Izolarea, munca la „negru” și Corona

sunt cuvintele „seo” pentru mine în perioada asta. Perioada despre care noi nu știm nimic concret, ceva să ne dea perspectiva unui viitor cert. Incertitudinea nu-i cel mai plăcut lucru când tu vrei stabilitate. Dar nu despre asta vreau să scriu, deși aș avea destule de spus despre prezent, trecut și viitor.

Viața mea pe timp de izolare se desfășoară pe mai multe planuri. Am constatat că e o perioadă foarte aglomerată. Totul din cauza lucrurilor nefăcute la timp sau din lipsă de timp. Pentru mine acum, timpul e valuta de care țin cu dinții. Aș putea spune că fac munca aia la negru care nu-i declarată nicăieri. Aia de-ți stă după ceafă și-ți mai dă câte-o palmă din când în când să faci din lucrurile importante ce nu aduc bani.

Pentru că organizarea e un punct forte pe lista mea, mi-am făcut o listă împărțită pe punctele de lucru:

Acasă,

unde să ne înțelegem, eu doar dorm și-s plecată tot timpul.
De câțiva ani buni, să tot fie vreo 15, cam de când moștenitorul legal a tuns-o la facultate, viața mea se împarte între job, drumuri, job, mama, job, drumuri, job. Și chiar îmi place. Drept e că uneori m-apucă dorul de câte-o sarma făcută cu mâna mea, da-mi trece repede dacă-i vorba de umblat haimana la drum.

Planul meu sună cam așa:
– triat toate hainele,  aplicând puțin din teoria Marie Kondo, păstrând doar ce-mi aduce bucurie și ce îmi vine fără speranțe de revenire
– toate cosmeticele de luat la puricat pentru că eu chiar am redus machiajul
– opresc doar cărțile ce-mi folosesc pentru următorii 10 ani și restul le dăruiesc
– acte, plicuri, dosare, cabluri, cutii, cutiuțe, totul în cele mai mici amănunte fără milă și rezerve pentru a mai păstra ceva
– voi lua în calcul să cos câte ceva, nu de alta da’ a venit criza
– jardinierele de pe balcon sunt cam abandonate și e cazul să grădinăresc o zi, două
– voi găti în weekendurile libere în speranța cât să nu ard oalele

Tot din capitolul stat acasă:
– dimineața 30 minute citit
– 15 minute scris câte ceva
– seara citit iar
– de ascultat câte un podcast pe seară

Ceainăria Anotimpuri,

unde de 6 ani am reușit să fac curățenie doar pe bucățele. Nu am avut când și cum să mă organizez să pun pe hold totul și să dau un șmotru cap-coadă. Așa că aici planul e mai consistent:
– spălat toate draperiile, scaunele, pereții care-s cu var lavabil, geamurile, copertinele
– retușat cu pensula acolo unde e cazul cu var
– revizuit toate cutiile cu gigele, pe puțin vreo 100 de cutii cu tot felul de accesorii pentru decorurile mele
– regândite rafturile și pregătite pentru când va fi redeschiderea
– verificat toate bibliorafturile cu acte, așezarea lor cronologică
– revizuit tot ce ține de partea de arhivă, memorii externe, calculator
– plan de activitate pe anul în curs așa cum va fi el
– tutoriale și cursuri pe care le-am cumpărat și nu am avut timp de ele

Depozitul,

unde am toate articolele si materialele pentru decorațiuni. Acolo când voi intra, o săptămână nu voi vedea lumina de la capătul celălalt. Am atât de multe de făcut încât o săptămână s-ar putea să nu fie de-ajuns.

Pe lângă toată treaba asta de heirupist mi-am stabilit niște limite și câteva repere de care mă țin cu dinții:
– mă uit la tv doar o dată pe zi, dimineața când știrile sunt în reluare ca să nu-mi bombardez mintea seara
– nu abandonez glumele și tonul optimist
– mă bucur conștient de oportunitatea de a avea timp fără să simt dosconfort
– nu-mi fac planuri nerealiste, iau lucrurile așa cum vin
– gătesc ce am în casă, hotărâtă să consum ce am și nu cad în capcana cumpărăturilor online
– nu stau seara târziu; de câteva luni implementez trezitul la ora 5 dimineața, după Robin Sharma, din cartea Club 5am și nu vreau să pierd ce-am muncit până acum
– ascult muzică și mă bucur de socializarea pe facebook,  era scoasă de ceva timp din program
– și mai ales citesc tot ce nu am avut timp să citesc

Izolarea, munca la „negru” și Corona,

m-au prins cumva la adăpost.
Ca persoană fizică, nu am credite, nu am datorii, nu am dependențe de nevoi cum ar fi coaforul, shopingul, mersul la sală, excursii exotice sau hobbi-ury costisitoare.
Ca persoană juridică nu am linii de credit, nu am restante bugetare, nu sunt chiriașă, mă pot descurca câteva luni fără încasări. Pentru mine important este să-mi păstrez angajata și să o susțin până ne reabilităm. Și exact așa va fi.

Am scris toatea astea cu gândul că dă cineva p-aici și i-ar putea folosi. Sunt momente în care un click poate salva o nemulțumire, un râs-plâns sau pur și simplu contează să vezi cum procedează altcineva.

Aș fi putut să încep cu faptul că sunt timpuri grele, că am socrul pe moarte, că mama nu știu dacă mai apucă vara cu insuficiența cardiacă, bașca a făcut zona zoster pe fond emoțional. Că eu mi-am întrerupt analizele la tiroidă și am de așteptat să văd ce fel de noduli am.
Că au luat-o la vale toate angajamentele pe următoarele luni, că sora mea e în Lombardia și mă prefac că trăiește la Polul Nord ca să nu ia Corona.
Că nu-i nimic că fiul meu nu va mai face nunta-n iunie, că mi-am amânat lucrarea la stomatolog și vai de capul meu dacă mă ia durerea.

Și ar mai fi câte ceva, dar mai sus, am o grămadă de motive să mă bucur de momentul prezent cu mult timp. E nevoie de luciditate și de păstrarea minților nealterate. Eu știu că nimic nu va mai fi la fel. Dar pentru că nu știm cum va fi, hai să fim prezenți în viața noastră cu gândul la ce va fi doar mâine.

Pas cu pas, cu speranță și încredere că…. ÎMPREUNĂ REUȘIM!
Dar stați puțin, credeți că scăpați? Voi cum procedați?