Casa Teo din Mahmudia

Casa Teo din Mahmudia este sora mai mică a Casei Teo din Sinaia. Doar că Sinaia nu e în Dobrogea și nici pește nu are. Sau poate are, dar la Sinaia nu am mai fost de ceva timp.
Atunci când drumurile mă caută și în clepsidra timpului am prea puțin nisip am în gând o singură destinație. Cine mă cunoaște știe că iubesc Dobrogea. Dobrogea e cea mai bună motivație dacă locuiești pe aproape și vrei să fii la înserat în pat. Scapi și de cazare, și de bagaj și de trafic aglomerat.
La toate astea se adaugă peisajul unic cu iz de Toscana, bălțile cu rațe și lebede, stuful auriu ce se unduie pe cerul cameleonic, copacii unici pe post de logo și piesa forte, mâncarea de pește !
Și iată-mă într-una din acele nopți în care genele stau băț și în urechi e sunetul motorului. În astfel de momente am nevoie doar de trei minute să mă dau jos din pat. Trei minute cât să-mi dau seama dacă am ceva programat pentru a doua zi.

Și pentru că armata m-a obișnuit să mă echipez în 5 minute, trag ceva haine, iau rapid camera socotind cât am la dispoziție să prind răsăritul. Prea puțin să ajung să prind răsăritul la mare și prea mult pentru bac care e la doi pași. Aproximez că dacă prind bacul de șase, am timp să prind răsăritul pe vreo baltă în Dobrogea.
Ei aș, doar bacul nu avea să plece doar cu mine pe motiv de fotograf pasionat. Se lasă cu așteptat.
Învăț mereu să iau ce-i bun din fiecare drum și cu răbdarea în buzunar îmi fac lecțiile de engleză cu Duolingo sorbind din cafea. Prima geană a soarelui mă prinde undeva pe la Greci. Trag pe dreapta, îmi pun trepiedul pe șosea că și așa nici naiba nu trecea. Nici nu știu dacă era importantă lumina ce o așteptam. Eram fericită. Conta asta.

Dobrogea, locul de care nu mă satur vreodată!

Gândul ascuns din spatele plimbărilor în Dobrogea e pauza de masă. Bogată în pește și derivatele lui. Îmi place peștele foarte mult. Icrele sunt de departe preferatele mele. Traseul mi l-am făcut astfel încât sa pot mânca în jur de ora una. Iarna soarele apune repede și aș fi vrut să mă prindă undeva la drum deschis.
Mi-am strâns trepiedul și am plecat spre Tulcea. Pe drum nu am ratat ce mi-a plăcut ochiului. Mahmudia se află la 125 de km de Brăila și mereu am considerat că drumul până acolo e o încântare și în același timp un nod de drum important pentru mine. De acolo plec în Deltă, de acolo plec spre Sarichioi, acolo sunt câteva bălți pe gustul meu și acolo se află mâncarea preferată.

Ca să nu mai lungesc vorba, Casa Teo din Mahmudia e locul meu preferat. Este cea mai bună mâncare pe bază de pește. Este un loc unde mă simt ca și cum ar fi proprietatea mea. Dar nu e. Păcat.
În zilele când e prohibiție sunt șanse să prinzi un loc fără rezervare. Altfel privești holbându-te pe geam la ce au ceilalți în farfurie. Și înghiți în sec.
Norocul a fost de partea mea și mi-am ales masa mea de la geam. De fapt topate mesele sunt la geam. Știu meniul filă cu filă și-mi promit că Acum iau altceva. Aiurea, icrele rămân ca de obicei primul fel. Invariabil primești pâinea prăjită ( îmi curg deja balele pe tastatură) și ceapa tocată fin fără de care…dar mai bine lasă.
Borșul de pește e ceva ce ar trece testul la masterchef fără șorțul aruncat în cap. Dacă ești singur vei lua ce nu poți mânca la pachet. De aceea e bine ca la porția de borș să fie doi. Da, da, e din acela…. cu mai multe feluri de pește și un ditamai castronul cu zeamă.
Carasul prăjit … pfoaiii, e bine să te asiguri că e mic, mic altfel mănânci la el o săptămână. Cu mămăligă, să fie clar. Dacă te ține pântecul adaugi un tiramisu și o cafea.

Am în față un pahar cu apă. Și doi covrigi acum când scriu. Nașpa.

Casa Teo din Mahmudia e acel loc unde-aș mânca și pe trepte dacă ar fi toate mesele ocupate. Sunt câțiva ani de când le trec pragul și deși nu toate-s perfecte tot acolo merg. Pleci așa cu o satisfacție de omenire a papilelor gustative încât chiar și la dietă să fii, tot nu te abții. Cei ce au fost știu.
Acum mă pot așterne la drum. O tură pe la Sarichioi, câteva fotografii pe la Zebil.
Cerul anunță stingerea. Cu puțin zor poate prind și apusul. Și chiar l-am prins.
Deci dacă sunteți în pană de idei și nu știți ce să faceți într-o sâmbătă … 125 de km, câteva dealuri, câteva bălți și o mâncare bună.

P.S. … de fapt ieșirea în Dobrogea a fost motivul să probez primul meu obiectiv baby lens. 🙂