cu toată energia locului. Apoi postez o fotografie din Toscana. Iar crede lumea că sunt plecată. Parcare … dar deja știți ce urmează.

A șasea zi din cele zece zile din viața mea (duminică)

8.00, vă dați seama ?? Față de ora 6.00 e parfum ! Bâzâie telefonul, Duolingo mă trage de mânecă… la naiba, mai bine dau din mâini pe Camino. Dar e păcat, de 3 luni fac asta zi de zi și nu o să renunț acum. Oricum azi e răsfăț, cafea, câteva lucruri strânse prin cameră, telefoane celor din familie și apoi la job. Până la 13.00 când voi pleca la conac ( iarrr) mă duc să editez ședința foto de acum o săptămână. Poate reușesc să mai fac câte ceva din traseul de pe Camino și să nu uit să-mi fac lista pe săptămâna următoare .

Auch, e săptămâna cu workshopul, până joi mai am timp să mă ocup de ale mele, joi am de făcut pregătirile pentru Dobrogea. Plec spre Buzău și ajung la Conac. În curte e picnic organizat. Frumos aș putea spune dacă meniul nu ar fi cam piperat. Curtea îngrijită impecabil și muzica relaxantă te face să te gândști la anii cu Marele Gatsby. Mă întâlnesc cu administratorul și aflu ce mă interesa.

Mă întorc tot pe drumul de țară cu fântâni din km în km. Doar că soarele e mai potolit de data asta și apusul e mai banal. Sunt în dubii, să mă mai duc la sediu sau să urc în casă să sparg și eu o alună că e duminică. O oră aș mai avea și eu să simt că s-a încheiat săptămâna. Berea și floarea soarelui câștigă și sar în pijamale. Pun muzică și deschid o carte la întâmplare. S-a terminat o săptămână.

A șaptea zi (luni)

6.00, fac ochi, adorm la loc, sună ceasul pentru alergare ( de un an e pus pe alergare la 7.15 dar degeaba) și abia atunci mă dau jos din pat. Mai greu de data asta. Engleza, ud florile, mănânc ceva, dau drumul la televizor și sper ca la 8.30 să ies pe ușă . Am o lista cât China de mare și sper să mi-o rezolv azi.

Să îmi fac card nou (l-am uitat pe drum într-o benzinărie), să plătesc furnizorii, să fac mostrele la invitațiile de nuntă ce trebuie să le dau a doua zi, Orange, actele contabile. Ah da, programarea la oftalmolog, să încep articol nou pe blog, sa ma duc la Pancronex , sa, sa , sa, sa …. ajung la ușă odată cu Poliția Locală.

Invitație cu actele la control a doua zi la 8.30 fix. Toată lista se amână. Am de pregatit actele și de sunat contabila. Telefon la cofetărie pentru torturile de peste două săptămâni și de trimis model, de făcut albumul de botez și de văzut restaurantul Levanti din Galați . Voi avea un botez și nu mai știu dacă e la fel ca acum câțiva ani. Sper din tot sufletul să am timp 30 de min să-mi iau biletul de întoarcere de la Santiago.

Încep telefoanele. Nu le pot da eject, ard. M-am uitat pe ceas, două ore de vorbit. Ah am uitat că trebuie să iau vopsea albă și o pensulă să dau gardul afară. 14.00 ora de masă atunci când se poate. After Dark și ciorba de văcuță de câțiva ani e pe lista mea. I-am mancat lui Cornel o vacă întreagă. Tic-tac-tic-tac a trecut ziua de azi și parcare, muzică, liniște și în casă.

A opta zi (marți)

6.00, mă trezesc cu gândul la programul de iarnă când dorm mai mult … încep rutina zilnică și văd că deja sunt 2 apeluri. Nu răspund pentru că sunt pățită. Dacă răspund la telefon până să ies din casă mai trec două ore și iau startul prost dimineața. În zigzagul meu prin casă iau din zbor geanta pentru bagaje. Pană vineri când plec în workshop am timp câte puțin să arunc acolo o pijama și ceva de schimb. Importantă e aparatura foto.

