…. sus în vie unde am trăit momente de prietenie, unde culoarea arămie nu voi să vie mirosind a vară târzie , sus pe deal între butoaie, între struguri şi Nikoane, Pentaxuri şi bidoane, ţuică , brânzeturi şi dslr-uri .
Cam aşa am gândit să trec în alt an al vieţii şi cam aşa s-a întâmplat, cam aşa mi-am imaginat că e bine să simţi ce fotografiezi şi nu cu ce fotografiezi, cam aşa mi-am dorit să prind o fracţiune de secundă de realitate şi am reuşit să adun câteva minute de intimitate. După ceva zile de căutari internaute pentru o destinaţie de toamnă şi final de septembrie, cu o rază pe hartă atât cât drumul parcus dus-întors să nu fie păgubos , am dat de un loc cu iz de Merlot.
La butoaie, pline sau goale, pline cu vin şi goale pentru dormit, un loc vestit pentru poloboace şi doage, un loc unde să-i furi timpului un strop amestecat cu vin tămâios. Socotelile iniţiale fuseră pentru altă locaţie, locaţie ce era ocupată cu o nuntă şi cum pentru mine cuvântul nuntă e sinonim cu muncă , am renunţat si am căutat ceva uitat de lume unde să ne adunăm la o masă fără socru mare şi tort la plecare. Lângă Buzău, undeva la dreapta un drum drept de ţii printre vii ajungi în comuna Pietroasele şi fără prea mult efort găseşti pensiunea celor şase butoaie.
Totul e gândit astfel încât să nu ai nevoie de nimic adus de acasă … confort pentru dormit, o masă de piatră umbroasă, un grătar pregătit pentru mici şi fripturi, o cramă ce te anunţă că permisul îl pui în cui şi multă căldură sufletească de la proprietarii pensiunii (pentru cei mai fiţosi , există câteva „stele” în plus la vila cochetă din curte).
DAR …cu ceva tre’ să vii de acasă ca să nu fii cu mâna goală … de preferinţă un  „penel” modern cu care să imortalizezi clipe de neuitat alături de oameni ce numai în astfel de situaţii îi poţi cunoaşte şi îi poţi simţi „vii” printre podgorii.