Dragă VSLO,
aș fi vrut să nu-ți scriu niciodată scrisoarea asta. E mai rău ca la o despărțire de cineva. Pentru că oamenii vin și pleacă, se rotesc cumva în viața noastră. Dar tu nu poți fi înlocuit cu altceva. Ești ca un drog ce nu are o secție de dezintoxicare.
Îmi amintesc cu drag că ne-am cunoscut când aveai patru ani de la lansare. Nu mă întreba de ce nu am fost până atunci că nu știu să răspund. Începând cu 2014 nu am lipsit niciodată. Chiar de nu am putut sta până la final, tot am prins măcar patru, cinci zile din festival.

Ai fost și încă mai ești pentru mine mai mult decât un festival de film și fotografie, muzică și teatru. Ai fost miezul Vămii timp de zece ani, ai fost rostul meu în vacanța de vară. Motivația de a-mi rezolva cât mai mult din program să pot fi liberă pentru câteva zile la VSLO.
Pentru că mă ocup de evenimente și de organizarea lor știu cât ți-a fost de greu. A naibii de greu să nu ai nici masă, nici casă, nici timp pentru a pune capul două ore liniștit undeva. Chiar știu cum e. Și toate astea pentru oameni și pentru a le da din energia ta.

Ai fost locul unde m-am revăzut cu oameni dragi, locul unde am prins petrecerea lui Vali Bărbulescu la Acolo. Locul unde mă revăd cu Marian de fiecare dată și care îmi e tare drag. Adaug și prietenii fotografi din țară cu care fur câte o îmbrățișare o dată pe an.
Dacă tu nu erai nu aș fi știut niciodată ce înseamnă să stai prin preajma lui Crisbășan și nici nu m-aș fi îndrăgostit de fotografia de stradă.

Dragă VSLO,

există o vorbă: oamenii încep să prețuiască ceva doar atunci când nu mai au acel ceva. Se trezesc din amorțeală atunci când nu mai au pentru ce.
Ne vom trezi într-o zi de august fierbinte în Vamă și ne vom da seama că am dormit atunci când nu trebuia. Când era corect să fim atenți la ce spun oamenii „ăia” gratis ca noi să plecăm mai buni sau mai deștepți sau măcar mai informați.

Să prețuiești ceva sau pe cineva nu-i chiar ușor. Nu oricine e gata să lase din egoism și din interese proprii. Și nu realizezi nimic din toate astea decât atunci când își pune toate amintirile în suflet și pleacă. Atunci realitatea te plesnește peste ochi și vezi ce pierzi. Atunci conștientizezi că tu nu vei mai veni în Vamă că nu mai ai pentru cine și pentru ce. Ai vrea să promiți că vei sta la toate seminariile și că nu îți vei mai face de cap noaptea. A doua zi să fii fresh să nu-ți facă Florin poză când dormi ca un copil.

Unde mai merg eu la vară? De unde îmi voi lua ecusonul și tricoul sponsorizat? Nu mai spun că anul ăsta mi-ai făcut o mare bucurie că am revăzut-o pe Doina și am luat-o în brațe după atâția ani pe Mirela Săvulescu.

Diseară nu voi fi acolo și poate-i mai bine. Știu că inima va fi sfâșiată la toți. Dar știu că voi fi prezentă prin ceilalți și Roberto mi-a promis un scaun gol pe care va sta așezat sufletul meu.

Rudolf, am plâns cât nu am plâns când a murit tata scriind acum aceste rânduri. Noi te iubim și promitem să nu te mai necăjim. Nici pe tine și nici pe Florin. Și de vei vrea să te reîntorci, noi suntem AICI și nu Acolo. Și asta pentru că nu am realizat cât de mult iubim aceste zile până acum, când simțim că nu am prețuit suficient un festival ce l-am iubit cu adevărat.

Cu drag, te pupă Galia și participanții de vor vrea!

Nu am vrut să fotografiez nimic din timpul festivalului. Am vrut să rămână imagini vii în suflet!
Dar am făcut fotografii în Vamă care au reflectat starea mea.