Azi e ziua cu actele la control. Având totul ok a durat puțin. Galați Mobexpert să văd de scaune noi pentru patiseria Leon și să trec pe la Fotika să ridic albumul. Azi e zi de întâlniri, de făcut mostre, de printat meniuri, plicuri de bani și numere de masă. Două lumânări de botez pentru vieneri și dacă eu sunt plecată joi trebuie să fie gata.

Am de editat câteva fotografii restante, de căutat fonturi pentru sigla de la blog și de citit articolele cu seo. Am o listă de la mama să-i fac câteva cumpărături și de aranjat puțin în depozit. Bla, bla, bla … parcare și atât. Dorm pe mine, e ora 22.30.

A noua zi (miercuri)

Îmi dau seama că săptămâna viitoare nu am când să ajung la Bucuresti pentru nunțile din weekendul urmator … deci joi ar trebui să mă multiplic.

A zecea zi (joi)

5.00, cafea, motor, Duolingo parcare Buzău, cumpărături, cărat, încărcat, descărcat la Brăila, repede la Anotimpuri să fac ceva din listă și la 20.00 evit parcarea și direct sus pentru bagaje. Am ajuns la performanța să fac bagajele pentru trei zile în 5 minute. Am timp de un duș și apoi să-mi pun gândurile în ordine. De mâine trei zile sunt plecată pe coclauri cu 13 oameni după mine. Eu și Tatiana ne reîntâlnim cu Dobrogea. Și totuși dacă aș citi măcar 2 pagini ?

Zece zile din viața mea nu le-aș da pe altfel de zile. E mare lucru să faci cu drag și cu iubire tot ce trece prin mâna ta. E drept, uneori obosesc, dar cum eu mă încarc prin ceea ce fac îmi revin repede.

De ce am scris asta? Pentru că înainte de toate atunci când faci niște alegeri nu știi ce va urma. Viața poate părea boemă și uneori chiar e. Ea vine la pachet și cu altele ce mi-ar luat trei volume să le pot nara. Cele zece zile descrise sunt cele mai blânde. Am ales așa pentru că e la modă replica cu victimizarea.

Concluzii din toate zilele din viața mea

– când postez o fotografie din Italia sau din Vamă la 10 minute și seara una din Maramureș nu înseamnă că sunt plecată simultan peste tot; de asta sunt carduri să am arhivă să pot edita când vreau să-mi aduc aminte de locurile minunate prin care am fost
– lucrurile ce ies din mâna mea se fac noaptea când lumea doarme, altfel din cauza telefoanelor nu aș putea lucra
– dacă mi-e dor de o tocănița mă uit la o poză în timp ce mușc dintr-un covrig
– nu am notificări pe nimic, lucrurile urgente se rezolvă la telefon și nu se asteaptă răspuns în social media

– nu răspund la clienți după ora 20.00; ar fi culmea să-i scriu și eu stomatologului noaptea să-l întreb de măsea sau să aștept răspuns pe facebook de la notar la 11.00 noaptea
– întâlnirile sunt doar programate pe ore și zi
– am dat unfollow la tot ce e toxic
– nu-l mai citesc pe Vulpescu
– mi-am făcut un obicei din a citi seara măcar două pagini

– fac tot posibilul să mănânc măcar o dată în zi indiferent de ce arde
– când am weekenduri libere alerg în parc dimineața
– îmi spăl creierii seara în parcare în liniștea nopții ascultând muzică în mașină
– fac doar ce vreau
– am grijă să-mi plătesc totul la timp
– nu fac credite niciodată

– fac liste zilnice și mă ajută enorm în activitatea mea
– nu mai fac cadouri la prietene, le invit la masă pentru că e mai prețios timpul petrecut cu ele
– am încercat să las loc de bună ziua la toată lumea exceptând procentele minime
– am învățat că nu pot mulțumi pe toată lumea oricât de perfecționistă aș fi
– nu fac compromisuri cu munca și nu fac ce nu-mi place

Ups, începe nunta și tocmai ce am spus că-i dau drumul așa fără alte modificări !