In plimbarile mele prin Italia pe care o iubesc si o admir , am poposit la Florenta sa simt aerul Toscanei in anotimp de toamna.
Oricat de boem ai fi si-ai vrea sa te tot plimbi pe strazile inguste din centrul vechi, medieval si sa privesti la reflexiile cladirilor colorate din raul Arno nu ai cum o zi sa nu o pastrezi pentru Leonardo. Nu, nu Caprio , el e inca pe Titan si daca ar fi sa fac un joc de cuvinte aici titanul e Leonardo ce sta expus pe un perete la Galeriile Ufizzi.
Un muzeu ce s-ar parea ca detine cel mai vechi an de nastere in Europa si adaposteste lucrari deosebite ale unor nume celebre.

O zi e putin. Nu, nu putin ci foarte putin sa poti sa privesti sau sa casti gura ca prostu’ ca oricum in scoala Renasterea nu a fost pe lista programelor de studiu si din privitul ala de gura casca sa ramai pe retina cu ceva ce poti povesti si acasa. Asa ca m-am resemnat jurand in gand sa revin si sa aloc mult mai  mult acestor creatii ce vor ramane unice in istoria universala.
Si totusi , din putinul timp alocat am pastrat  (ceea ce in limbaj actual se cheama cireasa pe tort sau clasica bomboana de pe „tortul” unui decedat  🙂 ) o ora pentru cel ce in istoria omenirii e considerat cel mai mare geniu, adica Leonardo. In vocabular nu sunt cuvinte si desi poate sunt, oricum le inghiti cand te afli in fata geamului „sfant” ce protejeaza lucrarea „Buna Vestire” .
Daca cuvintele mi le-am mancat in timp ce priveam pictura in care Arhanghelul Gavril aduce vestea cea buna Fecioarei Maria cum ca va da nastere Fiului lui Dumnezeu, cu mana puteam totusi manevra aparatul de fotografiat. Nu pot decat sa las imaginile sa vorbeasca :

Această prezentare necesită JavaScript.