Focus pe Armonia toamnei un titlu ce a venit atât de ușor! Căci ce este toamna decât o armonie de culori venită din frunze, ramuri, dealuri, oameni și iubiri? Cum să stai în casă când fiecare frunză agățată de copac șoptește fericirea? Și pentru că uneori transformarea începe cu toamna ne-am dat timp să privim cum cad frunzele și să ne bucurăm de reîntâlnirea noastră.

A fost să fie Măgura. Rudă apropiată cu Peștera. Așa cum gazda noastră e rudă cu gazda din Peștera :-)). O destinație căutată mai ales toamna de fotografi și turiști. O zonă ce pentru mine înseamnă România sau acasă. Cunosc fiecare căpiță ce se arată de după câte un gard strâmb. Cunosc fiecare copac ce se leagănă sub vânt. Cunosc și ce credeam că nu cunosc.

Când plec la drum, că e lung sau scurt, noaptea e albă pentru mine. Genele stau băț și fac grevă până când sună ceasul pus așa, de control pentru că știu că oricum nu dorm. La cinci dimineața am coborât bagajele și după 30 de minute țineam în mână cafeaua caldă de la OMV. După calculele mele prindeam răsăritul la Lepșa. De când a fost gata tronsonul Greșu-Ojdula numai pe acolo merg în Ardeal. Drumul e liber și de-i iarnă sau vară poti face cristiane cu mașina pe ritmuri de Cafe del Mar.

Mi-am dorit să fiu prima în Măgura până să ajungă ceilalți. Să am timp să râd, să plâng, să țip și să cânt în legea mea și să nu sperii pe careva. Și-n toate astea eu cădeam, cădeam prin spațiu și timp, cădeam zile și săptămâni de parcă cădeam prin toată viața mea. Noroc cu un cal ce m-a trezit din reverie și am țâșnit sus în vârf de Măgura.

Prima zi, Focus pe Armonia toamnei

Focus pe Armonia toamnei a adus 17 participanți prieteni (așa se întâmplă de fiecare dată) ce bucuroși și-au luat paturile în primire. Sus dormitul, jos „beutura și dansul”. Ne-am păstrat obiceiul bun de a face prezentările deși mulți ne cunoșteam de la workshopurile anterioare. Tot în prima parte a întâlnirii se extrag grupele cu liderul aferent. Pixuri, carnețele, programul și tematica sunt deja pe masă.

Timpul zboară și simt că nu mai e mult timp până la apus. Mă uit la ceas și îmi face cu ochiul. Semn că mai am timp să le explic un set minim de reguli de fotografie de peisaj până mergem să adăugăm la cântar cina cea de toate serile. Noroc cu plimbarea de seară că altfel adormeam cu capul pe masă de atâta bun-bun. Nu știu când a apus soarele, știu doar că pașii noștri oftau adânc de atâta frumusețe și ochii căutau ultima dâră de lumină ce ne-ar fi arătat drumul spre reședința noastră.

Seara se încheie cu sarcini bine trasate: răsărit la 6.30 și acum hai să bem să ne înveselim în timp ce povestim. Nu, nu povești cu zâne și prinți, povești de viață adevărată din care putem să învățăm dacă știm să ascultăm cu mintea trează.

A doua zi, Focus pe Armonia toamnei

Ora 6.30 ne aduce pe toți cei ce și-au dorit răsărit în holul pensiunii. Am bâjbâit portița de la curte și în aerul deloc rece al dimineții am plecat pe drumul cunoscut mie. Undeva pe cer se arătau zorii zilei ce vesteau că visul de noapte e pe terminate. Pădurea foșnea un cântec de ea știut și pașii noștri țineau tandemul. Într-o cotitură de mine știută ne-am oprit să admirăm cum soarele își face locul acolo unde cerul sărută pământul.

Nu știu ce simt ceilalți în astfel de momente, poate îmi scriu pe blog, dar eu caut să ascult de unde vine liniștea. Și astfel nici nu știu când întunericul lasă loc luminii să apară. Nu știu când se ivesc sunetul și mișcarea zilei. Dar aud imediat când cineva strigă: cafea!! Și astfel îmi dau seama că e timpul să ne întoarcem.

Nu voi vorbi despre ce înseamnă să mănânci la Laura. O să o fac cu altă ocazie. Cert e că toată lumea evită cântarul la plecare. Ziua e lungă și dealurile ne așteaptă să le urcăm. Și mai avem teme de rezolvat, jocuri de dezvoltare personală de jucat, premii de acordat și parcă și câțiva litri de vin de abordat. E așa o bucurie și mirare pe mine să văd echipele cu liderul lor la lucru. Trag cu coada ochiului la ei și pe fața lor e tot un zâmbet și o trăire în prezent.

Dealul ce-l urcăm are o înclinație abruptă. Dan ne spune că totul e pas cu pas. Hmm, eu deja știu asta pentru că așa a fost toată viața mea: pas după pas. Ajunși sus, Măgura se așterne la picioarele noastre ca un covor țesut în cele mai calde culori. Acolo sus ai vrea să prinzi clipa, să o ții cât mai mult și să nu o risipești. Eu imi țin suflarea și când imi amintesc. Vă las să priviți imaginile !

A treia zi, Focus pe Armonia toamnei

A treia zi e mereu nedreaptă. E ziua cu plecarea. Dar și cu bucuria că va fi o dată viitoare. Nu știu ce o să facem că se înmulțește gașca. De obicei vine unul, alta, mai pleacă, mai lasă loc liber dar ăștia se țin scai !! :-)))) Cine a mai văzut al șaptelea worksop cu oameni ce au venit de fiecare dată? Dar las’ să vină că e loc în inima noastră pentru toți. Nu credeți? Ia vorbiți cu ei ! O zi în care am văzut la pas Cheile Zărneștiului și bonus Grotele Rupestre de la Șinca Veche. La plecare se știe deja: PE DATA VIITOARE !!

Și ca să nu mai lungesc vorba vă las să vedeți de ce-i iubesc și sunt mândră de evoluția lor, ce fotografii au făcut cu telefonul, da??
Și cum nu poate fi decât un câștigător, echipa 4 a luat premiul cel mare.

Rezultate

Echipa 1 : Flori, Oana, Mihaela, Adrian, Dan

Echipa 2 : Gabi, Cornelia, Carmen, Ioana Mică

Echipa 3: Mihaela, Adi, Vali, Lucica

Echipa 4, echipa câștigătoare: Ioana Mare, Lili, Luminița, Emi